Barajul Breazova
Construirea în 1771 a instalaţiilor industriale reşiţene a avut în timp un efect deosebit asupra mediului natural din regiunea înconjurătoare. Marele consum de materie primă lemnoasă a determinat o exploatare de lungă durată a pădurilor din Masivul Semenic, iar utilizarea forţei hidraulice a condus la amenajarea în acest scop a bogatelor rezerve de apă din aceeaşi zonă, cu precădere a bazinului hidrografic al râului Bârzava. S-a ajuns astfel ca acesta să devină „unul din râurile cele mai amenajate din România.” (1) Dezvoltarea industrială a zonei a făcut ca şi intervenţia omului asupra naturii, exercitată cu rigoare şi competenţă, să aibă efecte benefice. În lucrarea sa intitulată Pitorescul României (1939), Ion Simionescu îşi exprima în mod deschis admiraţia: „Ce minunată grădina ar deveni România dacă parte măcar din râurile ei bogate în apă ar fi domesticite, captate, canalizate cum e Bârzava.” (2)
Întreaga hidroamenajare realizată de-a lungul timpului cuprinde un număr de patru baraje şi un total de 65 km de canale, apeducte şi tuneluri. (3) Pentru rezolvarea problemei transporturilor, s-a folosit de timpuriu calea apei. Astfel, cursul principal al Bârzavei, precum şi cel al numeroaselor pârâuri din bazinul hidrografic al acesteia, au fost completate cu o reţea de 10 canale, înzestrate cu baraje deversoare, baraje rezervoare, tuneluri, apeducte, castele de apă şi conducte forţate. (4) Trebuie precizat însă că toate aceste lucrări au fost efectuate în amonte de Reşiţa. Lungimea totală a râului Bârzava este de 158,31 km, dintre care 111,1 km în România, adunând apele de pe o suprafaţă totală de 1.159,2 kmp. (5)
În dificila muncă de documentare pentru acest subiect ne-a fost de mare folos o lucrare în manuscris a inginerului Ioan Cornel Chira, întocmită în 1996 şi intitulată Istoricul hidroamenajărilor de pe Bârzava superioară (59 pagini). Îi mulţumim în mod deosebit pentru că ne-a făcut-o cunoscută. De asemenea, am mai folosit lucrări publicate de Ion Păsărică şi Rudolf Gräf, ca şi un serial de trei episoade, foarte interesante, tipărit în ziarul reşiţean Prisma de inginer Rodica Brebenariu, intitulat Sistemul hidroenergetic Complex Nera – Timiş superior – Bârzava superioară. Elemente de patrimoniu industrial (2006). Însă cea mai completă dintre aceste lucrări rămâne cea a lui Ioan Cornel Chira, astfel încât pe baza ei ne vom redacta relatarea în mod special.
Încă din 1783, s-a hotărât amenajarea cursului Bârzavei pentru transportul buştenilor tăiaţi în pădurile de pe Semenic şi care erau intens utilizaţi pe atunci pentru fabricarea mangalului. În 1783-1784 au fost construite diguri, greble, lacuri de depozitare. S-au ridicat cinci stăvilare pentru plutărit: cele principale erau la Crivaia (construirea lui costând 8.000 guldeni) şi la Izvoru Mare (4.000 guldeni), iar cele secundare la Izvoru Mic (3.000 guldeni), Gozna (6.000 guldeni) şi Ceresna (4.500 guldeni), preţul lor total ridicându-se la 25.500 guldeni. (6) Totodată, s-au construit pe Bârzava şi trei greble pentru scoaterea din apă a lemnelor. Acestea se aflau la Reşiţa (în valoare de 4.000 guldeni), la Câlnic pentru Dognecea (4.000 guldeni) şi la Bocşa (5.000 guldeni), costurile lor totale atingând 13.000 guldeni. (7) Toate aceste prime lucrări de amenajare au fost conduse de maistrul silvic al Reşiţei, Franz Loidl. (8) Din păcate, astăzi nu mai există niciun vestigiu din acele timpuri.
În consecinţă, plutăritul lemnelor pe Bârzava a putut începe din anul 1785. Această modalitate de transport a fost utilizată până în 1803, fiind plutăriţi în total 179.682 clafteri-cub de buşteni, dintre care: 51.137 pentru Reşiţa, 57.414 pentru Dognecea şi 71.131 pentru Bocşa. Un clafter-cub reprezenta 6,822 mc. Cheltuielile totale cu plutăritul lemnelor au fost de 612.770 guldeni vienezi, revenind în medie câte 3 guldeni şi 27 creiţari pentru fiecare clafter-cub. (9)
Din cauza cheltuielilor mari de întreţinere şi reparaţii ale acestor amenajări şi a debitului variabil al Bârzavei, în 1803 plutăritul a fost abandonat. S-a hotărât înlocuirea acestuia cu transportul cu carele al mangalului, astfel încât în 1806 a fost construită şoseaua Reşiţa-Văliug în acest scop. Timp de aproximativ jumătate de secol, calea apei a fost ocolită. Însă au urmat două evenimente importante, care au făcut ca ea să fie reluată.
Astfel, prin eliberarea din iobăgie a ţăranilor, survenită în urma revoluţiei din 1848, aceştia nu mai puteau fi obligaţi să efectueze transporturi pentru uzina din Reşiţa, în acest mod transporturile cu căruţele devenind costisitoare şi ineficiente. Iar preluarea uzinei de către St.E.G. în 1855 a însemnat o revenire hotărâtă la utilizarea factorului hidrografic, specialiştii Societăţii dovedind în timp o mare preocupare pentru amenajările Bârzavei şi afluenţilor săi.
Începând din 1858, s-au construit scocuri umede şi uscate, şine de lemn pentru vagoneţi cu cădere liberă, un funicular, apoi şi o cale ferată cu lungime de 4,096 km. Această linie a fost dotată cu opt vagoneţi care urcau traşi de cai şi coborau cu ajutorul unui sistem de frânare acţionat manual. (11) Ea a funcţionat până în 1872, când au fost epuizate pădurile Crivaia Mare şi Crivaia Mică.
În 1864-1865 a fost ridicat un baraj la 8,5 km sud de Văliug, într-un loc denumit de atunci Klaus. Acest termen provine din cuvântul german „Klause”, însemnând „baraj, stăvilar”. El avea rolul de a regla debitul de apă de pe Bârzava în vederea transportării lemnelor prin plutărit. Era construit din buşteni de brad ciopliţi cu umplutură de piatră, cu o înălţime de 11,5 m, o lungime de 76 m şi o grosime de 26 m. Volumul total al lacului era de 140.000 mc, apa acumulată astfel permiţând transportarea a 4.000-10.000 mc de lemne. Sezonul de plutărit dura de la mijlocul lunii martie până în luna august a fiecărui an. (12)
Costul total al acestor lucrări de amenajare, inclusiv al barajului Klaus, a fost de 128.074,72 guldeni, lucrările extinzându-se pe perioada 1864-1869. (13) Prin urmare, încă din 1865 a reînceput plutăritul lemnelor pe Bârzava pe o distanţă de 38,8 km, de la barajul Klaus până în Länd, cu o diferenţă de nivel de 458 m. Traseul era parcurs în şase ore. (14) În acelaşi an a fost amenajată şi instalaţia de pregătire a mangalului din Länd, situată la circa 4 km în amonte pe Bârzava faţă de uzină. Ea cuprindea stavile şi greble pentru scoaterea lemnelor din apa râului. Acolo erau uscate prin stivuire, apoi erau aşezate în bocşe pentru a fi transformate în mangal. Se amenajau concomitent câte 20-30 de bocşe mari, având diametrul de câte 12-16 m şi cuprinzând câte 100-160 mc de lemne fiecare. Arderea mangalului era efectuată mai ales în lunile de toamnă şi de iarnă. (15)
În 1892-1893 a fost construit un funicular pentru transportul lemnelor tăiate în pădurile Semenicului. Acesta acoperea o distanţă de 5.576 m între Prislop şi râul Bârzava, cu o diferenţă de nivel de 500 m. În perioada verii, acesta putea transporta circa 60.000 mc de lemne. Până la funicular, lemnele erau aduse prin scocuri umede şi uscate. Funicularul a funcţionat până în 1904, când transportul lemnelor a început să fie făcut prin intermediul canalelor de plutire. (16) Iar în 1894 a fost reparat barajul de la Klaus, fiind acum construit din pământ compactat cu lăzi suprapuse umplute cu piatră. Acesta a funcţionat până în 1917. (17)
Între primăvara anului 1902 şi toamna lui 1904, St.E.G. a construit un grandios sistem hidroenergetic pe Bârzava superioară, aflat în funcţiune în mare parte şi astăzi. Acesta avea un scop dublu: producerea de energie electrică pentru uzinele din Reşiţa şi transportul pe apă al lemnelor. Ideea a aparţinut directorului de domenii al Societăţii, Anton Martinek, iar proiectul a fost executat în principal de inspectorul Johann Pohl. Construcţiile şi apeductele din fier au fost proiectate de inginerul de poduri Robert Toth, fiind executate la Fabrica de poduri din Reşiţa. (18) Amenajarea se compunea din: canalul Zănoaga, pârâul Murgila, canalul Semenic, jilipul Prislop-Izvoru Rău, canalul Gozna (Şafra), apoi în aval de Văliug: Canalul Superior până la Breazova, Canalul Principal de la Văliug la Ranchina, jilipul de ocol din valea Sodolului, canalele colectoare Breazova-Gropos şi Crainic, canalul de rezervă de la Ranchina şi conductele forţate de la Ranchina până la centrala Grebla. Aceste lucrări cuprindeau şi un număr de 10 tuneluri cu o lungime totală de 5.341 m, cinci apeducte de poduri de fier cumulând o lungime de 704 m şi 11 apeducte din zidărie cu o lungime totală de 216 m. (19)
Canalul Zănoaga, de 4,7 km, captează apa de la cota 1.295 m şi o varsă în pârâul Murgila. El a fost construit din pământ, iar la încrucişarea cu alte pâraie legătura era făcută prin canale din lemn. Este în funcţiune şi astăzi. (20) Canalul Semenic (23,3 km) porneşte de la cota 1.036 m, fiind săpat în pământ şi căptuşit cu scânduri, iar pe o porţiune de 120 m fiind betonat. De la Prislop, lemnele erau dirijate spre acest canal prin jilipul Prislop-Izvoru Rău. (21)
Canalul Gozna sau Şafra, în lungime de 9,7 km, este construit din pământ şi parţial din scânduri, fiind betonat pe ultima secţiune. El pleacă de la pârâul Panaloveţ şi se varsă în jilipul Prislop-Izvoru Rău la cota 860,5 m. (22) La rândul lui, jilipul Prislop-Izvoru Rău are două pante: prima la Prislop, iar a doua de la captarea canalului Gozna până la Canalul Superior. Lungimea sa este de 3,7 km, fiind construit din lemne, iar pe ultima secţiune a fost betonat. (23)
Canalul Superior preia apa Bârzavei printr-un baraj deversor situat în aval de Văliug. El are o lungime de 3,6 km. Este construit din zidărie de piatră brută căptuşită cu beton şi tencuit cu ciment. O parte a debitului său era folosită pentru transportarea lemnelor printr-un jilip căptuşit cu tablă care debuşează în Canalul Inferior, iar cea mai mare cantitate de apă este uzinată la centrala Breazova, de unde se varsă direct în Canalul Inferior. Pe Canalul Superior sunt situate patru tuneluri, care străbat formaţiuni de gneis: Crăinicel (112 m), Izvoru Rău (53 m), Izvoru Mic (62 m) şi Cleanţu Sârbului (114 m). De asemenea, are şi trei apeducte în lungime totală de 151 m, construite din bolţi din zidărie de piatră tencuite cu ciment. Acest canal preia la Izvoru Rău şi apa adusă de jilipul Prislop-Izvoru Rău. (24)
Barajul deversor a fost construit pe Bârzava în dreptul actualei centrale Crăinicel, din beton cu interior de zidărie. Are o înălţime de 2,6 m şi o lungime de 17 m. Apa captată aici era dirijată spre Canalul Superior. De la capătul Canalului Superior pleacă o conductă forţată din fier forjat şi nituit având diametrul de 500 mm, care ajunge până la centrala Breazova. Acolo o turbină Francis de 400 CP alimenta cu energie electrică maşinile de la minele Secu. (25) Canalul Inferior preia la rândul său apa din barajul Văliug, trecând pe sub centrala Breazova. El duce apa uzinată la Canalul Superior şi face parte din Canalul Principal. (26) Are 14,2 km lungime, fiind săpat în pământ şi având zidărie betonată. În el se varsă canalul colector Crainic (1,05 km), în amonte de Breazova, şi canalul colector Gropos-Bogat (10 km lungime). 33% din lungimea Canalului Inferior sunt reprezentaţi de tuneluri săpate în stâncă, unele fiind betonate, altele zidite în cărămidă, iar altele fiind în stare naturală. Acestea sunt: Liscov-Barni (1.761 m), Coziuţa (825 m), Cozia (792 m), Secu (382 m), Teiuş (820 m) şi Ranchina (591 m). Cu excepţia ultimului, celelalte erau străbătute şi de o cale ferată îngustă. O proporţie de 5% din lungimea canalului sunt apeducte din fier, care traversează văile. Acestea sunt: podul-apeduct Văran (138 m), Stârnic (28 m), Râul Alb (95 m), Secu (216 m) şi Cuptoare (226 m). Pe lângă ele mai sunt şi opt apeducte înzidite, având o lungime totală de 65 m. Umpluturile de văi şi porţiunile de canal care trec pe rambleu au o lungime totală de 1,1 km. (27)
Canalul colector Crainic are 1,05 km, fiind construit din zidărie. El aduce apa pârâului Crainic, străbate un apeduct de 68 m şi se varsă în Canalul Inferior în amonte de centrala Breazova. (28) Canalul colector Gropos-Bogat (10 km) începe de la pârâul Gropos, apoi colectează apa provenind din mai multe pâraie mici (Gropos, Cerna, Trepuşin, Bogat, Breazova) şi se varsă în Canalul Principal în amonte de apeductul Văran. Pe traseul său se întâlnesc 8 tuneluri mici în lungime totală de 300 m şi un apeduct din fier de 68 m lungime. (29)
Jilipul Sodol începe de la Curmătură, unde se desparte de Canalul Principal. El este săpat în pământ şi căptuşit cu scânduri. De asemenea, la Ranchina există şi un canal lateral de rezervă în lungime de 1,5 km pentru a crea o rezervă de apă pentru centrala Grebla. (30) Camera de încărcare Ranchina, situată la cota 460,8 m, este construită din stâlpi de beton şi piatră brută şi are trei conducte de 900 mm diametru, care duc la uzina hidroelectrică Grebla, care este situată cu 216 m mai jos. Materialele necesare construirii camerei de încărcare au fost transportate cu un funicular în lungime de 750 m. Conductele forţate au o lungime de 600 m, fiind compuse din tronsoane de câte 20 m din fier forjat şi nituit, al căror transport s-a făcut pe rampă. (31)
Pentru construirea tuturor acestor canale, materialele întrebuinţate au fost gneisul şi ardezia, care erau aduse din carierele aflate în apropierea traseului acestora, celelalte materiale de zidărie fiind aduse cu ajutorul unei căi ferate construite în acest scop. Nisipul necesar era adus tot din cariere sau era scos din albia Bârzavei şi transportat cu un funicular. (32) Locul de debarcare a lemnelor transportate prin acest sistem era în dreptul Societăţii „Distileria Lemnului” din Reşiţa, cartierul Margina, cu care St.E.G. încheiase un contract în acest sens. (33)
Centrala hidroelectrică Grebla a fost dată în folosinţă în anul 1905. Ea este zidită din beton, piatră brută şi parţial din cărămidă, având la acoperiş şarpantă de fier. În interiorul său au fost montate trei turbine Pelton, având încă două turbine Pelton pentru serviciile interne ale centralei şi una pentru iluminat. (34) Energia electrică produsă aici era utilizată la centrala Ilgner pentru antrenarea laminoarelor reversibile şi de tablă. (35)
Centrala Breazova a fost pusă în funcţiune în 1916, după ce au fost construite camera de încărcare şi conducta forţată de la Canalul Superior. A fost construită din piatră brută cu mortar de ciment, servind şi ca decantor. Conducta forţată are diametrul de 500 mm, fiind făcută din fier forjat şi nituit şi ducând apa la turbina Francis aflată cu 38 m mai jos. Aceasta antrenează un generator, care furniza energie electrică minei Secu printr-un cablu lung de 5 km. (36)
În acea vreme, o lucrare de mare anvergură a fost construcţia barajului de la Văliug (Breazova). Proiectul său a fost întocmit în 1903 de către inginerul Otmar Marcselenyi de la St.E.G., deoarece s-a constatat că debitul natural al Canalului Principal scădea mult pe timpul toamnei şi al iernii. La început se recursese pentru ajutor la maşini cu abur, însă aceasta era o soluţie foarte costisitoare. Atunci s-a hotărât regularizarea debitului Bârzavei prin intermediul unor rezervoare artificiale. (37) În 1904, proiectul a fost avizat de prof. univ. dr. Otto Intze de la Aachen şi de prof. univ. Dezideriu Nagy, astfel încât lucrările au putut începe. În curând însă ele vor fi întrerupte, încercându-se mai întâi utilizarea gazelor de la cuptoare pentru producerea unei părţi a energiei electrice necesare uzinei. Centrala de gaz a fost construită în 1905, dar curând s-a constatat că nici ea nu era prea rentabilă, întrucât cărbunele folosit era scump. Ca atare, a fost reluat lucrul la Breazova. (38) De data aceasta a fost cerut avizul inginerului Gheorghe Rupcic şi al prof. univ. Holz de la Aachen, iar noul proiect a aparţinut profesorului universitar Czako Adolf şi delegatului Johann Dieter. (39) Au mai contribuit şi consilierii St.E.G. Adalbert Veith, Gustav Tavi şi şeful inspector silvic Kuhanyi Andras.
Barajul a fost amplasat la 3,4 km distanţă de Văliug şi la 200 m în amonte de gura Canalului Inferior, având o înălţime de 27 m şi un dig de completare în dreapta insulei care face parte din barajul propriu-zis. Lungimea lacului de acumulare este de 1,95 km, iar suprafaţa lui este de 12,06 ha. Zidurile sunt realizate din piatră brută cu mortar de ciment Portland şi var. Lucrările au început în luna septembrie 1907. În martie 1908 a fost finalizat tunelul de deviere a apei Bârzavei, care ocolea amplasamentul lucrării. Barajul are forma unui arc de cerc cu raza de 120 m. (40) Digul de completare are 110,12 m lungime şi 12 m înălţime. Construirea barajului a fost efectuată de firma Lenarduzzi şi a durat 11 luni. Lucrările au fost oprite în timpul iernii 1908-1909, fiind finalizate la 6 august 1909. Din noiembrie acelaşi an a început şi umplerea barajului. Costul total al lucrărilor a fost de 680.000 coroane aur, fiind considerat ca foarte redus pentru acea vreme. (41)
Cu aceasta s-a încheiat o nouă etapă a lucrărilor de amenajare hidrotehnică din zona Bârzavei superioare. Alte lucrări de amploare se vor desfăşura după cel de-al doilea război mondial, când au mai fost construite încă trei mari baraje. Încă din timpul războiului, consilierul U.D.R. prof. univ. dr. doc. ing. Dorin Pavel a condus un colectiv care a întocmit studii şi proiecte pentru mărirea debitului de apă şi a producţiei de energie electrică. Imediat după război, sub conducerea lui Dorin Pavel şi a inginerului Florin Constantinescu, au început lucrările la centrala Crăinicel, la canalul Semenic şi Canalul Principal. (42)
În 1949 au fost puse în funcţiune căderile Semenic şi Şafra. Canalul Semenic a fost betonat între Şaua Cireş şi Prislop, camera de încărcare Semenic a fost construită din beton, iar de acolo pornea o conductă forţată cu diametrul de 600 mm până la centrala Crăinicel. Acolo s-a pus în funcţiune primul agregat fabricat în România, chiar la Reşiţa, care era antrenat de o turbină Pelton care avea pe acelaşi ax două rotoare de dimensiuni diferite. Primul era pentru căderea Semenic, iar celălalt pentru căderea Şafra. Totodată a fost modernizat şi canalul colector Şafra, care a fost parţial betonat. (43)
Construirea barajului Gozna de lângă Văliug a durat până în 1954. Turbinele, generatorii şi anexele centralei au fost proiectate şi executate la uzinele din Reşiţa. În 1951 a fost pus în funcţiune şi canalul colector Nera-Coşava, în lungime de 6,5 km, pentru suplimentarea debitelor Bârzavei superioare cu apă captată din bazinul superior al râului Nera. (44) Acesta are două tuneluri, unul de 1.000 m, iar celălalt de 750 m. (45) Barajul Gozna are înălţimea de 48 m, iar suprafaţa lacului Văliug este de 59,6 ha. (46)
Din cauza faptului că, în ciuda tuturor acestor măsuri, s-a dovedit că şi în continuare viiturile puteau crea mari probleme, iar anii secetoşi afectau uzina şi oraşul, în 1963 a fost pus în funcţiune şi barajul Secu. Atunci s-a abandonat întreţinerea canalelor colectoare Crainic şi Bogat, apa deversându-se în Bârzava şi fiind recuperată la noul baraj. (47) Acesta a fost proiectat de un colectiv condus de inginerul Florin Constantinescu şi are o înălţime de 40 m. (48)
Iar în 1970 s-a terminat de construit barajul Trei Ape de pe Timişul superior, care colectează afluenţii acestui râu: Semenic, Grădiştea şi Brebu. Acest baraj reprezintă o premieră la nivel naţional, fiind construit din anrocamente, cu nucleu de argilă. A fost proiectat de un colectiv coordonat de aceiaşi specialişti Dorin Pavel şi Florin Constantinescu. (49) Barajul are înălţimea de 30 m, iar lacul de acumulare are suprafaţa de 45 ha. (50) El dirijează apa în canalul colector Semenic în dreptul cantonului Şaua Cireş, pentru valorificarea centralelor Crăinicel şi Grebla. (51)
În luna decembrie 1956, sistemul electroenergetic de la Combinatul Metalurgic Reşiţa a fost conectat la sistemul electroenergetic naţional. (52) În încheiere trebuie precizat faptul că fiecare baraj construit aici este de alt tip şi de fiecare dată ele au reprezentat câte o premieră pentru România. (53) Apele lor deservesc hidrocentralele Crăinicel I şi II, Breazova şi Grebla. Acest fapt asigură aproape 80% din necesarul Societăţii T.M.K. la un preţ foarte scăzut. (54)
Aceste valoroase lucrări de amenajare din Masivul Semenic, provenind din diverse etape istorice, au marcat profund evoluţia industrială a regiunii, punându-şi din plin amprenta şi asupra mediului natural. Pe lângă importanţa economică, lacurile de acumulare Văliug, Secu şi Trei Ape reprezintă şi zone turistice cu un mare potenţial. Multe generaţii de reşiţeni, timişoreni şi nu numai ei au petrecut zile de neuitat în aceste locuri. În acest mod, se poate aprecia că intervenţia omului asupra naturii în Masivul Semenic a fost una cu efecte pozitive, fiind în măsură să contribuie la progresul regiunii. În acele locuri s-au îmbinat mereu utilul cu plăcutul. Sistemul hidroenergetic de pe Bârzava superioară este unul dintre cele mai interesante din ţară.
Note:
1 Ioan Cornel Chira, Istoricul hidroamenajărilor de pe Bârzava superioară, ms., 1996, p. 3.
2 Ibidem.
3 Ibidem, p. 4.
4 Ion Păsărică, Monografia Uzinelor de Fier şi Domeniilor din Reşiţa şi frumuseţea naturală a împrejurimilor, Bucureşti, 1935, p. 59.
5 Ioan Cornel Chira, op. cit., p. 4.
6 Rudolf Gräf, Amenajări hidrotehnice din judeţul Caraş-Severin în sec. XVIII-XX, în Banatica, 8, Reşiţa, 1985, p. 285.
7 Ibidem.
8 Ibidem.
9 Ibidem, p. 287.
10 Ibidem.
11 Ioan Cornel Chira, op. cit., p. 20.
12 Ibidem; Rudolf Gräf, op. cit., p. 287-288.
13 Ibidem, p. 287.
14 Ioan Cornel Chira, op. cit., p. 20.
15 Ibidem.
16 Ibidem, p. 21; Rudolf Gräf, op. cit., p. 290.
17 Ioan Cornel Chira, op. cit., p. 21.
18 Ibidem.
19 Ibidem; Ion Păsărică, op. cit., p. 59.
20 Ioan Cornel Chira, op. cit., p. 22.
21 Ibidem.
22 Ibidem.
23 Ibidem.
24 Ibidem.
25 Ibidem.
26 Ibidem, p. 23.
27 Ibidem.
28 Ibidem.
29 Ibidem, p. 24.
30 Ibidem.
31 Ibidem.
32 Rudolf Gräf, op. cit., p. 292.
33 Ion Păsărică, op. cit., p. 59.
34 Ioan Cornel Chira, op. cit., p. 24.
35 Ibidem, p. 25.
36 Ibidem.
37 Ibidem.
38 Ibidem.
39 Ibidem, p. 26.
40 Ibidem.
41 Ibidem, p. 27.
42 Ibidem, p. 29.
43 Ibidem.
44 Ibidem.
45 Ibidem, p. 33.
46 Ibidem.
47 Ibidem, p. 30.
48 Ibidem, p. 37.
49 Rodica Brebenariu, Sistemul hidroenergetic Complex Nera – Timiş superior – Bârzava superioară. Elemente de patrimoniu industrial, în Prisma, Reşiţa, an. XI, nr. 24, 6-12 iulie 2006, p. 3.
50 Ioan Cornel Chira, op. cit., p. 42.
51 Ibidem, p. 30.
52 Ibidem.
53 Ibidem, p. 46.
54 Ibidem, p. 47.
Un film realizat de colonelul Gheorghe Popoviciu cu ocazia vizitării acestor amenajări poate fi văzut aici.
Lucrarea integrală a lui Ioan Cornel Chira poate fi citită la adresa: http://ioancornelchira.wordpress.com .
Istoria Banatului 