Mircea Rusnac – Prim pas cu dreptul al Bibliotecii Banaterra

La sfârşitul lui 2009 a apărut la Timişoara primul volum al noii Biblioteci Banaterra, editat de Asociaţia Proiectul Rastko România (http://www.banaterra.eu). Este intitulat Descoperiţi Banatul. Timişoara*, fiind gândit ca un omagiu adus eroilor timişoreni din timpul revoluţiei desfăşurate cu două decenii în urmă. Conţine un număr de 13 lucrări, susţinute cu ocazia ediţiilor sesiunii de comunicări Banaterra din anii 2007, 2008 şi 2009, şi un Cuvânt înainte scris de Duşan Baiski, preşedintele Asociaţiei.

Din Cuvântul înainte reţinem următorul pasaj introductiv, care spune totul: „Când politicienii nu doresc să ne cunoaştem istoria, nu o cunoaştem. Guvernanţii comunişti au şi reuşit acest experiment. Cel puţin când e vorba despre noi, bănăţenii. Sutele de monografii ale satelor bănăţene, scrise şi tipărite între cele două războaie mondiale, au zăcut până de curând dosite în biblioteci particulare ori încuiate pe undeva prin dulapurile celor publice. Conştiinţa bănăţeanului trebuia cumva, dacă nu anihilată, atunci măcar adusă cât mai aproape de punctul zero. Singura istorie care trebuia cunoscută era cea oficială, supusă intereselor politice ale celor aflaţi la putere. O istorie în care abia dacă erau amintiţi un Pavel Chinezu ori Eftimie Murgu, de exemplu. În rest, Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare etc. etc. Desigur, nu minimalizăm faptele lui Mihai Viteazul ori Ştefan cel Mare, dar a încuia în debaraua politicii comuniste româneşti personalităţile bănăţene de prim-rang a fost fără doar şi poate o crasă bătaie de joc la adresa celor peste un milion de bănăţeni. De două ori mai vitregite au fost, evident, minorităţile naţionale. Peste ale căror istorii s-a trecut în goana calului.” (p. 5)

Autorii comunicărilor, chiar dacă niciunul nu este istoric, au încercat să răspundă acestor vechi neajunsuri. Deşi majoritatea lor se referă la aspecte ale trecutului mai îndepărtat sau mai apropiat al capitalei Banatului, există şi subiecte din trecutul altor localităţi, precum Cenad, Lugoj sau Panciova, şi o trecere în revistă a lui Sorin Forţiu a evoluţiei denumirii Banatului în ultimele trei secole. În continuare, vom face câteva referiri mai detaliate asupra unora dintre aceste lucrări.

Prima comunicare, foarte binevenită în contextul istoric în care a apărut volumul, este intitulată Monumente dedicate eroilor Revoluţiei din decembrie 1989, la Timişoara, autoare fiind Dorotea Momir (p. 7-23). Sunt trecute în revistă cu acest prilej, prin descrieri şi imagini, numeroasele forme prin care timişorenii îşi cinstesc eroii. Majoritatea lor au fost opera Asociaţiei „Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989 Timişoara”, înfiinţată la 26 aprilie 1990. În cadrul său funcţionează, din 1998, şi Centrul Naţional de Documentare, Cercetare şi Informare Publică privind Revoluţia din Decembrie 1989.

Monumentele amplasate în zona punctelor fierbinţi din timpul revoluţiei sunt prezentate pe categorii şi în ordinea cronologică a ridicării lor. Cele mai importante sunt: Ansamblul memorial din Cimitirul Eroilor (1990), Deschidere (1991), Eroica (1992), Clopotul libertăţii (1992), Învingătorul (1993), Evoluţie (1993) etc.

Urmează troiţele, situate în faţa catedralei şi lângă biserica ortodoxă din Mehala. În cinci locuri din oraş au fost înălţate cruci funerare. Numeroase sunt şi plăcile comemorative, amplasate pe clădirile-reper ale acelor zile: biserica reformată, Poliţia judeţeană, penitenciarul „Popa Şapcă”, Electrobanat, Palatul administrativ, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, Spitalul judeţean, Parcul „Regina Maria” etc. Multe dintre ele pomenesc nume ale martirilor căzuţi în locurile în care au fost instalate. Vom enumera în semn de omagiu numele tuturor martirilor înscrise pe diversele monumente: Ioan Vasile Avram, Radian Belici, Alexandru Grama, Elena Nicoară, Gabriela Tako, Remus Tăşală, Gheorghe Cruceru, Margareta Caceu, Mariana Caceu, Silvia Sava, Angela Elena, Tiberiu Florian, Nicolae Ovidiu Munteanu, Eugen Nagy, copiii: Claudiu (15 ani), Alexandru (17), Cristina (2), Constantin (17), Eugen (17), Luminiţa (14), Gabriela (10), Laura (2), Silviu (18), Maftei (17), Constantin Zabulică, Petru Ioan Bonţe, Rozalia Irma Popescu, Maria Andrei, Leontina Banciu, Slobodanca Ewinger, Octavian Ţintaru, Vasile Crăsneanu, Mariana Farcău, Lepa Bărbat, Edith Reiter, Dumitru Marius Ciopec, Vasile Pădurariu, Dumitru Constantin Doru Gârjoabă, Sorin Leia, Ioan Stanciu, Ladislau Csizmarik. În afara acestora, ansamblul din Cimitirul Eroilor cuprinde numele tuturor victimelor Timişoarei, iar monumentul Deschidere îi pomeneşte pe cei 43 ucişi şi incineraţi la crematoriul din Bucureşti. În total, o impresionantă succesiune de mărturii omagiale pentru cei jertfiţi pe altarul libertăţii.

Un alt articol din care aflăm lucruri interesante este cel al lui Vali Corduneanu: Manifestaţia promonarhistă spontană şi împotriva Armatei Roşii de la 10 mai 1945 din Timişoara (p. 36-51). La acest prim 10 mai care a urmat lui 23 august 1944 a avut loc o demonstraţie spontană a elevilor de la Liceul „Constantin Diaconovici-Loga” şi a elevelor de la „Carmen Sylva” din Timişoara. Au fost scandate lozinci împotriva Armatei Roşii ocupante a României în acel moment, fiind în schimb aclamate puterile occidentale (Anglia şi S.U.A.). Momentul era foarte semnificativ. Cu o zi înainte, Germania semnase capitularea necondiţionată, cel de-al doilea război mondial în Europa luase sfârşit, iar Uniunea Sovietică era „marele câştigător”. (p. 36-37) Aflată la apogeul puterii sale, dominaţia sovietică se vedea contestată de un grup de liceeni din capitala Banatului. Mai mult, aceştia au fost susţinuţi şi încurajaţi de unele autorităţi, încă nesubordonate partidului comunist, precum generalul Alexandru Saidac, comandantul garnizoanei Timişoara, sau Aurel Buteanu, directorul Teatrului Comunal, care nu mult mai târziu vor trebui „să plătească pentru aceste gesturi prin ani de închisoare.” (p. 36)

Autorul a avut la îndemână trei categorii de surse referitoare la acest eveniment: mărturiile foştilor elevi de atunci Decebal Anastasescu şi Emil Sebeşan, rapoartele primite de către conducerea regională şi judeţeană a P.C.R. şi presa vremii.

Manifestaţia începuse spontan în zona catedralei, scandându-se „Trăiască armata regală!” şi „Regele şi patria!” Participanţii purtau portretul regelui Mihai, îndreptându-se către sediul garnizoanei militare din Piaţa Libertăţii. Trecătorii aruncau flori demonstranţilor, al căror număr crescuse la câteva mii. În Piaţa Libertăţii au cântat Imnul regal, în timp ce militarii prezenţi salutau în poziţie de drepţi. Luând cuvântul din balconul clădirii, generalul Saidac a adus laude tinerilor prezenţi şi a ignorat armata sovietică. Întorcându-se apoi în Piaţa Victoriei, demonstranţii au ajuns până la monumentul Lupoaicei. Ei au observat că la balconul teatrului erau afişate numai portretele lui Marx, Engels, Lenin şi Stalin, lipsind tocmai cel al regelui Mihai. Au hotărât să pătrundă în clădire şi să ceară directorului Buteanu remedierea situaţiei. Acesta a acceptat şi a rostit şi o cuvântare despre aliaţii tradiţionali, însoţită de demonstranţi cu scandarea: „Anglia, America!” (p. 39)

Reacţia părţii adverse nu s-a lăsat, fireşte, aşteptată. Mai întâi, s-a cerut unei vătmăniţe să treacă cu tramvaiul prin Piaţa Victoriei. Refuzând, aceasta „va suferi consecinţele” (p. 39), ca şi portarul teatrului. Se găsiseră deja nişte ţapi ispăşitori. Mulţimea s-a împrăştiat totuşi în urma intervenţiei unui ofiţer sovietic. Au urmat acuzaţiile de organizare a manifestaţiei la adresa generalului Saidac, a directorului Buteanu şi mai ales a lui Sever Bocu, preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Naţional Ţărănesc. Numeroşi elevi au fost arestaţi, la fel ca şi unii profesori şi actori. Au fost reţinuţi perioade îndelungate elevii Sebeşan şi Anastasescu, iar directorul şi subdirectorul Liceului „C.D. Loga”, Vasile Mioc şi Iuliu Ilca, au fost închişi timp de trei luni în lagărul de la Caracal. (p. 40)

Interogatoriile se desfăşurau în actuala clădire a Muzeului de Artă din Piaţa Unirii, fiind conduse de ofiţerul de Siguranţă Aurel Moiş. Cei doi elevi vor fi eliberaţi după ce au refuzat să declare „de cine au fost instigaţi”, ei spunând adevărul că manifestaţia a fost spontană. Peste nu mulţi ani însă, ei vor face cunoştinţă cu asprimea regimului comunist, Sebeşan fiind chiar întemniţat la Piteşti în perioada „reeducării”. (p. 41)

Rapoartele întocmite de informatorii comuniştilor referitor la desfăşurarea demonstraţiei îl implicau şi pe profesorul universitar Marin Bănărescu, care „a salutat în stil fascist.” (p. 41) Foarte distorsionat prezenta faptele şi presa procomunistă locală. După ce iniţial ele fuseseră ignorate, descriindu-se numai programul oficial din acea zi, în 12 mai 1945 organul P.C.R. Luptătorul bănăţean titra: O sfidare a patriei, a M.S. Regelui şi a aliaţilor. Sever Bocu, naţional-ţărăniştii dr. Ioan Subţire şi Aurel Leucuţia, Buteanu şi generalul Saidac erau catalogaţi fie „fascişti”, fie „huligani”. (p. 47) A doua zi, ziarul îl adăuga şi pe episcopul „hitlerist” Augustin Pacha. Articolul Vigilenţa! din acelaşi număr al ziarului îl denunţa pe locotenentul Constantin Tivig, care strigase „Jos armata sovietică!” (p. 49) În 14 mai, ziarul anunţa triumfător că liderul naţional-ţărănist Sever Bocu (care trebuia declarat principalul vinovat) „a fost trimis în faţa Tribunalului Poporului.” (p. 49) Adică zeloşii comunişti timişoreni îl şi declaraseră pe principalul lor adversar din regiune drept „criminal de război” şi îl expediaseră la Bucureşti pentru a fi judecat. În 17 mai, Luptătorul bănăţean decreta că „iniţiatorul şi organizatorul acţiunilor mârşave de la 10 mai a fost generalul Saidac” şi anunţa că „criminalul Sever Bocu a făcut pe bolnavul înainte de a fi transportat la Tribunalul Poporului.” (p. 50)

După două zile se constata că totuşi Sever Bocu nu va fi judecat, aşa cum speraseră comuniştii locali. El era menţinut la Bucureşti doar cu domiciliu forţat. (p. 51) Totuşi, chestorul de Poliţie Ion Halalai, care „rezolvase” aşa de bine cazul, a fost avansat, devenind inspector regional pentru judeţele Arad, Timiş-Torontal, Hunedoara, Caraş, Severin şi jumătate din Bihor.” (p. 50)

Alte informaţii despre episcopul romano-catolic de Timişoara, Augustin Pacha, reies din comunicarea următoare, a lui Claudiu Călin, intitulată Asociaţia Sfântului Bonifaciu pentru Dieceza de Timişoara. O asociaţie religios-culturală timişoreană pentru întregul Banat – „Bonifatiusverein für die Temesvarer Dioezese” – (p. 52-68). Întemeietorul acestei Asociaţii, Josef Nischbach, a fost silit în 1949 de către autorităţile comuniste să se retragă din activitate. (p. 56) În 1951 a fost condamnat la 20 de ani de temniţă grea pentru „înaltă trădare” (p. 56-57), rămânând în detenţie până în 1959. La 1 iunie 1959, „fără prea multe explicaţii”, el a fost predat Poliţiei federale vest-germane, împreună cu fostul deputat dr. Franz Kräuter, rudă cu episcopul Pacha, şi cu surorile dr. phil. Hildegardis Wulff OSB şi Patrizia Zimmermann OSB. (p. 57) Nischbach a murit în Germania în 1970, fiind reînhumat în 2001 în cripta domului romano-catolic din Timişoara.

În acest fel, soarta sa fusese strâns legată de cea a episcopului Pacha, de a cărui anchetare ne-am mai ocupat (https://istoriabanatului.wordpress.com/2009/06/17/mircea-rusnac-procesul-intentat-conducatorilor-bisericii-romano-catolice-din-banat-1951-si-locul-sau-in-campania-antireligioasa-a-regimului-comunist). În 1945, episcopul îl numise pe Nischbach la conducerea Asociaţiei de Ajutorare pentru Repatriaţi (Das Heimkehrerverein), care se ocupa de germanii reîntorşi din deportarea în Uniunea Sovietică (https://istoriabanatului.wordpress.com/2009/06/17/mircea-rusnac-deportarea-germanilor-in-uniunea-sovietica-1945-cu-referire-speciala-la-banat).

Comunicări la fel de interesante sunt şi cele ale autorilor Árpád Jancsó, Gheorghe Moldovan, Milan Ilin, Mariana Cernicova, Sergiu Soica, Sorin Forţiu, Gheorghe Doran, Mario-Raimondo Rupp, Svetlana Nicolin şi Duşan Baiski, toate întregind un prim volum promiţător al Bibliotecii Banaterra. Este o contribuţie foarte utilă şi în acelaşi timp necesară pentru cunoaşterea trecutului regiunii noastre.

* Asociaţia Proiectul Rastko România, Descoperiţi Banatul. Timişoara, Editura Waldpress, Timişoara, 2009, 192 p.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: