Mircea Rusnac – Perioada de apogeu a activităţii culturale în Banatul montan

                       

Casa Muncitorească din Reşiţa (astăzi dispărută)

În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea şi în prima jumătate a celui următor, Banatul montan a cunoscut o frumoasă activitate culturală, manifestată pe multiple direcţii. Era o perioadă de avânt economic, care a atras o evoluţie favorabilă şi în celelalte aspecte ale vieţii locuitorilor. Nu întâmplător, tocmai centrele industriale ale regiunii au avut parte şi de o dezvoltare din punct de vedere cultural şi spiritual. Populaţia acestora dispunea de mult timp liber, după statuarea zilei de lucru de opt ore, astfel încât, la fel ca şi în cazul fenomenului muzical analizat de noi anterior, mulţi au putut să-şi folosească talentul şi înclinaţia către diferite domenii spirituale. Rezultatul a fost pozitiv pentru întreaga comunitate, marcând un pas înainte pe drumul culturii şi al civilizaţiei.

                        În luna octombrie 1875, la Reşiţa s-a ţinut Adunarea generală a Societăţii pentru fond de teatru român. Totuşi, în plan local o trupă de diletanţi avea să fie înfiinţată numai în 1886, sub conducerea lui Ion Dolorean. Din aceasta făceau parte actorii amatori Elisabeta Bârnau, Ecaterina Racocian, Adela Pocrean, Elisabeta Stancovici, Maria Chiorean, Carol Jianu, Simion Pateşan, Iosif Barbu, Iosif Pocrean, Traian Baiaş, Ion Spineanu şi Romul Liuba.

                        Între timp, în 1881, se constituise la Reşiţa „Asociaţia generală de lectură” a locuitorilor germani („Allgemeiner Leseverein”), care va avea pentru mult timp un rol foarte important. În perioada 1885-1894, Corneliu Diaconovici, născut la Bocşa Germană, a tipărit la Reşiţa Romänische Revue, prima revistă în limba germană care a propagat valori culturale româneşti. Un colaborator apropiat al său în editarea acestei reviste a fost reşiţeanul Ludwig Vinzenz Fischer, care provenea dintr-o familie muncitorească. Tot Corneliu Diaconovici avea să editeze la Sibiu în perioada 1898-1904 prima Enciclopedie în limba română.

                        În anul 1887 a apărut săptămânalul Reschitzaer Zeitung, redenumit din 1889 Allgemeine Volks-Zeitung (Ziar general popular). În acel timp, la Reşiţa activau librăriile lui Wunder, Stein şi Weiß, dezvoltându-se mult apariţia de publicaţii periodice. În anii de final de secol XIX, la Oraviţa apăreau două săptămânale: Orawiczaer Wochenblatt (Foaie săptămânală orăviţeană), scos de tipograful Johann Wunder, şi Orawiczaer Zeitung, editat de tipograful C. Kehrer.

                        Tot în anii 1890, la Reşiţa activau cu succes dascălii Ludwig Mottl, Adalbert Henn, Josef Tietz şi Ernst Speidl. Dacă primii trei au fost şi buni dirijori de coruri, Speidl a fost pasionat de cercetarea istoriei vechi. El a descoperit la Colţan, lângă Bocşa, un depozit de unelte şi podoabe din epoca bronzului, dovedind existenţa activităţii miniere în această regiune încă din vremuri îndepărtate. Şi anterior mai avuseseră loc descoperiri arheologice importante în împrejurimile Reşiţei. În 1880, un miner din Secu a găsit în pădurea de la Piatra Albă – Capul Baciului câteva sute de monede romane de argint care proveneau din timpul a 16 împăraţi, de la Marcus Aurelius până la Filip Arabul şi Decius. Acest fapt dovedeşte prezenţa romanilor în preajma Reşiţei actuale cel puţin până la jumătatea secolului al III-lea d. Chr. Iar în 1882, arheologul maghiar Gábor Téglás a descoperit la Cracul cu Aur de lângă Bocşa urmele unei mine romane, împreună cu o serie de unelte specifice. Tot el a demonstrat existenţa la Bersobis (Berzovia de azi) a unei tabere întărite a romanilor pe cursul văii Bârzavei.

                        La Timişoara a apărut în 1895 un ghid turistic al Banatului, intitulat Wegweiser durch Süd-Ungarn, editat de „Asociaţia carpatină a Ungariei de Sud”. Acesta conţinea peste 700 de pagini, incluzând şi o primă descriere consistentă a Banatului de munte. La întocmirea ghidului au luat parte mulţi specialişti din întreaga regiune, între care orăviţenii Otto Becker, Dr. Alexander Köváry şi Dr. Paul Fitz, reşiţeanul Alexander Mihalik şi Felix Milleker din Vârşeţ.

                        În 1897, la Anina notarul Friedrich Stock a organizat pentru nou înfiinţatul sindicat al minerilor şi metalurgiştilor din localitate o primă bibliotecă muncitorească din regiunea montanistică a Banatului. Tot atunci, maestrul de cor Franz Hummel din Steierdorf a înfiinţat Secţia de cânturi a Asociaţiei sindicale, primul cor muncitoresc din această regiune. Acest cor s-a asociat cu o formaţie de diletanţi, constituindu-se primul ansamblu artistic muncitoresc din Banatul montan. În 1904 era deschisă şi la Reşiţa o bibliotecă sindicală.

                        La începutul secolului al XX-lea, teatrul de diletanţi din Reşiţa a beneficiat de susţinerea deosebită a lui Iosif Velceanu. În 1902 a fost construită şi o scenă după modelul oraşelor mai mari, cu cortina pictată după moda vremii, cu rampă, reflectoare, culise şi cu un aparataj de scenă destul de modern. În 1903, repertoriul diletanţilor din Reşiţa Montană a cuprins piesele Herşcu Boccegiul de Vasile Alecsandri şi Salon fără pat de Teochar Alexi, spectacolele desfăşurându-se în localul Casinei române. Un alt conducător eficient al Societăţii pentru fond de teatru român a fost la începutul secolului Aurel P. Bănuţ.

                        În decembrie 1908, diletanţii corului din Reşiţa Română au prezentat şi ei piesa Sătenii de Alexandru Petrin, în regia învăţătorului Ion Mărilă. În februarie 1909 a fost jucat spectacolul cu piesa Trei doctori, localizare de Virginia A. Vlaicu, în sala mare a ospătăriei S. Cioran. A urmat apoi aproape un deceniu de stagnare a mişcării teatrale reşiţene, incluzând perioada primului război mondial. În 1919 amatorii din Reşiţa au reluat activitatea, prezentând şi multe nume noi, practic o nouă generaţie de actori.

                        În perioada interbelică, la Reşiţa au prezentat spectacole trupe de turneu de la Teatrele Naţionale din Bucureşti, Cluj şi Craiova şi de la Teatrul de Vest din Timişoara. În schimb, diletanţii reşiţeni au avut o activitate mai redusă, cu excepţia liceenilor şi a tinerilor. Trebuie să menţionăm faptul că în localitate a fost prezent de mai multe ori şi marele actor de revistă Constantin Tănase, care a susţinut şi aici, cu mult succes, celebrele sale cuplete satirice. În anii ’30 ai secolului, la Reşiţa activa societatea culturală „Junimea reşiţeană”, care prezenta în dese rânduri şi spectacole de teatru amator. În aceeaşi perioadă interbelică, teatrul de amatori a fost susţinut şi de coriştii Reuniunii de cântări, lectură şi muzică a plugarilor din Reşiţa Română.

                        Încă din anii ’20, la Reşiţa erau trei cinematografe, în care erau proiectate în special filme germane, însă subtitrate şi în limbile română şi maghiară, iniţial fiind filme mute, apoi şi cu sonor. Tot atunci funcţionau librăriile lui Anton Neff şi a fraţilor Deutsch, la care predominau de asemenea cărţile în limba germană, apărute la editurile germane şi austriece. Existau şi patru tipografii, dovedind o viaţă culturală intensă.

                        În aceiaşi ani, la Reşiţa apăreau două ziare în limba germană. Reschitzaer Zeitung era editat de proprietarul de tipografie şi librărie Adolf Weiß. În 1922 acest ziar era condus de preotul Paul Fulda, iar în 1927 de profesorul Alexander Tietz. Săptămânalul Reschitzaer Wochenschau era editat de tipograful Anton Leeb. La Oraviţa, librarul Josef Kaden conducea publicaţia Orawitzaer Wochenblatt, iar la Bocşa proprietarul de tipografie Adolf Rosner edita Bogsaner Zeitung.

                        În 1921, sindicatul muncitorilor metalurgişti din Reşiţa a cumpărat o casă mare de la familia Weiß, organizând în continuare acolo şi o bibliotecă muncitorească cu mai multe mii de volume şi un club de lectură unde se puteau citi ziare muncitoreşti editate la Viena, Timişoara şi Cernăuţi în limba germană.

                        Începând din 1926, preotul romano-catolic reşiţean Matthias Lischerong a dus o intensă activitate pentru întărirea unităţii comunităţii catolice, îndreptându-şi în mod special atenţia către tineret. El a fost secondat în acest sens de fiul de muncitori Karl Wanya, viitor medic. Organizaţia de tineret Wandervogel (Pasărea călătoare), înfiinţată în 1925, făcea turnee prin localităţile germane ale zonei montane a Banatului, prezentând spectacole de cântece, dansuri şi teatru. Din repertoriul său făceau parte atât melodii populare, cât şi compoziţii de Bach, Händel, Purcell, Haydn sau Mozart. Cei mai activi membri erau fiii de muncitori şi meseriaşi Koloman Stieger, Hans Kurath, Fritz Guth şi violonistul şi dirijorul Josef Williger.

                        În anul 1928, care a fost declarat Anul internaţional Schubert, un număr de 50 de corişti reşiţeni au participat la Viena la un festival internaţional de coruri. În anul următor a fost înfiinţată la Reşiţa organizaţia social-democrată T.M.S. (Tineretul Muncitoresc Socialist), condusă de Ion Muntean, apoi de Hans Langhardt (preşedinte) şi de Georg Hromadka (secretar). Aceasta avea un cor propriu, o echipă de teatru şi o bibliotecă.

                        În anii ’30, la Reşiţa, Anina şi Bocşa au fost construite Case muncitoreşti, expresii ale puterii sindicatelor din acel timp. Tot atunci, la Reşiţa apăreau două şi temporar chiar patru săptămânale în limba germană. Marcel Fischer şi Georg Hromadka au editat în 1932 săptămânalul Das Freie Wort (Cuvântul liber), care a devenit rapid forumul de expresie al social-democraţiei locale. Hromadka efectuase în anii 1930-1931 un stagiu de voluntariat ziaristic la Berlin. Încă din momentul ajungerii lui Hitler la putere, acest ziar a tras un semnal de alarmă prin articolul lui Hromadka intitulat: O să cadă capete? La rândul său, Alexander Tietz a înfiinţat în 1934 săptămânalul Bergland (Ţinutul muntos).

                        Acestea au fost unele dintre activităţile culturale ale Banatului montan din perioada anterioară izbucnirii celui de-al doilea război mondial. A fost o perioadă de avânt şi efervescenţă, care a evidenţiat în mod special regiunea noastră. O perioadă de apogeu rămasă neegalată ulterior, cu toată intruziunea statului comunist în manifestările culturale, devenite inevitabil şi propagandistice. Cultura, ca şi arta, nu se pot dezvolta decât în mod liber, fără planuri şi dispoziţii de sus. În acest sens, activitatea desfăşurată în centrele bănăţene între anii 1875-1940 este mai mult decât edificatoare.

Bibliografie: Ion Crişan, Un secol de cântare muncitorească în Reşiţa (1872-1972), Reşiţa, 1972; Georg Hromadka, Scurtă cronică a Banatului montan, 1995; Victor Brătfălean, 25 de ani de mişcare muncitorească la Reşiţa 1903-1928, Reşiţa, 1998.

Traducerea în limba germană a acestui articol, efectuată de Robert Babiak, poate fi citită aici.

Anunțuri

1 Comment »

  1. 1

    Frumos articol, pacat ca asociatile muncitoresti libere au disparut in timpul regimului comunist si nu s-au refacut dupa 89! V-as fi recunoscator daca mi-ati recomanda mai multe volume, in cazul in care stiti, despre miscarea muncitorească ori sindicala din Banat si Ardeal.


RSS Feed for this entry

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: