Mircea Rusnac – Sufletul Lindenfeldului

Scurta istorie a satului Lindenfeld a cunoscut şi unele momente deosebit de frumoase. Acestea au rămas întipărite în amintirile foştilor săi locuitori sau ale urmaşilor lor. Un exemplu poate fi cel pe care ni l-a făcut cunoscut Robert Babiak, bănăţean aflat acum în Germania, în legătură cu bunicul său, Franz Grenzner. Întreaga carieră a lui Franz Grenzner a fost de altfel una exemplară, însă el a putut da întreaga măsură a valorii sale tocmai la Lindenfeld, în satul izolat care avea nevoie de atâtea. Se poate spune că apogeul carierei profesionale a lui Grenzner a fost atins acolo, unde a îndeplinit simultan numeroase demnităţi, sau, după cum scria un ziar al anilor 1960, „numai moaşă comunală nu a fost.” Pe scurt, a fost sufletul localităţii.

Franz Grenzner s-a născut în 1911 la Caransebeş. De foarte tânăr a avut vocaţie de dascăl, astfel încât a început să profeseze din 1928 într-o serie de localităţi populate de germani din Banat: Moraviţa, Săcălaz, Şandra, Văliug. În 1932 s-a căsătorit la Săcălaz cu Julianna Orso, având în continuare două fete şi un băiat. Din 1935 a devenit profesor şi director la şcoala din Lindenfeld, unde va rămâne, cu unele mici întreruperi, până în 1949, semn că acolo fusese cea mai mare nevoie de el. În acest interval a plecat doar în 1937 la şcoala din Sălbăgelu Nou, iar în 1944-1945, în toiul represiunii antigermane de după „întoarcerea armelor”, a fost încarcerat, fiind purtat prin patru diferite lagăre de concentrare româneşti. Totuşi, în 1945 s-a putut reîntoarce la Lindenfeld, unde şi-a reluat din anul următor funcţiile de director şi dascăl. În acea localitate el îndeplinea şi rolul de primar onorific, ţinea şi predici la biserică şi dădea concerte de orgă. Era cu siguranţă foarte respectat şi ascultat de consătenii săi.

În 1949 însă, Grenzner a plecat şi din Lindenfeld, muncind la şcoli şi instituţii din Ştiuca, Topleţ, Gărâna, Secul şi Reşiţa, până la pensionarea sa din 1965. În 1974 a putut pleca în sfârşit în Germania, după un deceniu de şicane din partea autorităţilor comuniste româneşti. A murit la Reutlingen în 1984, lăsând amintiri neşterse rudelor sale şi celor ce l-au cunoscut. După cum ne-a scris Robert Babiak în e-mailul din 12 august 2010: „A fost un exemplu, un idol pentru mine, un bunic aşa cum ţi-l imaginezi la modul ideal. La fel şi bunica mea, ambii în ochii mei oameni cu vederi moderne, îngăduitori, binevoitori, care şi-au pus munca, agoniseala, da, chiar intreaga viaţă, în slujba familiei, a copiilor şi nepoţilor.

Probabil că ar mai fi avut multe de povestit din viaţa lor zbuciumată şi totuşi plină de farmec, cu trai greu, nedreptăţi strigătoare la cer, dar şi cu binefaceri şi bucurii. Pe vremea aceea însă eram tânăr şi interesat de alte lucruri. Când trecutul familiei noastre, al aşezărilor şi al zonelor noastre, al ţinuturilor natale, au inceput să mă intereseze, am stabilit cu uimire şi durere că aproape nu mai am pe cine întreba!”

În cele ce urmează vom reveni la activitatea desfăşurată de Franz Grenzner la Lindenfeld cu două întâmplări povestite de nepotul său, întâmplări care se constituie şi ca unele momente importante din trecutul acestei localităţi, astăzi părăsite. Dincolo de anecdotica lor, ele ilustrează cel mai bine rolul pe care Grenzner l-a jucat în mijlocul micii comunităţi a pemilor şi faptul că el reprezenta „omul de bază” al localităţii în acel timp. În continuare vom reproduce aşadar cele publicate şi în limba germană de Robert Babiak, însă sunt fapte care merită cunoscute şi de cititorii români. Deci, mulţumindu-i şi pe această cale lui Robert Babiak că ni le-a făcut cunoscute, îi dăm cuvântul pentru a evoca în cel mai potrivit mod memoria bunicului său:

Franz Grenzner în 1975

Retrospectivă anuală muzicală în Lindenfeld

Bunicul meu, Franz Grenzner, a petrecut ani frumoşi acolo cu familia. Cum scria Neuer Weg pe vremuri: «a fost de toate acolo: învăţător, director, primar, preot… numai moaşă n-a fost!»
După obiceiul local, la sfârşitul anului sătenii se adunau în biserică şi bunicul le făcea o retrospectivă, o dare de seamă cu evenimentele cele mai importante din viaţa satului. Aşa şi în 1942, numai că în acest an bunica era plecată cu treburi la Caransebeş, lucru pe care Franz Grenzner nu putea să nu-l folosească în felul lui: la birtul din sat a încins o petrecere grozavă cu prietenii, cu muzică si băutură pe cinste. După ce i-a delectat pe ceilalţi cu cântece mai mult sau mai puţin deochiate, bunicul a mai avut luciditatea de a-i spune clopotarului să nu tragă clopotele, să amâne adunarea sătească pe ziua următoare.

Zis şi făcut, ambii au reuşit să ajungă cu ultimele puteri la casele lor şi să se arunce în paturi. Nu au pus-o la socoteală însă pe soţia clopotarului. Femeia, conştiincioasă, văzând că soţul era «dus», a tras ea clopotele!
Sătenii s-au adunat, au aşteptat… În sfârşit, câţiva au plecat să vadă unde rămâne dascălul… L-au găsit rupt de… oboseală, l-au tras după ei şi l-au aşezat în biserică la orgă, să-şi ţină cuvântarea.
Cu ochii întredeschişi, bunicul meu s-a văzut aşezat deasupra clapelor şi a crezut că mai e tot la birt! Ei bine, atâta i-a trebuit! A «reînviat» şi a început să cânte «Susi, heb’ dich» şi alte polci, care mai de care mai «neortodoxe».
Sătenii au înmărmurit, apoi, unul după altul, s-au întors către orgă şi au izbucnit în râsete care s-au auzit până la Caransebeş la bunica, dar şi la episcopie.”

Curtea şcolii din Lindenfeld (1944). În dreapta, şcoala. În spate, biserica. Aceştia sunt copiii lui Franz Grenzner. Fetiţa din dreapta este mama lui Robert Babiak.

Înmormântare în sunete de polcă

S-a petrecut în Lindenfeld, la scurt timp după terminarea celui de-al doilea război mondial.

Doi tineri s-au indrăgostit, însă dintr-un motiv sau altul, părinţii nu au fost de acord cu această dragoste. Interdicţia de a se căsători cu fata iubită l-a afectat pe tânărul indrăgostit atât de mult, încât şi-a luat viaţa cu o armă de vânătoare.

Zile în şir l-au căutat sătenii până ce l-au găsit într-un sfârşit, undeva prin nesfârşitele păduri ale Semenicului. Pe un bileţel mai scrisese înainte de moarte câteva fraze în care îşi motiva fapta şi cerea să i se îndeplinească o ultimă dorinţă: ca fost instrumentist în fanfara condusă de bunicul meu, iubea muzica populară germană, valsurile, polcile, ländler-urile si marşurile. A notat pe bileţelul de adio că doreşte ca pe ultimul său drum să fie purtat de cântecele sale îndrăgite, lucru pe care bunicul meu şi fanfara l-au îndeplinit, în semn de respect. Au fost cele mai triste polci pe care satul le-a auzit vreodată!

Încetul cu încetul, veştile despre «isprăvile» învăţătorului, capelmaistrului, primarului onorific dar şi preotului improvizat care a fost bunicul meu în Lindenfeld, s-au răspândit până la Caransebeş, ajungând şi la urechile capelanului. Aşa se face că acesta a decis să efectueze o inspecţie şi să-l muştruluiască cum se cuvine pe năstruşnicul Grenzner. Trebuia doar instituit un exemplu, pentru a le arăta oamenilor că nu e de glumit cu asemenea cazuri!

Bunicul l-a întâmpinat pe înaltul oaspete de la oraş aşa cum se cuvine: cu cel mai bun vin din propria pivniţă, cu ţuica aromată făcută din livezile satului, aşa încât, una după alta, sticlele au început să se golească şi limbile să se împleticească.

După ce au început să se simtă tot mai bine împreună (ce nu face alcoolul, pe cine cu cine nu înfrăţeşte?), bunicul l-a luat pe oaspetele său şi l-a dus la cimitir, arătându-i un mormânt după altul: «Uită-te, Sfinţia Ta, pe omul ăsta eu l-am îngropat, şi pe ăsta şi pe cel de colo, şi pe cel de lângă el. Niciunul dintre cei îngropaţi de mine nu s-a întors între timp să reclame ceva!»”

Anunțuri

7 Comments »

  1. 1

    Diese und auch andere Geschichten wurden von einigen der Linderfelder auch erzählt Hr Grenzer war für die Leute im Dorf ein sehr angesehener respektvoller Mensch .Sie haben in sehr geschätzt. Leider leben nur noch sehr wenige die ihn persönlich gekannt haben oder die die Geschichten über ihn noch kennen .
    Freuhe mich weitere Geschichten über Lindenfeld zu erfahren

  2. 2

    dupa ce am vazut biserica si scoala in poza de mai sus, nu pot sa zic decat…..Doamne, timpul trece!

  3. 4
    Mihaela Boscaiu-Martin Says:

    Un portret plin de viata, scris din inima!
    Copiii vostri va vor fi recunoscatori pentru conservarea acestor amintirilor.

  4. 5
    Sorin Olariu Says:

    Eu sunt de loc din comuna Buchin, din care face parte si satul Lindelfeld. In copilarie am fost de cateva ori acolo, cand inca mai era locuit.
    Acum, din pacate, cred ca nu mai are niciun locuitor.
    Faptul ca ne-au plecat nemtii din tara a afectat negativ Romania.
    Felicitari lui Robert Babiak fiindca stie sa scoata in evidenta niste oameni si locuri care au fost.
    Felicitari Mircea Rusnac pentru efortul de a ne reda o lume de demult uitata.

    • 6
      Gabriel Says:

      Azi am vazut pe TVR1 un reportaj despre Lindenfeld. Da prieteni. ironic si paradoxal, daca mai era locuit poate nu ajungea subiect de reportaj. O coincidenta mi-a atras atentia, denumirea localitatii Poiana, pentru ca din Sibiu fiind, avem si noi o localitate cu aceasta denumire in zona. M-am lamurit curand despre ce era de fapt vorba, insa astfel am ajuns sa aflu despre romani Pemi, unde au trait ei si de ce nu, prin cuvintele lui Robert Babiak, am retrait franturi din viata unui sat pierdut in urma istoriei moderne. Cu toate ca sunt si eu jumatate neamt dupa mama, fiind si jumatate roman, plang la propriu plecarea prietenilor, a confratilor nostrii germani de la noi. Si sper ca acelasi sentiment il au si ei acolo unde se afla !!!
      … si ca nu vor, sau de ce nu, sper ca nu ve-ti uita nici odata de unde a-ti plecat ! … si ca ve-ti fi bine primiti daca va ve-ti intoarce candva aici, oriunde pe meleagurile voastre natale !

  5. 7

    Dragii mei,
    cel putin despre familia noastra (dar stiu ca multi altii gindesc la fel) pot afirma ca nu stam „intre doua scaune”, cum spune o vorba germana, ci PE ambele si anume foarte confortabil 😉
    Ce vreau sa spun e ca ne simtim puternic legati ambele patrii si locuri unde am trait, respectiv traim acum. De cite ori avem ocazia, incercam sa combinam una cu alta. Aici, in Germania, ma straduiesc dupa (modestele) puteri sa fac promotie Romaniei, Banatului Montan, zonelor de bastina. Asta a fost si idea centrala care m-a determinat sa-mi public site-ul familial: vrem sa contribuim la crearea unor punti ale prieteniei, dincolo de hotare si nationalitati, intre tineri si virstnici, trecut si prezent, contra uitarii.
    Cu bucurie vad ca astfel de idei si actiuni iau o amploare tot mai mare. Acum mai bine de zece ani cind am lansat prima varianta a site-ului, cautind (de google inca nu se stia nimic) dupa „Resita”, „Anina”, „Caransebes” gaseai citeva site-uri ale unor firme, in rest nimic. „Banat” sau „Semenic” erau pete albe pe harta internetului de limba germana, asa ca m-am gindit sa dau o mina de ajutor, sa aratam lumii cit de mult pierde ignorind aceste locuri! Asa au aparut colectiile noastre de fotografii din Banatul Montan, site-ul „Babiacilor”, contributii pe diferite forum-uri si newsgroups, apoi actiuni comune cu Muzeul Orasenesc si cu Primaria Reutlingen-ului, noul nostru „Resita”.
    Rasplata cea mai mare e ca am dat astfel de voi, prieteni dragi cu aceleasi preocupari, idealisti si voi si cu un car de bunavointa si animati de aceleasi ginduri non-materialiste! Poate ca intr-un viitor nu prea indepartat (visez, stiu;)) internetul ne va da posibilitatea de a influenta democratic si nebirocratic chiar modul de guvernare a tarilor noastre, luarea de decizii importante…
    OK, ma opresc inainte de a lua-o razna cu totul 😉
    Va multumesc pentru astfel de articole si comentarii!


RSS Feed for this entry

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: