Mircea Rusnac – Un adevărat bănăţean

În ultima perioadă am avut, după cum arătam, privilegiul să cunoaştem o serie de bănăţeni foarte interesaţi de trecutul regiunii noastre. Acum vom face o referire cu totul specială. Cel pe care îl vom prezenta de data aceasta este un bănăţean absolut deosebit. Se numeşte Octavian Muntean. Am fost colegi de liceu, dar ne-am regăsit datorită Internetului după exact 20 de ani. Tavi nu a pierdut degeaba acest timp. L-a pus mereu în slujba cunoaşterii şi aflării trecutului Banatului. Cu atât mai remarcabil, cu cât nici el nu este istoric de profesie, iar viaţa l-a dus pe alte meleaguri. Însă este greu de găsit un bănăţean mai autentic decât el.

Cel mai elocvent se poate demonstra aceasta prin paragrafele de mai jos. Sunt pasaje din schimbul de e-mailuri dintre noi, având bineînţeles teme istorice. Vă invităm pe toţi să citiţi cu atenţie mărturiile lui Tavi Muntean şi să comparaţi apoi în ce măsură ne mai cunoaştem trecutul în acest moment. Noi am aflat unele lucruri deosebite şi chiar senzaţionale. Vă dorim lectură plăcută şi are cuvântul reşiţeanul Octavian Muntean:

*

Viitorul rege Mihai, care atunci era elev, a avut doi colegi de clasă din Caraş şi a făcut un an de şcoală la noi în judeţ (clasa a fost cazată la Vila Klaus). Casa Regală avea acţiuni la U.D.R. şi în timpul acela Reşiţa (şi Auschnitt) erau în graţiile conducerii ţării, iar U.D.R.-ul era cel mai mare S.A. din ţară. Atunci s-a construit şi noua judecătorie, clădirea din faţa Romtelecom-ului.

*

Am avut privilegiul să-l cunosc bine pe I. Gh. Jurchescu şi să petrec destulă vreme în compania lui. Omul a fost avocat şi judecător în Timişoara, iar în perioada când eram student am făcut cu el o vizită la Reşiţa. Atunci mi-a povestit că noua judecătorie (cea din faţa Romtelecom) era în construcţie în anii ’30.

Am văzut pozele lui din perioada când era elev. A fost fiu de preot, iar celălalt cărăşean din clasa voievodului Mihai a fost fiu de ţăran.

Tot in perioada aceea s-a construit şi biserica ortodoxă din Văliug, la sfinţirea ei luând parte regele Carol II si voievodul Mihai. Proiectul ei a fost făcut de una din marile case de arhitectură din Bucureşti. Ca să afle toţi ce aproape era Bucureştiul pe vremea aceea de zona noastră.

În anul când clasa regală a studiat în Caraş, U.D.R. a dat de la început fiecărui elev un caiet cu hărţi şi toate posesiunile Societăţii. Era scris de mână de proiectanţi, l-am văzut pe al lui Jurchescu. Impresionant.

Despre Auşnit (de fapt asa se scrie corect, numele e românizat) pot să-ţi spun că a construit casa lui din Bucureşti (pe care a cumpărat-o Gigi Becali acum câţiva ani şi în care adoră să se pozeze în jilţ) cu bani de la Reşiţa. Arhitectul Roguschi a zis recent că valoarea casei restaurate, cu tot inventarul ei, e de 100 de milioane de euro, dar că nu are cine din România să-ţi mai facă aşa ceva. Tot în perioada aceea s-a construit în Bucureşti Direcţiunea generală a U.D.R., care erau trei blocuri pe Str. Washington (la nr. 8). Nepotul lui Auşnit a declarat la T.V. când a venit să-şi revendice averea din ţară că Max Auşnit a scăpat de puşcărie în acea perioadă tulbure fiindcă a fost avertizat de prieteni că urmează să fie arestat (de pe pârtiile de schi din Semenic a tulit-o direct la Londra, cu banu’ pe el şi fără să păţească nimic). Iar dupa război M. Auşnit a fost judecat si condamnat în România în contumacie, în „Procesul Marii Finanţe”. Omul şi-a văzut bine mersi de viaţa lui în Occident, iar fiu-său a avut şi el o sclipire de geniu când a inventat pungile din plastic care se închid cu „zipper”.

*

Am văzut la o familie de pe Str. Independenţei albumul cu caricaturile lui Ionescu-Gion, comandat lui de către U.D.R. (cred că i-au plătit o avere pentru 3.000 de caricaturi!). Am mai văzut, la Muzeul Brukenthal, şi un tablou frumos al şcolii româneşti de pictură din perioada interbelică: „Deasupra de Reşiţa”.

*

M-a fascinat sfârşitul tragic al marelui erou şi apărător al Timişoarei, Istvan Loszonczy. Am încercat să aflu şi din surse maghiare câte ceva despre viaţa lui, până la asediul în urma căruia Timişoara a căzut în mâinile turcilor. Din păcate, limba maghiară îmi e cvasi-necunoscută şi treptat am limitat căutarea doar la surse româneşti. Însă am descoperit la Iaşi un domn Loszonczy, descendent al ilustrei familii. A fost foarte amabil în a-mi furniza informaţii, dar tot ce mi-a spus în plus faţă de ce ştiam eu e că Istvan Loszonczy a avut o fiică, Ana Loszonczy. Dupa moartea eroică a tatălui ei, a trebuit să fie declarată băiat de către preotul de parohie pentru a putea moşteni averea familiei. Din păcate, Ana fiind unicul descendent (şi de sex femeiesc) al eroului, ramura familiei ei s-a stins…

În prezent, în oraşul Timişoara nu se găseşte vreo stradă sau piaţă care să poarte numele celui care şi-a vărsat sângele şi şi-a dat viaţa pe câmpul de onoare pentru apărarea oraşului, darmite vreun bust ori statuie!

*

Poate nu se ştie că Reşiţa a contribuit şi cu marinari la efortul de război al Imperiului austro-ungar în prima conflagraţie mondială. Am aflat în copilărie că un strămoş al familiei Toth a făcut parte din echipajul lui „Szent Istvan”, nava-amiral şi mândria flotei imperiale. A fost, citez, „pompist la pompe”. Şi înainte de „Szent Istvan”, pe timp de pace, a navigat cu o expediţie austriacă de explorări geografice până pe la poli. Despre o personalitate din respectiva familie puteţi afla mai mult din următorul link: http://www.cultura-industriala.ro/dictionar.html .

Eu am auzit că ţarul Rusiei i-a plătit inginerului respectiv greutatea lui în aur pentru podul făcut la Sankt Petersburg.

*

Despre francezii veniţi în Reşiţa eu ştiu că au ajuns în perioada interbelică. Au venit atraşi de câştig şi condiţiile bune de muncă din U.D.R. Pe vremea aceea, „climatul” din colosul industrial reşiţean era unul de excepţie, iar drepturile si libertăţile salariaţilor aproape că nu îşi aveau egal în Europa acelor vremi. Eu am cunoscut bine pe fiica şi nepoata unuia dintre aceşti francezi; după 1989 ele au emigrat din Reşiţa în Germania (oraşul Saarlouis, lângă Saarbrücken). Iar fiica altuia (având mama germană) a părăsit Reşiţa la retragerea armatei germane (în cel de-al doilea război mondial), dar a rămas cu amintiri de neşters despre perioada monarhică.

Mai ştiu că la Sasca Montană a locuit cineva de familie nobilă înrudit cu familia Bonaparte (sau chiar făcând parte din aceasta). Un cunoscut demn de toată încrederea mi-a spus că mobilele din casa respectivului („evaporate” dupa 1989 pe filieră timişoreană) şi diverse articole textile aveau celebra monogramă „N”.

Oricum, era francez chiar şi regele Ungariei (Carol Robert de Anjou), care a avut o reşedinţă la Timişoara pe actualul amplasament al Castelului Huniade. Cred că de acolo a şi pornit în celebra expediţie din Ţara Românească.

*

În imobilul identificat cândva cu locuinţa boss-ului de la Uzinele şi Domeniile Reşiţa a poposit de nenumărate ori şi regele Carol II, la partide de cărţi pe care era lăsat de gazdă să le câştige. Banii câştigaţi astfel erau folosiţi pentru acte de caritate. Am facut şi noi, reşiţenii, acte de caritate prin Bucureşti: cu bani câştigaţi pe seama U.D.R. a achiziţionat Auşnit casa şi azi a ajuns să se bucure de ea Becali (a plătit pentru ea mai puţin de 1/10 din valoarea de piaţă).

Anunțuri

2 Comments »

  1. 1

    Scurt si la obiect: Incredibil!!!

    cred ca ar trebui sa citesti si ultimul articol de pe blogul meu

    o zi buna!

  2. 2
    daurel Says:

    Putina lume stie ca era mai multa democratie si egalitate inainte de comunisti; poate mai multa echitate decat azi…Ma bucur a aveti audienta!


RSS Feed for this entry

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: