Mircea Rusnac – Mentalitatea bănăţeană în perioada modernizării

În anul 2009 ne-a părăsit istoricul Valeriu Leu. A fost un pasionat cercetător al spaţiului rural al românilor bănăţeni în epoca modernă, cea a stăpânirii austriece. Era o perioadă de penetrare a noului adus de un regim de factură central-europeană, catolică, cu multiple legături în spaţiul german, într-un mediu până atunci profund tradiţionalist, dominat de cutume şi superstiţii axiomatice. Acestea aveau să fie însă profund zdruncinate de spiritul iluminist care se propaga cu maximă amploare în cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi la începutul celui următor.

Din bogata moştenire istoriografică a cercetătorului reşiţean am ales să ne referim acum la două studii mai vechi şi mai puţin cunoscute, dar care surprind foarte bine evoluţiile din mentalul rural bănăţean în legătură cu două teme profunde, care au preocupat dintotdeauna omenirea: boala şi moartea. De aceea, am şi considerat oarecum înrudite aceste studii, apărute la interval destul de scurt unul de celălalt: Epidemii şi mentalităţi în Banatul Luminilor (în cadrul volumului Banatul între arhaic şi modern. Mentalităţi în Veacul Luminilor, Reşiţa, 1993) şi Cultură populară şi spirit iluminist. Vampiri şi administraţie în Banatul sec. XVIII, în Studia Universitatis Babeş-Bolyai, Historia, XL, 1-2, 1995 (cel de-al doilea sub pseudonimul Mihai Duma).

Cum erau privite epidemiile în secolele acelea? Încă bântuia pe atunci cumplita ciumă, la a cărei răspândire contribuia şi faptul, menţionat de documente, al sărutării de către rude a trupului celui mort. Prin circulare precis întocmite, Biserica ortodoxă a ajuns să dezavueze aceste fapte, despre care se aprecia că nu aveau „nicio legătură cu pravilile.” Totuşi, la Ciuchici în 1812 obiceiul încă era practicat, chiar sub oblăduirea bătrânului preot Vasilie, pentru care motiv acesta a fost suspendat din slujbă pentru un an de către episcop. Cazul era prezentat drept exemplu tuturor preoţilor din regiune. Totodată, li se atrăgea atenţia să nu înmormânteze morţii mai devreme de 48 de ore de la deces, decât în cazul unor aprobări excepţionale. Dar, cu tot tonul autoritar al circularelor, determinat de gravitatea situaţiei, se pare că tradiţia nu ceda aşa de uşor, întrucât aceleaşi probleme au fost dezbătute până către anul 1829.

Ciuma din 1813 era descrisă în documentele episcopului Vârşeţului Petru Vidac în aşa fel încât „pare o filă desprinsă din Apocalipsă.” În doi ani problema acestei epidemii a fost abordată în 9 circulare, „toate înregistrate în protocoale, citite, recitite, explicate.” Ca urmare a aplicării măsurilor cerute şi a cooperării populaţiei, Banatul a scăpat relativ uşor atins de cumplita maladie, care a şi fost ultima de acest fel prin părţile noastre. Circularele precizau că boala nu se lua din „luft” (din aer), adică prin respiraţie, şi nici prin mâncare sau băutură, ci doar prin contactul cu omul bolnav, cu hainele şi cu obiectele sale. Periculozitate prezentau aglomeraţiile umane în spaţii mici şi închise. Ostaşii de la graniţe trebuiau să oprească orice infiltrare din afară. Cei vinovaţi de răspândirea molimei erau pedepsiţi cu moartea fără judecată! Cei reveniţi în regiune erau supuşi carantinei.

Altă epidemie care a afectat regiunea era variola, „vărsatul negru.” De la începutul secolului al XIX-lea însă ea începea să fie combătută prin vaccinuri, care se practicau de două ori pe an. Efectele variolei erau fie mortale („mai mult decât o mie într-un an, tocma ca de ciumă mor”), fie lăsau sechele majore („şi mulţi după ce se scoală rămân nedepliniţi, orbi, surzi, şchiopi sau în toată viaţa lor neputincioşi şi bolnavi”). Părinţilor li se atrăgea aşadar atenţia să îşi păzească copiii.

Din 1822 se întocmeau de către preoţi tabele cu copiii care urmau a fi vaccinaţi. Din 1826 populaţia începea să se prezinte la vaccinare în mod voluntar. În 1829 în sate era răspândită chiar o carte „despre oltuitul bubelor alcătuite.”

În 1831 îşi făcea apariţia şi holera, povenind din India, de unde a ajuns prin Rusia şi Polonia. Se făcea acum apel la menţinerea curăţeniei în casă şi îmbrăcăminte, la alimentaţia consistentă, cu accent pe pâine şi poame, pe descurajarea beţiei. Casele trebuiau aerisite: „prin deschiderea uşilor şi fereştrilor aer proaspăt înlăuntru să sloboziţi.” Simptomele bolii erau: dureri de cap sau stomac, vomă şi diaree deodată, răcirea mâinilor şi picioarelor, răsuflare grea şi slăbire rapidă. Moartea survenea cam în 24 de ore, precum menţiona o mărturie din Comloş din acelaşi an. În 1832, la Ecica au murit din cauza holerei 108 români şi 28 de germani. La Beba Veche, iniţial s-a crezut că era vorba de ciumă, abia apoi constatându-se că aveau de a face cu o epidemie de tip nou.

Ca măsuri, episcopia de Vârşeţ cerea, pe lângă curăţenie şi alimentaţie, să se evite dormitul noaptea afară sau pe pământul gol. Pâinea să nu fie amestecată cu secară sau neghină. Să nu se mănânce carne veche sau grasă, peşte de baltă, bureţi, castraveţi cruzi, lubeniţe şi pepeni şi nici porumb fiert sau fript, să nu se bea apă stătută. Remediile bolii erau: acoperirea bolnavului şi frecţionarea cu oţet cald, încălzirea patului şi a mădularelor cu cărămizi calde, consumarea de ceai de tei şi soc pentru a provoca transpiraţie abundentă.

Un al doilea val de holeră s-a manifestat în anul 1836, fiind mulţi morţi la Comloşu Mare, la Bazoş şi în regiunea Graniţei militare. Alt val va fi în timpul revoluţiei de la 1848-1849.

Din acest moment, în lumea satului bănăţean şi-au făcut apariţia trei personaje deosebit de importante: medicul, farmacistul şi felcerul. Trupul omenesc începea să nu mai fie considerat, în spirit medieval, o temniţă a sufletului, ci i se acorda mai multă atenţie. La schimbarea acestei concepţii contribuia şi însăşi Biserica ortodoxă.

În cazuri excepţionale, era permisă chiar încălcarea postului, dacă această măsură contribuia la păstrarea sănătăţii. Erau date drept exemple alte „luminate noroade”, iar prejudecăţile erau considerate apanaj al oamenilor „mai vârtos cei proşti.” În acest mod, mentalitatea colectivă mai făcea un pas important de la medieval la modern.

La fel de veche şi de grea era considerată în epocă şi problema vampirilor, a celor morţi care nu aveau linişte în lumea cealaltă şi veneau să strice tihna foştilor consăteni. La 31 martie 1725, administraţia centrală a Banatului îl atenţiona pe prefectul Ioan Ratz al districtelor Lugoj, Caransebeş şi Lipova că trebuia deshumată o vrăjitoare pentru a fi „cercetată cu cea mai mare atenţie” dacă nu se transformase într-un vampir. După trei zile se confirma această supoziţie, cadavrul fiind păzit de o santinelă până la noi ordine. În secolul al XVIII-lea se producea şi în Banat, ca şi în alte părţi ale Europei, o adevărată „epidemie de vampirism.”

Tot pe atunci, localitatea Babşa fusese excomunicată în întregime, fiind bântuită de un vampir. După arderea acestuia, se solicita episcopului ridicarea anatemei colective. Alte excomunicări adresate temporar din acelaşi motiv unor întregi localităţi mai sunt consemnate în 1729 la Şanoviţa şi Gruini. În 1751 un alt vampir strica liniştea locuitorilor din Cuvin. Cadavrul a fost deshumat în prezenţa medicului, fiind găsit „plin de sânge proaspăt.” A fost de urgenţă incinerat.

La 6 februarie 1752, patru presupuşi vampiri erau dezgropaţi la Deliblata, fiind incineraţi, iar inimile fiindu-le fierte. Alte trei cadavre cunoşteau acelaşi tratament la Jebel, la 22 ianuarie acelaşi an. „Peste tot se descoperă vampiri, spaima trece din sat în sat, oamenii, exasperaţi, acţionează pe cont propriu, fără a mai aştepta permisiunea oficială”, constata Valeriu Leu. În aceeaşi lună ianuarie, vampirii asaltau şi localităţile Stamora şi Vermeş.

Abia Francesco Griselini, vizitând Banatul în 1774-1777, a îndrăznit să pună la îndoială „legenda vampirilor”, care era răspândită şi printre unguri, sârbi şi germani. El spunea că se practica metoda străpungerii pieptului cadavrelor incriminate cu un cuţit, până la spate.

Românii mai aveau obiceiul de a crede în „halele nopţii”, nişte apariţii foarte feroce, majoritatea nocturne. Ele erau „un spirit sau duh ieşit din morminte între vietăţile de-asupra pământului cu scop de a le omorî”, cum se afirma chiar şi în 1926. Noaptea între orele 11 şi 1, când bântuiau aceste hale, lumea trebuia să stea la adăpost. La fel, tot noaptea circulau moronii, oameni morţi fără credinţă în Dumnezeu, nespovediţi şi necuminecaţi. Semnele apăreau încă înainte ca ei să îşi dea duhul: „faţa li roşie ca focul, ochii umflaţi şi toate vinele corpului pline de sânge.” După înmormântare reveneau, făcând mare zgomot prin trântituri, bătăi, alergături, şuierături, aruncări de obiecte.

În schimb, strigoii erau oameni vii, dar fii ai Satanei din relaţia cu câte o femeie necredincioasă. Ei deveneau prin moarte, evident, moroni. În timpul vieţii vrăjeau şi îmbolnăveau pe cei care le plăceau lor. Urmau pricolicii, progenituri dintre o femeie şi un moroni. Ei umblau doar noaptea între 11 şi 1, iar cei agresaţi aveau dureri de inimă, trebuind a fi descântaţi. Ultima arătare se numea chiar „Miezul Nopţii”, când bântuia, mai ales pe vreme senină. În nopţile întunecoase nu putea fi văzută, fiind mai periculoasă atunci. Putea fi confundată cu umbra unui cal, munte sau claie de fân. „El e mai blând, că numai dacă nu-i faci loc (pe drum) îţi face rău, altcum nu.”

Ultimele deshumări şi străpungeri ale unor vampiri sunt pomenite în Banat în 1820 şi 1853 (aceasta din urmă la Topleţ), dar autorităţile dezavuau deja aceste practici. Tocmai cu ocazia ultimului caz apărea pentru prima dată în documente şi termenul propriu-zis de „vampir”, în loc de utilizatele, până atunci, „pricolici” şi „strigoi”.

Se poate vedea din cele consemnate pe scurt aici că ultima epidemie analizată, anume cea „vampirică”, a fost şi în Banatul epocii moderne cel puţin la fel de răspândită ca şi cele reale.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: