Mircea Rusnac – Întemeierea Aninei şi tradiţia istorică

Dezvoltarea centrelor industriale bănăţene din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea a determinat autorităţile habsburgice să efectueze masive colonizări de populaţie germană în regiune, întemeind chiar localităţi noi. Instalaţiile industriale de la Reşiţa, Bocşa, Oraviţa, Ciclova sau Sasca erau mari consumatoare de lemn şi de mangal (cărbune de lemn), astfel încât se impunea folosirea unei forţe de muncă în creştere pentru defrişarea pădurilor din jur şi prelucrarea combustibilului necesar. Una dintre noile localităţi apărute cu acest prilej, şi care va avea în curând un destin aparte, a fost Anina, numită în momentul înfiinţării Steirer-Dorf.

În prima jumătate a anului 1773, Direcţia Minieră Bănăţeană de la Oraviţa l-a însărcinat pe funcţionarul minier Peter Kastel, care provenea din Stiria, să aducă din regiunea sa de baştină colonişti specializaţi în munca la pădure. El s-a achitat rapid de misiunea sa, astfel încât în iunie se afla la Viena cu un grup de 94 de colonişti, dintre care 70 de adulţi şi 24 de copii. Cu ei a venit pe Dunăre până în Banat, continuându-şi apoi drumul prin păduri. La 24 iunie 1773 au ajuns pe locul viitoarei aşezări. Acolo, în aer liber, s-a oficiat prima slujbă religioasă, în amintirea căreia a fost ridicată ulterior o cruce comemorativă devenită monument istoric.

Cele 34 de familii nou instalate şi-au denumit localitatea Steirer-Dorf (devenită în timp Steierdorf), în amintirea ţinutului lor de origine. Mai târziu, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, românii care se vor aşeza acolo vor numi localitatea Anina, datorită numeroşilor anini sau arini care creşteau în pădurile din împrejurimi. După 1773 au continuat să sosească locuitori germani, încât într-un an numărul lor a crescut la 300. Lor le erau asigurate o serie de avantaje din partea autorităţilor. Pentru fiecare stânjen cub de lemne tăiate erau recompensaţi cu sume cuprinse între 24 şi 30 de creiţari. Lunar, fiecare familie primea gratuit câte o mierţă de grâu din depozitul de la Oraviţa, restul alimentelor care erau aduse tot de acolo fiind plătite, inclusiv transportul. Datorită destoiniciei locuitorilor, aşezarea a cunoscut o înflorire rapidă. În 1779, în locul numit Iudina de pe râul Miniş a fost construit un gater pentru fabricarea şindrilei. Şi chiar dacă în 1788 s-a produs o invazie otomană, care a determinat refugierea tuturor locuitorilor la Dognecea pentru o perioadă de şase săptămâni, ei au revenit cu toţii la casele lor şi viaţa aşezării a continuat. Au fost consemnate primele căsătorii, primele naşteri şi primele decese din istoria noii localităţi. Totodată, autorităţile au stimulat locuitorii să caute zăcăminte minerale, oferind recompense de 50 de florini găsitorilor. Curând, aceasta va schimba în mod radical viaţa Aninei.

Cel mai important eveniment al scurtei istorii a actualului oraş s-a produs în anul 1790, la doar 17 ani după întemeiere. Atunci, tăietorul de lemne Nikolaus Mathias Hammer, care fusese şi primul tânăr care s-a căsătorit la Steierdorf, a descoperit pe Valea lui Andrei eşantioane de huilă. Încurajat de premiul promis, el le-a dus la Oficiul minier din Oraviţa, primind imediat cei 50 de florini. Descoperirea era de o importanţă covârşitoare, mai ales datorită faptului că huila din zonă era de o excelentă calitate. În acest mod, prin deschiderea în curând a primelor exploatări miniere, caracterul aşezării de tăietori de lemne de până atunci s-a modificat decisiv. Cu timpul, minele din Anina vor ajunge să fie cele mai adânci din Europa şi exploatarea lor va continua neîntrerupt până la accidentul din 2006, care le-a închis definitiv. Însă în legătură cu descoperirea huilei de acolo există o interesantă povestire a localnicilor, care merită a fi redată în continuare, deoarece ea conţine în mod sigur o mare doză de adevăr.

În 1957, Alexander Tietz înregistra la Anina următoarea relatare a fostului miner Josef Skala, atunci în vârstă de 90 de ani: „Ştiţi cine a descoperit huila la Anina? Un porc. Huila se afla foarte aproape de suprafaţă, fiind acoperită de un strat subţire de iarbă. Porcul n-a făcut decât să scurme cu râtul, dând la o parte brazda de iarbă de pe cărbuni. Din întâmplare, băieţii trimişi să păzească porcii din Steierdorf şi-au aprins un foc de tabără tocmai în locul în care porcul scosese huila la lumina zilei. Deodată ei au observat că piatra deasupra căreia îşi aprinseseră focul ardea! Unul dintre ei a luat în sat o bucată din «piatra neagră» care luase foc şi a arătat-o tatălui său. Acesta, un tăietor de lemne numit Nikolaus Hammer, şi-a pus hainele de sărbătoare, a înfăşurat piatra într-o batistă şi s-a dus la Oraviţa, la Direcţia regală a minelor. Când au văzut piatra, domnii de acolo au devenit pe dată foarte prietenoşi, l-au bătut pe umăr pe omul nostru şi au poruncit să i se plătească la casierie o răsplată de cincizeci de florini. Aşa s-au descoperit cărbunii la Anina. Locul unde s-au petrecut acestea a fost Coveiul lui Andrei din valea Aninei. Acolo s-a şi săpat primul puţ, numit puţul Purcaru, Purcar însemnând în româneşte porcar.” De unde se vede că de multe ori şi întâmplarea poate juca un rol hotărâtor în trecutul unei localităţi sau al unei regiuni.

Bibliografie: Ion Păsărică, Frumuseţile naturale ale Banatului, cu localităţile climatice-balneare şi cataractele Dunării, Bucureşti, 1936; Din istoria cărbunelui. Anina 200, Reşiţa, 1991; Georg Hromadka, Scurtă cronică a Banatului montan, 1995; http://www.banaterra.eu/romana/mosoroceanu-cristian-liviu-steierdorf; http://laender.freepage.de/cgi-bin/feets/freepage_ext/41030x030A/rewrite/banat/storys.htm.

Traducerea în limba germană a acestui articol, realizată de Robert Babiak, poate fi citită aici.

Anunțuri

1 Comment »

  1. 1
    daniela Says:

    Foarte interesanta poveste ! Din pacate s-au schimbat foarte foarte mult orasul anina ! 😦 Nu mai nimic frumos in anina , din cel mai cunoscut oras minier ,cu cea mai veche cale ferata ,cu cea mai adanca mina din europa…acum e un oras pustiu si uitat de lume! E un oras foarte frumos dar pacat ca nu e cineva care sa puna in evidenta acest lucru ,sa il promoveze ,sa il faca cunoscut ! 😦 Din pacate noi suntem prea mici pentru a face ceva in vederea rezolvarii acestor probleme si cine ar putea sa faca ceva (primarul) nu ii pasa ! lasa…bine ca traieste el bine 😉


RSS Feed for this entry

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: