Mircea Rusnac – Ripensia Timişoara, fala Banatului

În vara anului 1928, criza financiară şi dezbinările existente în cadrul conducerii Chinezului Timişoara s-au agravat, echipa nemaireuşind să câştige alte titluri de campioană naţională la fotbal. Jucătorii, având posibilitatea de a alege să evolueze la echipe profesioniste din străinătate, şi-au mărit pretenţiile faţă de club. Noţiunea de “profesionism” era viu dezbătută de public şi de presă, apărând articole care analizau avantajele şi dezavantajele înfiinţării unor echipe cu fotbalişti plătiţi pentru activitatea lor sportivă. Ziarul Voinţa Banatului publica la 1 aprilie 1928 articolul Profesionismul în sport, în care se arăta: “Dar să-mi fie permis să pun o întrebare: De ce să protestăm contra introducerii oficiale a profesionismului şi să lăsăm totuşi să se practice mascat de majoritatea echipelor timişorene? Oare nu este tot atât de vătămătoare oricare din aceste forme? De ce e mai dăunător să angajezi cu contract un jucător, decât să-i dai o slujbă (numai cu numele), de pe urma căreia să trăiască fără însă a şti în ce constă aceasta?” Analizând şi efectele negative ale profesionismului, ziarul ajungea la următoarea concluzie: “Şi atunci în mod firesc trebuie să concludem: să ne opunem din răsputeri introducerii oficiale a profesionismului, să demascăm şi să pedepsim atât pe profesioniştii deghizaţi, cât şi pe cei ce iau în antrepriză şi câteodată nesocotinţa unor tineri pasionaţi jucători, asigurându-i pe aceştia că mai mare e gloria unui bun jucător amator, decât a unui excelent jucător profesionist.”

În acea vară, doctorul Cornel Lazăr şi inginerul Dionisie Balazs au demisionat din conducerea Chinezului. În octombrie 1970, Balazs avea să îşi amintească: “Cheltuielile anuale ale Chinezului au atins deja uriaşa sumă de 2.000.000 lei, sumă ce a depăşit cadrele administrării unui club amator în forme legale. Nu ne-am mai putut asuma răspunderea pentru conducerea treburilor financiare şi administrative ale clubului, conform legilor în vigoare. Înainte de demisionare am cerut de la Federaţie introducerea şi la noi a profesionismului. Însă răspunsul forului superior a fost negativ. Prin mijloace legale n-am putut satisface pretenţiile materiale mereu crescânde ale jucătorilor şi nici n-am putut opri plecarea lor la echipe profesioniste din străinătate. Singura ieşire din impasul în care am ajuns – după părerea noastră – a fost demisionarea şi formarea unui club profesionist care prin contract leagă fotbaliştii de club.”

Prin urmare, la 22 octombrie 1928 ziarul Tiz perc sport (Zece minute sport) anunţa: “Ieri înainte de masă, sub denumirea de Ripensia s-a înfiinţat primul club profesionist de fotbal din România. Adunarea generală de constituire a adresat un memoriu F.S.S.R.-ului, în care, pe lângă neajunsurile amatorismului camuflat, se subliniază avantajele profesionismului deschis. S-a cerut de la Federaţie introducerea şi în ţara noastră a profesionismului şi înfiinţarea federaţiei fotbalului profesionist din România. La adunarea de constituire, preşedintele clubului şi-a exprimat convingerea că cei aleşi în conducere vor activa cu devotament şi simţ de răspundere, vor face totul ca Ripensia cu ajutorul susţinătorilor să devină o mândrie a oraşului Timişoara şi a întregii ţări.”

Speranţele suporterilor aveau să se concretizeze în foarte scurt timp. Numită după provincia Dacia Ripensis a Imperiului roman, organizată în Banat, noua echipă şi-a respectat renumele. Din 1931 până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, Ripensia a fost aproape întotdeauna cea mai bună, omogenă şi constantă formaţie din ţară. Ea a câştigat patru campionate naţionale (1932-1933, 1934-1935, 1935-1936 şi 1937-1938), fiind de două ori vicecampioană (1933-1934 şi 1938-1939), şi două Cupe ale României (1933-1934, 1935-1936), pierzând alte două finale (1936-1937, 1937-1938). Alintată “Ripi” de suporteri, ea a evoluat pe stadionul “Electrica” (10.000 locuri), antrenor fiind Eugen Konrad. Ştefan Dobay a fost de patru ori golgeter al Diviziei Naţionale A (în 1932-1933 cu 16 goluri, în 1933-1934 cu 25 de goluri, în 1934-1935 cu 24 de goluri şi în 1936-1937 cu 21 de goluri, la egalitate cu Traian Iordache de la Unirea Tricolor), iar Adalbert Marksteiner o dată (în 1938-1939 cu 21 de goluri). De două ori, Ripensia a luat locul 3 în campionat. Ambele finale de Cupă pe care le-a pierdut au fost disputate împotriva Rapidului Bucureşti. În total, Ripensia a disputat 184 de partide, câştigând 111, remizând de 28 de ori şi fiind învinsă de 45 de ori, cu un golaveraj general de 515-277 şi cumulând 250 de puncte. După cum spunea Ştefan Kovacs, “pe planul jocului, Ripensia a însemnat un stil aparte, dominat de ideea ofensivei şi a luptei pentru victorie, dar şi o şcoală de fotbal evidenţiind virtute, spirit de combativitate, o tehnică rafinată, dăruire şi elan.”

Managerul naţionalei României la Campionatul Mondial din Uruguay (1930), Costel Rădulescu, îşi amintea: “La Montevideo, urmărind antrenamentele echipelor străine, mi-am dat seama că sud-americanii şi mai ales uruguayenii lucrau mult mai mult şi mai intens. Am asistat la antrenamente uruguayene  efectuate cu o mare intensitate, timp de 120 de minute. Antrenorii lor susţineau că un fotbalist, pentru a fi proaspăt timp de 90 de minute, trebuie să apese pe accelerator dincolo de aceste 90 de minute, astfel încât să aibă la joc o senzaţie de uşurinţă… În legătură cu aceasta, vreau să mai spun că Rudy Wetzer, căpitanul echipei României, care avea să joace la Ripensia după revenirea de la Montevideo, a intuit foarte bine logica antrenorilor uruguayeni şi a aplicat-o la Ripensia. În fotbalul nostru s-a vorbit deseori despre «sfertul de oră al Ripensiei», adică despre acea mobilizare ieşită din comun a jucătorilor timişoreni în ultimele sferturi de oră ale reprizelor. Aceste sferturi de oră au fost o realitate. Ele se declanşau în mod deliberat, ca la un semnal. Sunt convins – Rudy Wetzer mi-a confirmat-o – că sfertul de oră al Ripensiei s-a născut din preluarea unei idei moderne în privinţa efortului. Din păcate, fotbalul nostru nu a fost întotdeauna receptiv la asemenea idei.”

În meciurile internaţionale, Ripensia a dovedit de asemenea o mare clasă, obţinând peste 120 de victorii în faţa unor echipe precum Ferencvaros, Ujpest, M.T.K. şi Vasas din Budapesta, F.C. Milano, Admira Viena, Montpellier şi St. Etienne. Aproape toţi componenţii echipei au evoluat şi în naţionala României: Dobay a avut 41 de prezenţe, Bürger 34, Bindea 27, Ciolac 24, Graţian Sepi 23, Raffinsky 20, Pavlovici 18, Schwartz 10, Kotormany 9, Chiroiu 9, Zombory 9, Beke 6, Lakatos 6, Deheleanu 5, Hoksary 5 etc. Prin jocul lor tehnic şi eficace, aceştia au contribuit de multe ori la obţinerea victoriei de către naţionala României. Au înscris pentru naţională: Dobay de 20 de ori, Bindea 11, Schwartz 8. În perioada 1928-1932, când nu au avut dreptul de a participa la campionatul ţării, fiind pe atunci singura echipă profesionistă, componenţii Ripensiei nu au putut juca nici în naţională. Ei au luat parte la a treia ediţie a Cupei Balcanice, câştigată de România cu golaverajul de 13-0. Nu mai puţin de 9 goluri au fost marcate de timişoreni (Ciolac şi Dobay câte 4, Bindea 1). La ultima ediţie a Cupei Balcanice dinaintea războiului, în 1936, 7 goluri dintre cele 9 ale României au fost marcate de Schwartz (4), Dobay (2) şi Ciolac.

Ripensia a avut o conducere competentă, în frunte cu doctorul Cornel Lazăr, inginerul Dionisie Balazs, E. Berger, dr. E. Hiller, dr. Fr. Holzer etc. Acest colectiv a ştiut în orice moment cum să acţioneze pentru bunul mers al lucrurilor. Succesele Ripensiei sunt inseparabile de activitatea prodigioasă a conducătorilor ei.

Evident, celelalte echipe timişorene (Chinezul, R.G.M.T., C.A.T., I.L.S.A., Banatul, Politehnica, C.F.R., Electrica), simţindu-se în pericol, au protestat faţă de apariţia Ripensiei. Ele se temeau ca jucătorii lor să nu ceară de asemenea trecerea la profesionism şi să nu devină mai pretenţioşi în chestiunile financiare. La 27 octombrie 1928 conducătorii lor au trimis o telegramă de protest forului superior din Bucureşti, în care afirmau: “Toate asociaţiile sportive din Banat, la şedinţa comună din 27 octombrie 1928, au luat poziţie contra introducerii profesionismului şi cer în mod insistent luarea unor măsuri energice contra propagandei distrugătoare ce reprezintă profesionismul în fotbalul românesc.” În replică, reprezentanţii Ripensiei au arătat că echipa Chinezul practica de mult timp profesionismul deghizat. Ca exemplu, după cel mai recent meci, conducătorii Chinezului au plătit jucătorilor 30.000 lei şi au dat unui jucător 8.000 lei pentru a rămâne “amator”, după ce acesta deja semnase un contract cu Ripensia. Ziarele relatau şi alte cazuri când fotbaliştii de la Chinezul primeau sume cifrate între 2.000-15.000 lei. Ulterior însă, relaţiile Ripensiei cu celelalte echipe timişorene au devenit normale, cu mici excepţii.

În primii ani, 1928-1930, Ripensia a adunat jucătorii vizaţi să facă parte din prima formaţie profesionistă din România. În cele din urmă, în luna octombrie 1930, Federaţia a legiferat profesionismul, iar Biroul Federal autoriza în mod oficial activitatea Ripensiei. În noiembrie, primii jucători profesionişti erau declaraţi Zombory, Semler, Schwartz, Dobay, Balaşiu, Beke, Hrehuss, Ciolac, Agner şi Hoksary. La 1 decembrie, noua echipă debuta la Belgrad, remizând 3-3 cu Beogradski S.K. A fost un spectacol de calitate şi o luptă pasionantă, mult apreciată de public. Acest joc a fost urmat de un 1-3 cu W.A.C. Viena şi 3-6 în revanşa cu Beogradski. Înaintea acestora au mai avut loc câteva meciuri de antrenament. Ripensia, condusă la început de cunoscutul antrenor F. Platko, a învins cu 2-0 o selecţionată a oraşului Arad, cu 6-2 o combinată A.M.T.E.-Gloria C.F.R. Arad, cu 3-2 o altă selecţionată a Aradului. La victoria cu 6-2 au evoluat: Zombory – Hoksary, Hrehuss – Stepan, Dobay, Ciolac – Beke, Glanczmann, Schwartz, Semler, Lakatos.

În 1931 efectivul echipei a fost completat cu doi fotbalişti de recunoscută valoare, Wetzer I şi Raffinsky. La 15 martie, sezonul fotbalistic era deschis de partida Ripensia – R.G.M.T., încheiată cu 5-0. În acea primăvară a fost o activitate bogată, având loc numeroase meciuri cu echipe puternice din ţară şi din străinătate: 1-2 cu Szegedi Bástya, 3-4 cu Beogradski S.K., 3-1 şi 3-3 cu Budai 11 Budapesta, 5-2 cu Vasas Budapesta, 2-0 cu Ujpest Budapesta, 6-0 cu FC Sète, 2-0 în revanşa cu Szegedi Bástya. În zilele de 3-4 mai 1931, Ripensia a evoluat pentru prima dată la Bucureşti. Pe stadionul O.N.E.F. ea a obţinut două victorii, 4-3 cu Unirea Tricolor şi 1-0 cu selecţionata naţională probabilă. Ripensia juca “fair” şi spectaculos, însă antrenorul maghiar Kertesz a declarat că jucătorii au evoluat cu mult sub valoarea lor reală.

Despre jocul împotriva naţionalei României, ziarul Vestul din 6 mai scria: “Timişorenii, cu toate că nu s-au folosit de serviciile lui Sepi, au dispus după un joc extrem de spectaculos asupra teamului naţional ce a fost de multe ori modificat, având la dispoziţie cele mai bune elemente din ţară. La quintetul atacanţilor, Semler a făcut o partidă de zile mari, iar Raffinsky în centru-half, a produs tot ceea ce se poate pretinde. Zombory fiind lovit la cap, în repriza secundă a fost înlocuit cu Czinczer, care de asemenea a apărat respectabil.” Ripensia a jucat în formula: Zombory (Czinczer) – Hoksary, Bürger – Hrehuss, Raffinsky, Ciolac (Agner) – Beke, Dobay, Schwartz (Ciolac), Semler, Lakatos. Naţionala României era alcătuită din: Lăpuşneanu (Szatmáry) – Sfera (Chifor), Albu – Mureşan, Vogl (Steinbach), Doboşan – Bindea, Stanciu, Sepi II (Cârjan), Vâlcov (Sepi II), Tabacu.

În iunie 1931, Ripensia a învins echipa Kispest Budapesta cu 4-3 (2-1), prin golurile reuşite de Raffinsky, Bürger din penalty, Lakatos şi Semler, producând o explozie de entuziasm în tribune. La 12 iulie, pe arena “Banatul”, în faţa a 5.000 de spectatori, Ripensia a întâlnit o selecţionată a jucătorilor profesionişti din Ungaria, fiind învinsă cu 2-3 (0-2). Presa menţiona însă raportul de cornere favorabil, faptul că “ungurii au câştigat datorită ghinionului nostru” şi acuza evoluţia slabă a lui Zombory, Schwartz şi Wetzer.

A urmat în august un 0-5 cu Hungaria Budapesta în faţa a 6.000 de spectatori, unul dintre cele mai mari eşecuri din istoria clubului. La 16 august, 7.000 de spectatori asistau la o nouă înfrângere, Ripensia-Ferencvaros 2-4. Despre acest meci ziarele scriau că a fost “ratat din cauza unui vânt năprasnic” şi că “Ripensia a fost urmărită de neşansă.” Raffinsky a ratat un penalty, iar jucătorii timişoreni au şutat de şase ori în bară!

În anii 1931-1933, atenţia iubitorilor de sport din Timişoara s-a îndreptat aproape exclusiv către Ripensia. Aceasta a organizat numeroase turnee de “propagandă” în ţară şi în străinătate. Scopul lor era formarea unei echipe omogene în vederea viitoarei participări la campionatul Diviziei Naţionale A şi pentru refacerea prestigiului Timişoarei după decăderea Chinezului. În 1931, primul an complet de activitate, Ripensia a jucat 55 de meciuri, câştigând 38, făcând 8 egaluri şi suferind 9 înfrângeri, golaveraj 203-91. Dintre acestea, 22 au fost întâlniri internaţionale. În a doua jumătate a anului 1931, Ripensia a învins, la 6 septembrie, reprezentativa oraşului Belgrad cu 2-1 (1-0), prin golurile lui Beke şi Rudy Wetzer. Au jucat: Zombory – Bürger, Hoksary – Hrehuss, Raffinsky, Ciolac (Agner) – Beke, Dobay (Semler), R. Wetzer, Lakatos (Ciolac), Semler (Lakatos).

Au urmat altă victorie, 4-1 cu Szegedi F.C., şi în octombrie un 3-3 cu reprezentativa B (profesionistă) a Ungariei. Toate aceste întâlniri însemnau, evident, o sursă de venituri pentru a putea fi plătiţi jucătorii angajaţi prin contract. Însă în 1932, din cauza nerespectării condiţiilor de plată prevăzute în contractele cu jucătorii, în lot domnea o atmosferă încărcată. Câţiva jucători în frunte cu Schwartz au cerut trecerea la amatorism şi părăsirea echipei. Problemele aveau să fie însă înlăturate prin contractarea unui turneu în Franţa, invitaţia sosind după o evoluţie foarte bună acolo a formaţiei orădene C.A.O.

Turneul a început la 23 martie şi a durat două luni, cu jocuri împotriva celor mai bune echipe franceze. Ripensia avea să reprezinte cu cinste fotbalul românesc, jucând 15 partide, între care 10 victorii, un egal şi 4 înfrângeri, cu un golaveraj de 43-26 şi o medie de aproape trei goluri înscrise în fiecare meci. Au fost folosiţi în turneu jucătorii Zombory, Bürger, Agner, Hrehuss, Kotormany, Koroni, Dobay, Schwartz, Wetzer, Raffinsky, Lakatos, Beke. La 6 aprilie li s-a alăturat şi Ciolac, solicitat de jucători în urma accidentărilor suferite, lotul fiind prea mic pentru un turneu atât de îndelungat. Printre rezultatele înregistrate au fost: 1-0 cu S.C. Montpellier, 4-1 cu Olympique d’Arles, 3-4 în revanşa cu Montpellier, 6-1 cu F.C. Hyères (meci foarte dur, soldat cu multe accidentări, în urma căruia a fost solicitat Ciolac), 1-4 cu O.G. Nice, 1-6 cu Olympique Marseille, 1-1 cu Red Star, 2-3 cu F.C. Rouen, 6-0 cu F.C. Brest, 5-2 cu F.C. Lorrant, 3-1 cu F.C. Havre, 3-1 cu Stade Français, 4-1 cu F.C. Mulhouse.

În mai 1932, Ripensia a învins echipa Moravska Slavia cu 3-0 în faţa a 5.000 de spectatori, iar în iunie pe C.F.R. Bucureşti cu 5-4 şi pe Unirea Tricolor cu 3-1. Apoi a urmat o înfrângere la Timişoara, 1-3 în faţa campioanei Ungariei, Ferencvaros, într-un meci în care Ripensia a deschis scorul şi a mai avut două bare.

La 4-5 iunie, în sfârşit, adunarea generală a F.R.F.A. a aprobat cu majoritate de voturi proiectul instituirii diviziei naţionale şi aplicarea “statutului italian” pentru jucătorii legitimaţi de Federaţie. Erau incluse în aceeaşi categorie toate echipele fruntaşe, inclusiv Ripensia, anulându-se restricţia privitoare la participarea jucătorilor profesionişti în competiţiile oficiale interne. Toţi fotbaliştii aveau acum drept de joc în partidele oficiale, Ripensia urmând astfel să evolueze în campionat. Din iniţiativa organizaţiilor sportive timişorene, din anii 1932-1933 Divizia Naţională A a avut o nouă formă de desfăşurare, reunind cele mai bune echipe ale ţării: două serii a câte şapte echipe, jucându-se tur şi retur după sistemul toamnă-primăvară. Câştigătorii celor două serii urmau să joace două partide în finala campionatului.

Ripensia a câştigat într-o manieră magistrală seria I a campionatului, în care doar C.F.R. Bucureşti, Crişana Oradea şi Gloria C.F.R. Arad au fost adversari puternici. În primul meci al finalei, pe stadionul “Electrica” din Timişoara, 3.000 de spectatori au urmărit jocul Ripensia-Universitatea Cluj 5-3 (3-2). Au jucat: Zombory – Bürger, Hoksary – Deheleanu, Kotormany, Lakatos – Bindea, Schwartz, Ciolac, Raffinsky, Dobay. În retur la Cluj, aceiaşi jucători au remizat 0-0, titlul de campioană revenind astfel, după o întrerupere de cinci ani, la Timişoara. Meritul Ripensiei era accentuat de faptul că ea participa pentru prima oară la această competiţie. Succesul a fost dublat de obţinerea titlului de golgeter al campionatului de către Ştefan Dobay cu 15 reuşite.

“Calul” Dobay avea să joace timp de zece ani la Ripensia, cucerind patru titluri de golgeter, dintre care trei consecutiv. Între 4 iunie 1933 şi 26 decembrie 1934 a jucat de nouă ori în naţională, marcând de fiecare dată. În continuare, până la 8 septembrie 1937, el a evoluat în 28 dintre cele 30 de meciuri jucate de selecţionata României. El avea un şut imparabil. În 1935 a şi rupt plasa porţii la un meci cu Juventus la Bucureşti, pe stadionul “Venus”. Căpitanul echipei adverse, Cibi Braun, avea să îşi amintească: “Iată ce s-a întâmplat pe teren: în minutul 8, Ghiţă Ciolac l-a deschis splendid pe Dobay, iar «Calul» a pornit-o în galop! Apoi, după ce a scăpat de Nicky Petrescu, de la vreo 10 metri şi-a expediat ghiuleaua spre poarta lui Endreffi. Ei bine, dragii mei, şutul acela n-a fost şut, ci un adevărat trăsnet! Mingea a spart plasa porţii şi a ieşit afară. Eu mă aflam la 5-6 metri distanţă de Dobay şi pot să vă spun cu mâna pe inimă că toată viaţa mea n-am mai întâlnit o lovitură atât de puternică. Balonul a trecut ca ghiuleaua din tun şi pe oricine ar fi întâlnit în cale cred că l-ar fi doborât la pământ! Când balonul a trecut prin plasă, a urmat un moment de tăcere mormântală în tribune. Nimănui nu-i venea să-şi creadă ochilor. Primul care s-a smuls din uluială a fost arbitrul Tică Iliescu, care se afla în apropierea porţii; văzuse cum balonul pătrunsese în spaţiul ei şi ce ravagii făcuse, aşa că n-a mai stat pe gânduri şi a fluierat golul. Tribunele au început să aplaude cu frenezie.”

În 1986, Ioan Chirilă scria: “Ştefan Dobay locuieşte astăzi la Târgu Mureş, are peste 70 de ani; l-am surprins într-o zi, trei-patru secunde, în cadrul unui documentar T.V. despre intervenţiile chirurgicale reuşite ale medicilor din Târgu Mureş, şi cum Ştefan Dobay suferise de artroză la ambele articulaţii coxofemurale, veche maladie a fotbaliştilor, a apărut în faţa obiectivului, pe bicicletă, pe Corso, în dreptul Teatrului Naţional. Din păcate, imaginea a durat câteva secunde. Iar «vorbirea» – mai bine de un minut. Un prim-plan prelungit cu Dobay ar fi fost cel mai puternic argument în favoarea chirurgilor din Târgu Mureş.”

Şi tot lui Ioan Chirilă, Dobay i-a spus: “Află, Ioane, că dacă mi s-ar fi spus în adolescenţă că n-o să am voie să beau un şpriţ la gheaţă după meci, ca să pot «rejuca» fazele unui meci care devenea astfel de o mie de ori mai frumos, aş fi abandonat imediat jocul care mi-a dăruit până la urmă două artroze la articulaţiile coxofemurale, dar care nu mă împiedică să spun că fotbalul rămâne darul cel mai de preţ pe care l-am primit.”

În primul meci al acelui campionat 1932-1933, Ripensia a condus cu 2-0 la pauză pr C.F.R. la Bucureşti, pierzând însă în final cu 3-2 (goluri ale lui Dobay şi Beke). Au urmat două scoruri de 3-0, cu Şoimii Sibiu (Schwartz, Dobay, Raffinsky) şi cu România Cluj (Dobay de două ori şi Lakatos). În etapa a patra a fost suferită şi ultima înfrângere, 3-4 la Gloria C.F.R. Arad, după ce din nou Ripensia condusese la pauză cu 3-2 (Raffinsky a înscris două goluri). După aceasta nu a mai pierdut niciun punct. În tur s-au mai obţinut rezultatele de 1-0 cu Tricolor Ploieşti şi 9-1 cu Crişana Oradea, iar în retur 2-1 cu C.F.R. Bucureşti, 6-0 cu Şoimii Sibiu, 4-0 cu România Cluj, 4-1 cu Gloria C.F.R. Arad, 11-0 cu Tricolor Ploieşti (Schwartz a dat cinci goluri, iar Dobay trei), 1-0 cu Crişana Oradea (Raffinsky). În clasamentul final al seriei I, Ripensia avea zece victorii şi două înfrângeri, golaveraj 49-10 şi 20 de puncte, urmată de C.F.R. Bucureşti (18) şi Crişana Oradea (15). În anul competiţional 1932-1933 Ripensia a jucat în total 58 de meciuri (45 de victorii, două egaluri, 11 înfrângeri), golaveraj 234-89. Jocuri internaţionale au fost 21 (13 victorii, un egal, 7 înfrângeri), golaveraj 32-12. Ultimul rezultat important a fost 9-0 cu S.M.T.E. Subotica. Ziarul Napló din Subotica scria: “Nu s-a mai văzut la Subotica un joc asemănător cu al Ripensiei.”

În iulie 1932 Ripensia a întâlnit Rapid Viena, fiind învinsă cu 1-3. S-au remarcat totuşi Ciolac, Schwartz şi Dobay. Tot în 1932 a învins-o pe Gradzanski cu 4-2. La sfârşitul anului s-a plecat într-un nou turneu în Franţa. La 25 decembrie a avut loc jocul cu Hyères (1-0), apoi la 1 ianuarie 1933 la Toulouse, 12-1 cu selecţionata Marinei franceze (Stockschläger a marcat 4 goluri, Ciolac 3, Bindea şi Lakatos câte 2, Beke un gol). Au urmat la 3 ianuarie un 2-2 la Hyères cu selecţionata locală, apoi 5-3 cu A.C. Monaco. După trei victorii şi un egal în Franţa, pe drumul de întoarcere s-a înregistrat acel 9-0 de la Subotica cu S.M.T.E. şi un 3-6 tot acolo cu o selecţionată regională. Prin jocul tehnic şi spectaculos, Zombory, Bürger, Albu, Deheleanu, Kotormany, Lakatos, Bindea, Beke, Ciolac, Schwartz, Dobay, Stockschläger au câştigat simpatia miilor de suporteri din ţară şi de peste hotare. Ripi avea mii de admiratori la Bucureşti, unde evoluţiile ei constituiau adevărate sărbători fotbalistice. După cum scria şi Ioan Chirilă: “Ripensia era echipa mea favorită – sentiment de elev cucerit de sonoritatea numelui, provenit din Dacia Ripensis.” Tot el consemna formula de atac a Ripensiei astfel: Bindeabekeciolacschwartzdobay, precizând: “Scuzaţi formula grafică, dar ea sugerează omogenitatea celui mai bun atac al anilor ’30.”

În mai 1933, în plin campionat, Ripensia a primit aprobarea de a evolua în Olanda. La 11 mai a pierdut cu 2-7 (1-4) în faţa reprezentativei oraşului Haga, revanşându-se cu 3-0 a doua zi în faţa a 10.000 de spectatori. Au urmat 3-3 cu Ajax Amsterdam, 3-0 cu C.G. Haarlem, 4-0 cu Dordrecht şi 2-1 cu Rotterdam 11. Apoi în august a întâlnit echipele vieneze Wacker (4-3) şi First (0-1), în faţa a 5.000 de spectatori. La 15 august tribunele au fost neîncăpătoare la jocul Ripensia-Ujpest, campioana Ungariei: 2-3. Apoi la Bucureşti Ripensia a învins-o pe Ferencvaros cu 2-1. La 21 octombrie se remiza cu Ujpest la Budapesta (3-3), până la sfârşitul anului 1933 având loc şi alte meciuri în străinătate.

În 1933-1934 Ripensia a evoluat în seria a II-a a Diviziei Naţionale A, câştigând din nou primul loc, cu 11 victorii, două egalităţi (4-4 cu România Cluj şi 0-0 cu C.A.O. Oradea) şi o înfrângere (1-3 cu Juventus Bucureşti). Victoriile obţinute au fost: 5-0 şi 7-0 cu Şoimii Sibiu, 3-0 şi 6-2 cu Unirea Tricolor, 3-0 cu C.A.O. Oradea, 7-2 şi 6-0 cu Mureşul Târgu Mureş, 2-1 cu România Cluj, 2-1 cu Juventus Bucureşti, 3-1 şi 8-0 cu Gloria C.F.R. Arad. Finala campionatului a avut loc între Ripensia şi “dracii negri”, Venus Bucureşti. În Timişoara domnea optimismul. La 15 iulie însă, Ripensia, lipsită de Cotormani, Beke şi Deheleanu, conducea cu 2-0 la pauză prin golurile lui Ciolac, dar în repriza a doua fraţii Vâlcov au pus stăpânire pe joc şi Venus a învins cu 3-2. În returul de la Bucureşti, Ripensia a jucat în zece oameni din minutul 30, “fachirul” Kotormany fiind accidentat, iar pe atunci nu se făceau modificări. Totuşi, din nou Ripensia conducea la pauză prin golul lui Ciolac, dar Venus a învins cu 5-3.

Kotormany, poreclit “fachirul” sau “Bebi”, a evoluat de 9 ori şi în selecţionata naţională. După partida România-Iugoslavia 5-0 din 1933, el a fost denumit “stăpânul terenurilor”, atât la sol, cât şi în duelurile aeriene. Dobay a fost din nou golgeter în 1934, cu 23 de goluri, dintre care 5 înscrise într-un singur meci, cel cu Mureşul Târgu Mureş.

Tot în sezonul 1933-1934 a avut loc şi prima ediţie a Cupei României. Ripensia a avut un traseu impecabil: 7-0 cu Şoimii Sibiu, 6-4 cu Gloria C.F.R. Arad, 6-3 cu Venus Bucureşti, 3-1 cu A.M.E.F.A. Arad. În finală a dispus cu 5-0 (3-0) de Universitatea Cluj, prin golurile marcate de Bindea (2), Dobay (2) şi Schwartz. Au jucat: Zombory – Bürger, Hoksary – Deheleanu, Kotormany, Hrehuss – Bindea, Schwartz, Ciolac, Lazăr, Dobay. Întreaga echipă a jucat cu precizia unui ceasornic. S-au remarcat în special Dobay, Bindea, Kotormany, Zombory, Bürger, Deheleanu şi Lazăr. Iniţial finala s-a disputat la Timişoara, Ripensia câştigând cu 3-2, dar la insistenţele clujenilor şi cu aprobarea conducerii Ripensiei, rezultatul a fost anulat, partida rejucându-se la Bucureşti. Doctorul Cornel Lazăr şi ceilalţi conducători ai clubului au văzut în meciul de la Bucureşti o bună sursă de venituri, el declarând presei cu acel prilej: “Pentru noi e indiferent unde jucăm, fiindcă în momentul de faţă suntem cea mai bună formaţie din România.”

Dintre jucătorii remarcaţi la acel meci, portarul Zombory a apărat de nouă ori şi poarta naţionalei României. Prima sa evoluţie în naţională a fost în 3 octombrie 1926 la Zagreb, când România a învins Iugoslavia cu 3-2. Ultima sa evoluţie a avut loc la 27 mai 1934 la Trieste, la Campionatul Mondial, România-Cehoslovacia 1-2. Bürger a fost timp de un deceniu un om de bază atât la Ripensia, cât şi la naţională. A adunat 34 de selecţii, foarte multe pentru acea perioadă. El juca cu multă dăruire şi controla bine balonul. Deheleanu a debutat şi el în naţională la 29 aprilie 1934, în meciul România-Iugoslavia de la Bucureşti. După acel joc, Gazeta din Bucureşti a organizat un sondaj în rândul cititorilor şi specialiştilor, în care el a fost declarat cel mai bun jucător român al meciului, primind în consecinţă “Cupa Gazeta”. După partida România-Polonia 4-1 din 3 noiembrie 1935 de la Bucureşti, revista Realitatea Ilustrată scria: “Linia de mijlocaşi (Deheleanu, Fieraru, Szaniszlo) de duminecă poartă tot meritul victoriei. Este poate cea mai bună din toate câte a avut echipa României în întreaga ei carieră.” Ultimul meci al lui Deheleanu la Ripensia, unde activa din 1932, a fost la 26 iunie 1938, 3-0 cu F.C. Milano. Ciolac era un fin tehnician şi controla balonul perfect. El era eficace, dar şi bun pasator şi creator de faze. În naţională a avut 24 de selecţii, reuşind 13 goluri.

Schwartz se afla la Ripensia din 1930. “Sobi” a fost considerat de multe ori cel mai bun jucător de pe teren. A fost un foarte bun secondant al lui Dobay. Era un bun tehnician, coordonator de joc, creator de situaţii şi realizator de goluri. A fost cel mai eficace jucător al României la ultima ediţie a Cupei Balcanice de dinainte de război (1936), când a marcat patru dintre cele nouă goluri ale naţionalei, câte două cu Grecia (5-2) şi Bulgaria (4-1). Bindea centra cu precizie şi combina excelent cu colegii de linie. El avea o demarare rapidă şi o lovitură de poartă bine plasată. A jucat la Ripensia din 1932 până la începutul războiului. A reuşit patru goluri la 10 iulie 1938, în partida Ferencvaros-Ripensia 5-4, şi două goluri în mai 1935, la victoria cu 5-2 asupra lui F.C. Viena. A jucat de 27 de ori în naţională.

În 1933 Ripensia a disputat 53 de meciuri (36 de victorii, opt egaluri, nouă înfrângeri), golaveraj 228-83. Golurile au fost marcate de Dobay (76), Raffinsky (46), Schwartz (21), Bindea (19), Ciolac (18), Beke (13), Lakatos (8), Deheleanu (6), Kotormany (5) etc. Ziarul Vestul atribuia succesele Ripensiei: “Coeziunii sufleteşti, colegialităţii, dragostei faţă de club şi folosirea la maximum a antrenamentelor.” Ţara din Timişoara, nr. 109 din 18 decembrie 1933, insera articolul intitulat Ripensia în sezonul trecut, în care scria: “Partea cea mai puternică a echipei a fost fără îndoială linia de mijloc compusă din Deheleanu, Kotormany, Lakatos şi Hrehuss, dintre care Kotormany şi Lakatos au devenit jucători stabili ai echipei naţionale. La înaintare au jucat Bindea, Beke, Schwartz, Chiroiu, Ciolac, Raffinsky, Dobay şi alţii, Bindea, Ciolac şi Dobay fiind întrebuinţaţi des în echipa naţională. Apărarea Ripensiei este solidă, deşi nu mai ajunge la înălţimea din anii precedenţi.” În acel an, Dobay a obţinut cel de-al doilea titlu de golgeter al campionatului. Beke a evoluat şi el la Ripensia în perioada 1930-1939, când a suferit un accident la schi pe Muntele Mic. A jucat de şase ori şi în naţională, prima oară la 25 august 1935 la Erfurt, Germania-România 4-2 (1-1). În 1936 a jucat de trei ori: România-Iugoslavia 3-2, România-Grecia 5-2 şi România-Bulgaria 4-1, iar în 1937 de două ori: România-Cehoslovacia 1-1 şi România-Belgia 2-1. Cu el în echipă, naţionala României a suferit o singură înfrângere. Nu a fost realizator prin excelenţă, ci un foarte bun pasator, cu o mare putere de luptă şi rezistenţă. Era un jucător serios, sârguincios şi receptiv la tot ce a reprezentat noul în organizarea jocului.

În lunile februarie-martie 1934, a fost efectuat un nou turneu în Franţa, care a cuprins cinci partide. La 26 februarie, Ripensia a învins pe St. Etienne cu 4-0, apoi a pierdut cu 4-5 la Nîmes şi cu 3-4 la Cannes, câştigând cu 2-0 la F.C. Mulhouse şi remizând 2-2 cu selecţionata oraşului Lyon. Lotul deplasat la acest turneu a fost format din: Zombory – Bürger, Agner – Deheleanu, Kotormany, Hrehuss (Chiroiu) – Bindea, Beke, Ciolac, Schwartz, Dobay. A urmat un 3-0 la Timişoara cu Z.A.K. Subotica (goluri Ciolac, Beke şi Zombory din penalty), joc urmărit de 2.000 de spectatori. Ripensia avea să câştige şi turneul pascal organizat la Bucureşti, învingând cu 4-3 (3-0) pe Kispest Budapesta şi cu 7-2 (2-1) pe Venus Bucureşti.

La 27 mai 1934, dintre cei 11 jucători folosiţi la naţională în meciul cu Cehoslovacia de la Campionatul Mondial din Italia (1-2), şase au fost timişoreni: Zombory, Moravetz, Kotormany, Deheleanu, Bindea şi Dobay, alţi trei fiind foşti timişoreni: Vogl, Sepi II şi Kovacs. În urma acestei participări a avut loc şi un incident neplăcut, descris astfel în Vestul din 23 iunie: “Pentru cele câteva zile cât a lipsit – chemat la Trieste să reprezinte România la Campionatul Mondial de Fotbal -, Vasi Deheleanu, acest admirabil stegar al culorilor noastre sportive, a fost concediat de la primăria din Timişoara. Zvârlit afară ca o otreapă (…), scos dintr-o slujbă pentru care pregătirea sa îl impune în vanitatea atâtor dactilografe analfabete, dar excitant decorative pentru râfna şefilor de birou ai primăriei din Timişoara.” În urma presiunilor ziariştilor şi opiniei publice, Deheleanu a reprimit postul.

În iunie, pe stadionul O.N.E.F. din Bucureşti, 15.000 de spectatori aplaudau victoria Ripensiei cu 2-1 în faţa Triestinei, prima echipă italiană care a vizitat România. A urmat înfrângerea cu 4-6 (1-4) în faţa Admirei, campioana Austriei. Zombory a fost în zi slabă. Deheleanu şi Bindea, accidentaţi, nu au putut evolua. Golurile au fost înscrise de Possak, Dobay, Schwartz şi Ciolac. Ripensia a pierdut campionatul 1933-1934 şi din cauza oboselii, susţinând 20 de întâlniri într-o singură lună.

Din sezonul 1934-1935, Divizia Naţională A s-a desfăşurat într-o singură serie. Ripensia a terminat turul pe locul 1, iar Chinezul pe 2, ambele având câte 16 puncte. În retur, Ripensia a acumulat alte 16 puncte, cucerind al doilea său titlu de campioană. În startul campionatului deja, ea a învins la Bucureşti pe Juventus cu 3-0 prin reuşitele lui Schwartz, Ciolac şi Dobay. La 13 septembrie 1934 au pierdut însă derby-ul local cu Chinezul cu 5-6 (2-3). Au marcat: Dobay (3), Bindea şi Lazăr. Au jucat: Pavlovici – Bürger, Hoksary – Deheleanu, Kotormany, Lakatos – Bindea, Schwartz, Ciolac, Lazăr, Dobay. Şi în retur Chinezul avea să învingă cu 3-2. După înfrângerea cu 5-6, roşu-galbenii s-au deplasat la Unirea Tricolor Bucureşti, câştigând cu 3-2. La 7 octombrie au întrecut tot la Bucureşti pe Venus cu 4-1. Din etapa a VIII-a, locul 1 a fost preluat de Chinezul. Alte rezultate în tur au fost: Ripensia – A.M.E.F.A. Arad 4-3 (1-0), C.A.O. Oradea – Ripensia 2-2 (2-0), iar în retur: Ripensia – România Cluj 5-1 (3-1), Ripensia – Unirea Tricolor 5-0 (3-0), A.M.E.F.A. Arad – Ripensia 2-2 (1-1). După jocul cu România Cluj, ziarul timişorean Polysport din 18 martie 1935 scria: “Asul zilei a fost Kotormany. A acoperit tot terenul şi a fost inepuizabil. Aplauzele care au acompaniat acţiunile sale au fost complet justificate. Deheleanu în defensivă şi în special la degajările cu capul, Lakatos în ofensivă şi în deschiderile sale ideale, l-au încadrat de minune pe Kotormany. Atacul a funcţionat ca în zilele sale bune. Bindea a avut curse admirabile. Dobay este în drum spre forma sa de odinioară. Ghiţă Ciolac a condus cu măiestrie, plus că a fost unul din cei mai periculoşi înaintaşi în faţa porţii. Schwartz a fost iniţiatorul tuturor atacurilor. Cei doi fundaşi (Hoksary şi Agner) au fost cam nesiguri. Totuşi, n-au fost expuşi situaţiilor critice. Pavlovici s-a achitat conştiincios de sarcina sa.” În clasamentul final, Ripensia a acumulat 32 de puncte, fiind urmată de C.A.O. Oradea şi Venus Bucureşti cu câte 29.

Portarul Pavlovici, aflat la Ripensia din 1933, a fost unul dintre cei mai buni din Europa. Era denumit de ziarişti “pantera neagră” sau “pantera din vest”. Până în 1941, cât a jucat aici, a suferit patru fracturi, datorită curajului şi a îndrăznelii cu care intervenea la balon. O amintire legată de el avea şi Cibi Braun: “Ripensia juca cu Universitatea la Cluj. Arbitrul nu se prezentase, aşa că cele două echipe au căzut la învoială să conducă jocul un localnic. Studenţii atacau, atacau, dar nu marcau în ruptul capului. Deodată, cu cinci minute înainte de sfârşit, Hoksary face henţ careu. Arbitrul fluieră, fericit şi el de această miraculoasă întâmplare… Un clujean trage penalty-ul, dar Pavlovici apără. Stupoare în tribune. Dar arbitrul localnic nu se dă bătut. Dictează repetarea loviturii. Aceeaşi poveste se repetă. Clujeanul bate şi «pantera» prinde… Dar arbitrul tot nu se lasă… Cere din nou repetarea loviturii.

Schwartz se apropie de el şi îl întreabă:

- Nu vă supăraţi, domnule arbitru, până când o să se tragă?

- Până va fi gol, răspunde arbitrul, înfuriat.

Schwartz se întoarce spre poartă şi strigă:

- Pavlovici, lasă să intre mingea, că altfel pierdem… trenul!”

După meciul Venus-Ripensia 0-1 de la 15 martie 1938, Sportul Capitalei avea să scrie: “Dar Venus are ghinion. Ghinionul de a da peste un portar în formă extraordinară. Pavlovici se transformase în om de gumă sau în panteră. Pavlovici este la ora aceasta cel mai bun portar din ţară. Portarul Ripensiei a dovedit calităţi excepţionale pe care abia le-au arătat Plánička sau Badjou. Promptitudine, elasticitate, plasament, joc de careu şi îndrăzneală – iată calităţile acestui mare sportiv.” De asemenea, ziarul mai adăuga că Pavlovici avea un reflex “de Tarzan”.

În sezonul 1934-1935 Ripensia a ajuns până în finala Cupei României. A eliminat pe rând echipele A.C.F.R. Braşov (4-1), Universitatea Cluj (2-1), C.A.O. Oradea (2-1) şi Venus Bucureşti (4-2). Finala cu C.F.R. Bucureşti a fost pierdută în prelungiri cu 6-5 (goluri ale lui Schwartz 2, Ciolac, Dobay şi Zombory de la 11 m). Au jucat: Zombory – Bürger, Hoksary – Deheleanu, Kotormany, Lazăr – Bindea, Beke, Ciolac, Schwartz, Dobay.

În paralel au fost continuate şi disputele internaţionale. La 1 mai 1935 Ripensia era învinsă la Bucureşti de Beogradski, după ce la pauză fusese 1-1. La jocul desfăşurat pe o ploaie torenţială pe arena “Venus” au asistat 10.000 de spectatori. A lipsit Ciolac. La 15 mai, în nocturnă tot pe “Venus”, Ripensia a învins pe F.C. Wien cu 5-2, când cvintetul ofensiv Bindea-Beke-Ciolac-Schwartz-Dobay a dat dovadă de o mare poftă de gol. În luna august, la Timişoara, 5.000 de spectatori aplaudau victoria cu 4-2 (2-2) în faţa Admirei, prin golurile lui Dobay, Ciolac, Beke şi Schwartz. La 19 august a avut loc la Bucureşti amicalul cu Austria Viena (3-3), meci rămas celebru în urma unei faze relatate din nou de Cibi Braun:

“Crezi că poţi să-ţi stăpâneşti telegarii nervilor atât de uşor? Sindelar, cât era el de formidabil, maestru inegalabil al balonului rotund, strateg fin şi executant impecabil al fentelor, a uitat de toate aceste «grade» şi i-a ars un picior arbitrului Denis Xifando în partea cea mai… moale.

Lucrurile s-au petrecut pe «Venus», la jocul Ripensia – F.C. Austria. Vienezii veniseră cu «tacâmul complet» (adică cu Hiden, Sesta, Sindelar etc.), dar timişorenii le-au făcut multe clipe grele… Şi-apoi, colac peste pupăză, se mai întâmplă una grozavă. Xifando acordă un «11» Ripensiei. În poartă apăra Pavlovici, iar Zombory – specialistul loviturilor de acest soi – sta rezervă pe tuşă. Când a văzut însă că s-a dat «11 metri», Zombory s-a sculat, a intrat în teren, a bătut lovitura, a marcat şi apoi s-a dus calm şi s-a reaşezat pe bancă. Faptul trecuse neobservat. Dar, după câteva minute, Xifando mai acordă un «11 metri». Scena se repetă, dar de această dată Sindelar aleargă la arbitru:

- Sunt 12 oameni în teren!

Nu ştiu ce i-a răspuns Denis Xifando, dar Sindelar şi-a concretizat replica prin acel picior celebru, aplicat cu precizie şi măiestrie drept în spatele arbitrului.

Amatorii de glume i-au sugerat arbitrului Denis Xifando să cedeze pantalonii cu pricina unui muzeu, iar în inscripţia lămuritoare să se scrie: «Aceşti pantaloni poartă ‘viza’ celebrului fotbalist Sindelar!»”

În urma acestui scandal, Sindelar, care a fost eliminat de pe teren, avea să fie mustrat de Federaţia vieneză de fotbal.

În 1935-1936 Ripensia a câştigat şi campionatul şi cupa, acesta fiind singurul an din istoria fotbalului timişorean când ambele trofee supreme ale fotbalului românesc au fost câştigate de sportivii din oraşul de pe Bega. Turul campionatului a avut o situaţie destul de neclară. Lupta se dădea între cinci echipe, despărţite la finalul turului de numai două puncte. Ripensia a terminat turul pe locul 3, cu un punct mai puţin decât liderul C.A.O. În retur Ripensia a pierdut doar 3 jocuri din 11, câştigându-le pe celelalte. În această ediţie ea şi-a luat revanşa în faţa Chinezului pentru înfrângerile din campionatul anterior. La 23 septembrie 1935 Ripensia a învins Chinezul cu 6-1 (2-1), iar la 23 aprilie 1936 cu 3-2 (3-1). În partida din primăvară au evoluat: Pavlovici – Bürger, Agner – Gáll, Kotormany, Hoksary – Bindea, Beke, Ciolac, Schwartz, Dobay. În aceste două meciuri au marcat Schwartz (3), Chiroiu (2), Dobay (2), Ciolac şi Bindea. În tur s-au mai înregistrat rezultate precum: Ripensia – C.A.O. Oradea 5-1, Gloria Arad – Ripensia 4-1, Juventus – Ripensia 1-1, iar în retur A.M.E.F.A. Arad – Ripensia 1-0, Ripensia – Universitatea Cluj 5-2 sau Ripensia – Crişana Oradea 4-1. În clasamentul final, Ripensia avea 30 de puncte, urmată de A.M.E.F.A. Arad cu 28, Juventus, C.A.O. Oradea şi Venus cu câte 24.

În Cupa României a eliminat pe C.F.R. Bucureşti cu 3-2, pe Crişana Oradea cu 8-3, pe Minerul la Lupeni cu 9-2, pe Universitatea Cluj cu 4-2, iar în finală la Bucureşti pe Unirea Tricolor cu 5-1 (1-0). În cele cinci meciuri Ripensia a înscris 29 de goluri. În finală au marcat Ciolac (2), Schwartz (2) şi Dobay. Au jucat: Pavlovici – Bürger, Hoksary – Chiroiu, Kotormany, Lakatos – Bindea, Beke, Ciolac, Schwartz, Dobay.

La 10 februarie 1936 Ripensia a învins-o din nou pe Z.A.K. Subotica cu 7-1. La 15 aprilie, la Bucureşti, într-un joc de mare luptă, a învins-o cu 1-o pe Slavia Praga, la care evoluau portarul Plánička, fundaşul Dencik, mijlocaşul Krcil şi atacanţii Fiala, Brade, Puc sau Kopecky. La 3 iunie, tot la Bucureşti, era pierdut cu 1-2 meciul cu F.C. Liverpool, după ce Dobay a deschis scorul. Şi tot acolo, la 16 august, în faţa a 18.000 de spectatori, a învins-o pe Ferencvaros, campioana Ungariei în 1935, cu 3-0, deşi la aceasta jucau Toldi, Kiss, Tänzer, Sarossy sau Lazar. Obosiţi, la 26 august timişorenii cedau cu 1-7 în faţa Admirei, cea mai severă înfrângere din istoria echipei.

În 1936-1937 Ripensia a terminat campionatul doar pe locul 3, pierzând şi finala cupei. Numai Dobay a câştigat pentru a patra oară titlul de golgeter. În tur au fost scoruri precum: 4-0 cu Universitatea Cluj, 5-3 cu Chinezul, 5-3 cu Victoria Cluj, 2-0 cu Venus, 5-0 cu Unirea Tricolor, 6-2 cu Juventus. Returul a fost mai slab: 1-3 (0-0) cu A.M.E.F.A. Arad, 2-3 (2-3) cu Unirea Tricolor, 1-2 (0-0) cu Juventus, 1-2 (1-0) cu Universitatea Cluj. În clasamentul final, Venus avea 32 de puncte, Rapid 30 şi Ripensia 27. La victoria cu 2-0 din retur cu Crişana Oradea, prin golurile lui Dobay şi Zombory din 11 m, au evoluat: Zombory – Bürger, Hoksary – Lazăr, Deheleanu, Chiroiu – Bindea, Beke, Ciolac, Schwartz, Dobay.

În Cupa României, după 2-1 (1-1) la Timişoara cu Olimpia C.F.R. Satu Mare, 1-0 cu Unirea Tricolor, 1-0 la Timişoara cu Universitatea Cluj şi 5-2 tot acasă cu Juventus, finala a fost pierdută în faţa Rapidului, după 1-1 la pauză (gol Dobay), cu 5-1. Au jucat: Pavlovici – Bürger, Agner – Lazăr, Kotormany, Deheleanu – Bindea, Oprean, Ciolac, Schwartz, Dobay.

După încheierea sezonului de toamnă 1936, Ripensia a efectuat un turneu în Iugoslavia. După un 5-0 cu Z.A.K. Subotica, prin golurile lui Dobay (3), Schwartz şi Bindea, la 1 decembrie ea a întrecut pe S.K. Bata Borowa cu 4-2, iar la 5 şi 6 decembrie a fost învinsă cu 0-3 şi 1-3 de H.A.S.K. Zagreb, cea mai puternică echipă iugoslavă din acel moment. În 1937 a fost adus un nou antrenor, Heinlein, cu care a urmat o ultimă perioadă glorioasă. Cum scria Ioan Chirilă, Ripensia, “micul Wunderteam al anilor ’30”, va continua să fie cap de afiş până spre 1938, cu pragmatismul “semiprofesioniştilor” săi. Au fost obţinute victorii prestigioase cu First Viena (4-2, goluri Dobay 2, Sepi şi Schwartz), 2-1 (0-0) la Bucureşti cu Leicester City, în ciuda tehnicităţii superioare de care a dat dovadă aceasta, iar la 15 august 1937 un 2-0 (1-0) cu F.C. Hungaria tot la Bucureşti (la aceasta evoluau Csek, Titkos, Turay şi portarul Szabo). 10.000 de spectatori au fost prezenţi pe stadionul “Venus”. Graţian Sepi a jucat la Ripensia până în 1939. După meciul Elveţia-România de la Berna din 29 octombrie 1933 (2-2), ziariştii elveţieni l-au denumit “Tancul din Balcani” pentru pătrunderile sale rapide şi irezistibile. A jucat în naţională de 23 de ori, înscriind 15 goluri.

Ultimul succes notabil al Ripensiei a fost câştigarea campionatului 1937-1938. Atunci Divizia A s-a desfăşurat din nou pe două grupe, Ripensia evoluând în seria a II-a. Principala contracandidată aici era Venus Bucureşti. După terminarea turului, Venusul avea trei puncte avans, deoarece Ripensia a pierdut la Vulturii Textila Lugoj (2-3) şi Venus (1-6). În retur însă le-a învins cu 3-1, respectiv 1-0. Meciul Ripensia – Venus a şi decis de altfel locul 1. A marcat Oprean. Cei mai buni jucători au fost Pavlovici, Kotormany şi Bindea. Ripensia a câştigat prin urmare campionatul cu un punct avans. În retur a pierdut un singur meci. S-au evidenţiat Marksteiner, Oprean, Gáll şi Regdon. În tur Bindea a marcat 11 goluri, iar Marksteiner 9. În clasamentul final al seriei, Ripensia avea 30 de puncte, Venus 29, iar Gloria Arad 24. În august s-au jucat două meciuri pentru câştigarea titlului de campioană naţională. La Bucureşti, Ripensia a învins Rapidul cu 2-0, iar la Timişoara tot cu 2-0, prin golurile lui Oprean şi Bindea. În schimb, Cupa României a fost părăsită încă din 16-imi, după 1-5 cu Juventus la Bucureşti. În acel an, C.A.M. Timişoara a ajuns până în finală, fiind întrecută greu de Rapid Bucureşti cu 3-2.

În toamna lui 1937, Ripensia pierdea tot la Bucureşti amicalul cu Admira Viena cu 5-3 (3-1) şi pe cel cu F.C. Austria Viena cu 4-2. În schimb, în octombrie, la Timişoara, era învinsă Ujpest Budapesta cu 4-1 (0-1) în faţa a 6.000 de spectatori, prin reuşitele lui Bindea (2), Dobay şi Schwartz. Tot la Timişoara, First Viena câştiga cu 3-2, pentru gazde înscriind Marksteiner şi Bindea. În 1938 se remiza la Timişoara cu A.S. Roma (2-2), ocazie cu care s-au remarcat Dobay şi Bürger.

O mare performanţă a fost izbutită prin eliminarea lui F.C. Milano din Cupa Europei Centrale intercluburi. La 21 iunie 1938, pe stadionul “Venus” din Bucureşti, Ripensia a învins cu 3-0 (3-0), prin golurile lui Marksteiner (2) şi Dobay. Au jucat: Pavlovici – Bürger, Chiroiu – Nagy, Kotormany, Deheleanu – Bindea, Beke, Marksteiner, Ciolac, Dobay. În retur, la 3 iulie, Bindea deschidea scorul la Milano în primele minute de joc. Gazdele au câştigat cu 3-1, însă Ripensia s-a calificat. A urmat dubla cu Ferencvaros Budapesta. La 10 iulie pe “Venus” aceasta a învins cu 5-4 (3-3), toate golurile învinşilor fiind înscrise de Bindea. Pavlovici a avut în schimb o zi neagră. În retur, maghiarii au câştigat cu 4-1 (2-0). După terminarea partidei, Bindea a fost bătut de câţiva jucători ai gazdelor. Au fost făcute reclamaţii la F.I.F.A., ameninţări prin presă, însă curând ecourile s-au stins şi competiţia a continuat fără echipele româneşti.

În 1938-1939 turul campionatului a fost încheiat pe locul 2. În retur însă, Ripensia a pierdut cinci meciuri, în timp ce Venus a pierdut unul singur în întregul campionat. Ripensia a terminat pe 2, însă la 9 puncte de lider. Cu 53 de goluri marcate, a fost cea mai eficace formaţie. Adalbert Marksteiner a înscris de 19 ori, devenind golgeter al Diviziei A. Au mai marcat Bindea, Ciolac, Sepi II şi Dobay. Foarte bine au evoluat în acest campionat mijlocaşii Nagy şi Gáll, în special primul dovedindu-se un half de mare clasă.

În tur cea mai frumoasă victorie a fost cea obţinută în etapa a doua, 5-0 cu Tricolor Ploieşti (au marcat Bindea 2, Marksteiner 2 şi Dobay). Alte rezultate din tur: 0-3 cu F.C. Carpaţi Baia Mare, 3-2 cu Gloria Arad, 1-1 cu Venus, 4-3 cu Victoria Cluj, 2-1 cu Rapid Bucureşti. În retur a fost luată revanşa în faţa lui Carpaţi Baia Mare cu 4-1 (2-0), prin golurile lui Ciolac şi Marksteiner (câte 2), în cadrul ultimei etape. Tot în retur: 4-1 (1-1) cu Victoria Cluj, 1-2 (1-0) cu Gloria Arad, 2-1 (1-1) cu Rapid la Bucureşti. În clasamentul final, Venus a adunat 35 de puncte, Ripensia 26 şi A.M.E.F.A. Arad 25.

Marksteiner a fost principalul realizator al echipei în ultimii patru ani dinaintea războiului. Colegul său de echipă Rudolf Bürger avea să spună: “După ce a sosit la Timişoara dintr-o echipă arădeană necunoscută, mulţi au privit cu neîncredere jocul lui. Însă când a început să marce goluri în serie, unele mai frumoase decât celelalte, s-a schimbat atitudinea echipei faţă de el. Mi-a plăcut seriozitatea lui, atât pe teren cât şi în viaţa particulară. A fost un bun coleg de echipă, cu care ne-am înţeles foarte bine.” După meciul cu Carpaţi Baia Mare (4-1) din 18 iunie 1939, ziarul Sport şi critică scria că Marksteiner, autor a două goluri, este un realizator ideal. Înscrisese tot două goluri şi lui F.C. Milano. A fost de două ori selecţionat în naţionala ţării.

În Cupa României, din nou, Ripensia a fost eliminată încă din 16-imi, 1-3 cu Rapid Bucureşti. Iar în turneul pascal de la Bucureşti din primăvara lui 1939, Ripensia a pierdut cu 1-2 în faţa Venusului şi a învins cu 5-3 pe Rapid.

În 1939-1940, randamentul Ripensiei în campionat a fost de numai 50% (22 de puncte obţinute din 44 posibile). A terminat pe locul 6, cel mai slab reuşit în Divizia A în istoria clubului de până atunci. Chiar şi nou promovata C.A.M. Timişoara a încheiat campionatul cu un punct mai mult. În întâlnirile directe s-au consemnat două egalităţi: 1-1 şi 2-2. În primul joc a marcat Marksteiner, iar în al doilea Marksteiner şi Simatoc. În partida din tur au jucat: Pavlovici – Kungl, Dobay – Simatoc, Kotormany, Nagy – Haas, Oprean, Marksteiner, Jifcovici, Tänzer. S-au evidenţiat Pavlovici, Nagy, Simatoc, Kotormany, Marksteiner, Jifcovici şi Tänzer. Bindea juca acum la C.A.M.T., dând un interes sporit jocurilor directe. În prima etapă, la 27 august 1939, Ripensia învinsese cu 3-0 (2-0) pe Juventus, prin golurile lui Mioc, Jifcovici şi Ciolac. Au jucat atunci: Pavlovici – Oprean, Regdon – Simatoc, Kotormany, Lazăr – Beke, Andreescu, Mioc, Jifcovici, Ciolac. Tot în tur, la Timişoara a fost învins şi Venus cu 2-1 (goluri ale lui Haas), alte rezultate fiind: Ripensia – U.D. Reşiţa 4-4, Ripensia – Gloria C.F.R. Galaţi 2-0, Unirea Tricolor – Ripensia 1-0, Rapid – Ripensia 3-2. În retur: Juventus – Ripensia 5-1, apoi 0-1 cu Gloria C.F.R. Galaţi şi 0-3 cu U.D. Reşiţa, rezultate care au îndepărtat echipa de fruntea clasamentului. Ripensia totaliza cu nouă puncte mai puţin decât campioana Venus Bucureşti. Nici în cupă nu a trecut de 16-imi.

Ediţia 1940-1941 a fost prima de după 1932 când Timişoara a avut o singură echipă în Divizia A, C.A.M.T. fiind nevoită să se retragă. Ripensia a început foarte bine campionatul. În etapa a V-a, după 4-1 (2-0) cu F.C. Brăila, ea a ajuns chiar în fruntea clasamentului, fără nicio înfrângere. Au urmat însă rezultate mai slabe: 2-2 cu U.D. Reşiţa, 2-3 cu Mica Brad, 1-3 cu Sportul Studenţesc, iar în etapa a X-a 2-2 cu F.C. Ploieşti în deplasare, coborând pe locul 4. Între timp fusese obţinut un singur succes, 3-1 cu Universitatea Cluj la Sibiu. Returul a fost mai bun, terminând campionatul pe locul 3. În jocul cu U.D. Reşiţa din etapa a şasea au evoluat: Pavlovici – Oprean, Felecan – Kovacs, Kotormany, Simatoc – Vodă, Jifcovici, Marksteiner, Andreescu, Bindea. Golurile le-au marcat Bindea (care revenise la Ripensia) şi Simatoc. În clasament, Unirea Tricolor aduna 38 de puncte, Rapid 35, iar Ripensia 32. Cupa a fost părăsită din 16-imi.

La 6 iulie 1941 s-a sărbătorit jubileul de zece ani de la înfiinţarea echipei Ripensia, cel mai important eveniment sportiv al anului. Pe arena “Electrica” a fost organizat un meci între Ripensia din 1931 şi cea din 1941, arbitrat de A. Chiciura. Scorul final a fost 5-5. Pentru Ripensia din 1941 au marcat Kovacs I (4 goluri) şi Kovacs II (un gol), iar pentru Ripensia 1931: Sepi II (2 goluri), Tabacu, Bindea şi Ciolac. Foarte important a fost în toată perioada existenţei Ripensiei aportul publicului. Dragostea acestuia pentru echipă a determinat sporirea elanului acsteia şi a performanţelor sale. A fost o sudare sufletească între marea masă a suporterilor şi club, făcându-l să fie temut de toţi adversarii. Ziarul Ecoul scria despre jubileul amintit: “Să sperăm că şi tânăra Ripensia va reuşi să ocupe primul loc în cadrul Diviziei Naţionale şi va purta la fel peste hotare mândria sportului românesc.”

Dar din cauza izbucnirii războiului mondial, campionatul a fost întrerupt câţiva ani. S-au mai disputat două ediţii ale Cupei României, însă noua generaţie a Ripensiei nu a mai reuşit performanţe notabile. De exemplu, la 14 septembrie 1941, în “Cupa de război”, Ripensia a pierdut 2-4 cu Electrica Timişoara. Din vechea gardă mai evoluau numai Beke, Kotormany şi Bindea, înconjuraţi de jucători tineri, de perspectivă. La începutul anului 1942, într-o frumoasă duminică, jucătorii glorioasei Ripensii de odinioară (Pavlovici, Bürger, Kotormany, Deheleanu, Bindea, Beke, Schwartz, Dobay etc.) au susţinut un nou meci jubiliar, trezind amintiri deosebite suporterilor. Acum echipa se afla într-un mare declin, deţinând “lanterna roşie” în seria I a “Cupei de război”.

După război, autorităţile comuniste au lovit dur clubul Ripensia, ai cărui jucători s-au împrăştiat pe la alte echipe. Problemele financiare, organizarea comunistă în domeniul sportiv şi unele acţiuni “ascunse” au afectat din plin echipa. La campionatul orăşenesc disputat în 1946 ea nici nu a participat, deşi erau opt echipe în prima categorie şi zece în a doua. La deschiderea primului campionat postbelic, Timişoara a primit un singur loc în Divizia A, ocupat de echipa C.F.R. În 1946-1947 Ripensia nu a jucat nici în Divizia B. Ea a câştigat seria a V-a B a Diviziei C, pierzând numai şase puncte în 18 întâlniri şi promovând în B. S-a clasat cu un punct înaintea echipei I.L.S.A. Timişoara, care i-a fost cel mai puternic adversar. În partida directă din tur, încheiată 1-1, pentru Ripensia au jucat: Heius – Rozga, Berindean – Gáll, Kozma, Gergely – Cumpănaş, Kobilansky, Lazăr, Pantea, Oprean. Ripensia a adunat 30 de puncte, iar I.L.S.A. 29.

În 1947-1948 Ripensia a terminat pe locul 8 în Divizia B, seria a III-a, cu 28 de puncte în 28 de jocuri. Nu a obţinut dreptul de a evolua în ediţia următoare a Diviziei B, care cuprindea două serii de câte 14 echipe. În tur Ripensia a fost învinsă de Electrica Timişoara cu 1-0, câştigând în retur cu 3-1. Atunci au jucat: Zarici – Rozga, Toth – Ferenczi II, Kozma, Gergely – Jurca I, Thierjung, Ciobanu, Jurca II, Roşu. Golurile le-au marcat Roşu (2) şi Jurca II. Thierjung fusese în 1937-1938 golgeterul României cu 22 de goluri, dintre care şase în jocul Chinezul Timişoara – C.A.O. Oradea 7-3 din 26 septembrie 1937. La Ripensia a evoluat în 1947-1948.

În vara anului 1948, Ripensia şi-a înscris numele pentru ultima oară în cartea de aur a fotbalului românesc, formaţia sa de juniori cucerind titlul de campioană naţională. Ea a realizat rezultatele: 7-1 cu C.S.M. Lugoj, 2-1 cu Stăruinţa Oradea, 4-0 cu I.T. Arad, iar în finală 5-2 cu U.M. Concordia Ploieşti, când au jucat: Craşovan II – Laza, Roman, Vulcănescu – Lazici, Ertl – Craşovan I, Bucurescu, Nicolin, Florescu, Glisici. În felul acesta, faimosul club Ripensia era eliminat din fotbalul românesc, însă amintirea sa avea să rămână neştearsă în memoria iubitorilor de sport din Timişoara şi din întreaga ţară. Nemaiavând suportul nimănui, Ripensia a dispărut, fuzionând cu Electrica Timişoara, denumită astfel după stadionul pe care a evoluat, şi pe care ulterior avea să joace echipa U.M.T.

Bibliografie:

Iosif  Dudaş, Timişoara, leagănul fotbalului românesc, 1971; Mihai Flamaropol, Fotbal – cadran românesc, Bucureşti, 1986; http://ro.wikipedia.org/wiki/Ripensia_Timi%C8%99oara; Ioan Chirilă, Zile şi nopţi pe stadion, Bucureşti, 1986; Almanahul Sportul, Bucureşti, 1971.

About these ads

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 65 other followers

%d bloggers like this: