Mircea Rusnac – Corespondenţa cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice

11 februarie 2013

Bună ziua.

Am aflat cu interes declaraţia D-lui Vicepremier Liviu Dragnea, conform căreia proiectul regionalizării României este în plină elaborare la Ministerul Dezvoltării şi începând de săptămâna viitoare se va constitui în cadrul acestui Minister un Consiliu Consultativ format din specialişti din mai multe domenii pentru a pune la punct un proiect în acest sens.

Având în vedere faptul că m-a preocupat şi pe mine destul de serios, de o bună bucată de vreme, această problemă, care, după cum foarte bine spunea Dl. Vicepremier, este un proces complex, care se va face pentru multe zeci de ani, îmi permit să supun atenţiei Consiliului Consultativ propriile mele concluzii, care cred că sunt de bun simţ şi elaborate, după cum am spus, după o atentă analiză a acestei chestiuni deosebit de sensibile pentru toţi românii.

Propunerile mele privind regionalizarea sunt cuprinse în următoarele articole pe care le-am publicat recent în revista VESTUL din Timişoara:

http://www.vestul.ro/stiri/5829/regiunea-banat-si-puzzle-ul-judetelor.htm

http://www.vestul.ro/stiri/5807/orsova-este-parte-integranta-a-banatului.htm

http://www.vestul.ro/stiri/5790/cum-ar-trebui-facuta-regionalizarea-opinia-unui-istoric.htm

În speranţa că aceste idei vor fi de folos Consiliului Consultativ şi Ministerului Dezvoltării, sunt convins că ele ar putea contribui în cel mai serios mod la dezvoltarea viitoare a societăţii româneşti.

Cu stimă, Prof. Dr. Ist. Mircea Rusnac.

　

　

　

　

12 februarie 2013

Bună ziua.

În completarea mesajului meu de ieri, aş dori să vă aduc la cunoştinţă această Petiţie, semnată de peste 1.100 de bănăţeni, inclusiv mulţi orşoveni, în favoarea revenirii municipiului Orşova şi a zonei adiacente acestuia la Regiunea Banat, de care au aparţinut din secolul al IX-lea, din vremea voievodului Glad, până în 1968, când au fost incluse în mod abuziv în judeţul Mehedinţi. Aceasta este o zonă importantă pentru Banat, întinzându-se de-a lungul Dunării până la Vârciorova, puţin mai jos de municipiul Orşova.

http://www.petitieonline.ro/petitie/dorim_ca_municipiul_orsova_sa_fie_parte_din_banat_-p69160148.html

În speranţa luării în considerare de către Minister şi de către Consiliul Consultativ a acestui demers al opiniei publice bănăţene, vă mulţumesc.

Cu aceeaşi stimă, Prof. Dr. Ist. Mircea Rusnac.

　

　

　

　

　

19 februarie 2013

Bună ziua.

Aş dori să vă fac cunoscut pe această cale un reportaj realizat recent la Orşova de către Radioteleviziunea Severin din Drobeta-Turnu Severin. UNANIMITATEA celor chestionaţi în cadrul acestui reportaj şi-au exprimat dorinţa ca municipiul Orşova să aparţină pe viitor Regiunii Banat, de la care au fost desprinşi în 1968, odată cu înfiinţarea judeţelor.

Reportajul poate fi vizionat aici:

http://www.televiziuneaseverin.ro/rts4/index.php/arhiva-stiri/10335.html

Noi, bănăţenii, sperăm că opinia exprimată atât de limpede de către locuitorii acestei părţi de ţară va fi luată în considerare la trasarea viitoarelor regiuni.

Cu aceeaşi stimă,

Prof. Dr. Ist. Mircea Rusnac.

　

　

　

28 februarie 2013

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice

Direcţia de Comunicare, Relaţii Externe si Protocol

Nr. 13606/28.02.2013

Stimate domnule prof.dr.ist. Mircea RUSNAC,

Urmare a mesajului dumneavoastră transmis la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi înregistrat cu numărul 13606/19.02.2013, prin care faceţi o serie de propuneri referitoare la derularea procesului de regionalizare, vă informăm că propunerile dumneavoastră privind reorganizarea administrativ-teritorială a României vor fi analizate şi avute în vedere în situaţia iniţierii unor proiecte de acte normative care să modifice şi/sau să completeze legislaţia in domeniu.

Vă mulţumim.

Punctul de Informare

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice

Direcţia de Comunicare, Relaţii Externe si Protocol

　

　

　

15 martie 2013

Bună ziua.

Mulţumindu-vă pentru răspunsul primit, îndrăznesc să supun atenţiei Consiliului Consultativ alte câteva documente şi analize, în special economice, aparţinând unor reputaţi oameni politici sau economişti, menite să justifice componenţa a două regiuni din vestul României:

1. o regiune formată din judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi, care ar cuprinde aproape întregul sector românesc al viitoarei autostrăzi Dresda-Istanbul, sector cuprins între Nădlac şi Calafat;

2. o regiune formată din judeţele Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Alba şi Sibiu, care ar cuprinde toate judeţele străbătute de “Transalpina”, patru dintre ele fiind situate şi pe traseul viitoarei autostrăzi Nădlac-Constanţa.

Această variantă ar rezolva şi diferendul existent acum între Sibiu si Braşov, cele două centre urmând să facă parte din regiuni diferite.

În speranţa că aceste argumente, prezente şi pe blogul meu http://istoriabanatului.wordpress.com/, vor fi de folos Consiliului Consultativ, urez mult succes activităţii Dvs.!

Cu aceeaşi stimă,

Prof. Dr. Ist. Mircea Rusnac.

In attachement:

　

Mihai Stănişoară este susţinătorul integrării Mehedinţiului în Regiunea Banat

7 martie 2013

Opiniile şi argumentele viitorului vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal, expuse la Televiziunea din Drobeta-Turnu Severin, pot fi vizionate aici:

http://www.televiziuneaseverin.ro/rts4/index.php/arhiva-stiri/10025-referendum-pentru-regionalizare.html

　

　

　

　

O idee foarte bună

12 martie 2013

După Mihai Stănişoară, un alt lider liberal oltean vine cu o idee foarte interesantă referitoare la viitoarele regiuni. Preşedintele P.N.L. Vâlcea, Cristian Buican, propune o regiune constituită din judeţele Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Alba şi Sibiu. Această regiune ar urma să se învecineze cu Banatul, care, conform şi propunerii noastre, va cuprinde judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi. În plus, prin aceasta s-ar soluţiona şi diferendul Sibiu-Braşov, care ar urma să fie plasate în regiuni separate.

Argumentele economice şi logice ale deputatului vâlcean sunt prezentate pe larg aici:

http://www.ramnic.ro/articole/vlcea-sa-formeze-o-regiune-impreuna-cu-hunedoara-alba-sibiu-si-gorj-51603/2013-03-12

　

　

　

Argumentele economice ale Regiunii Arad-Timiş-Caraş-Severin-Mehedinţi

14 martie 2013

Preconizata regiune cuprinzând judeţele Vâlcea-Gorj-Hunedoara-Alba-Sibiu prezintă nişte argumente economice imbatabile, dezvoltate perfect de deputatul Cristian Buican. Însă argumente economice la fel de solide oferă şi regiunea Arad-Timiş-Caraş-Severin-Mehedinţi, foarte bine reliefate de o autoritate în domeniu, profesorul universitar Nicolae Ţăran din Timişoara.

Cu ocazia ediţiei “Serii bănăţene” din noiembrie 2012, acesta a amintit lucruri deosebit de importante pentru viitorul nostru economic. O şansă excepţională ne este oferită de relansarea Culoarului 4, ca parte a autostrăzii Dresda-Istanbul. Ea va străbate regiunea noastră pe ruta Szeged-Arad-Timişoara-Turnu Severin, continuându-se prin Vidin şi Sofia. Traseul va fi dublat de un tren de mare viteză. Atât autostrada, cât şi linia ferată, se vor construi cu susţinerea Germaniei şi a Statelor Unite, ambele având importante interese în zonă. Americanii sunt interesaţi de legătura cu uzinele Ford de la Craiova, iar germanii de cea cu investiţiile proprii din regiune. În consecinţă, spunea profesorul Ţăran, lucrurile se vor schimba în bine.

Aşadar, dacă regiunea Vâlcea-Gorj-Hunedoara-Alba-Sibiu se va afla pe traseul viitoarei autostrăzi Nădlac-Constanţa şi al “Transalpinei”, şi regiunea Arad-Timiş-Caraş-Severin-Mehedinţi va acoperi sectorul românesc al autostrăzii Dresda-Istanbul. Argumentele economice şi ale căilor de transport ale ambelor regiuni sunt incontestabile.

Urmăriţi intervenţia profesorului Nicolae Ţăran începând cu minutul 25.22 al înregistrării de mai jos:

　

　

　

　

　

　

Mircea Rusnac – Regiunea Banat în realitatea cifrelor

 

Chiar dacă menţinerea de către guvernanţi a actualelor regiuni de dezvoltare pare bătută în cuie, nu putem evita efectuarea unor scurte calcule comparative, pentru a evidenţia varianta care ar fi fost cea mai convenabilă pentru reunirea Banatului românesc. Aceste calcule iau în seamă menţinerea judeţelor create în 1968, care prezintă mari abateri faţă de limitele tradiţionale ale regiunilor istorice. Luând în discuţie suprafaţa judeţelor, vom vedea care ar fi fost varianta cea mai avantajoasă.

Datele provin din Micul atlas geografic al lui A. Bârsan, ediţia din 1978. Unele lucrări mai noi prezintă cifre uşor diferite, însă nu acest lucru este cel mai important, ci concluziile care pot fi trase. Aşadar, conform lucrării menţionate, cele patru judeţe care alcătuiesc Regiunea 5 Vest au următoarele suprafeţe: Timiş – 8.678 kmp, Caraş-Severin – 8.514 kmp, Arad – 7.654 kmp şi Hunedoara – 7.016 kmp. Totalul regiunii ar fi de 31.862 kmp. Din aceştia, suprafaţa efectivă a Banatului istoric este mult mai mică. Ştiind că partea românească a Banatului are 18.966 kmp şi scăzând din aceştia porţiunea aflată în judeţul Mehedinţi, de aproximativ 750 kmp, rămân circa 18.216 kmp. Raportat la suprafaţa totală a Regiunii Vest, de 31.862 kmp, teritoriul bănăţean ar reprezenta numai 57,17% din aceasta.

În cazul în care ar fi reunite într-o regiune toate cele cinci judeţe cuprinzând teritorii bănăţene, adică şi Mehedinţiul cu suprafaţa de 4.900 kmp, totalul ei ar fi de 36.762 kmp. Cei 18.966 kmp ai Banatului ar însemna doar 51,59% dintr-o asemenea regiune. Cea mai mare pondere ar avea-o Banatul în cazul excluderii din Regiunea Vest a judeţului Hunedoara. Suprafaţa judeţelor Arad, Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi este de 29.746 kmp. Ea ar cuprinde tot Banatul istoric, cu excepţia satelor Pojoga şi Sălciva din judeţul Hunedoara. Banatul ar reprezenta în cadrul unei asemenea regiuni aproximativ 63% din suprafaţa totală.

Aşadar, recapitulând: 57% în cadrul regiunii actuale, 51% în cazul adăugării la aceasta a judeţului Mehedinţi şi 63% în cazul adăugării Mehedinţiului şi a eliminării Hunedoarei. Date fiind modalitatea în care s-au format judeţele în 1968 şi faptul că acum ele sunt menţinute, acesta ar fi procentajul cel mai mare pe care teritoriul bănăţean l-ar putea atinge în cadrul unei regiuni nou-create. Poate toate aceste calcule au fost inutile, dar ele ne pot crea o imagine a situaţiei în care ne aflăm în momentul de faţă.

Mircea Rusnac – Împotriva africanizării României

 

În timpul facultăţii am urmat un curs opţional de Istoria Africii. Ce mai reţinem de acolo este următorul fapt: când puterile coloniale europene au început, în secolele XVIII-XIX, să ocupe teritorii de pe continentul negru, le-au delimitat, administrat şi denumit conform propriilor interese, fără a ţine cont de realităţile etnice şi de specificul zonal. Prin urmare, coloniile africane, devenite ulterior, în perioada postbelică, state independente, aveau nişte graniţe complet arbitrare, unele înglobând mai multe populaţii sau formaţiuni tribale diferite, iar alte populaţii sau triburi fiind divizate în mai multe state. În plus, vechile colonii erau împărţite administrativ conform intereselor europenilor, fără a se ţine cont în niciun fel de tradiţiile şi diferenţele locale. Astfel, aceste subdiviziuni au primit denumiri edificatoare, conforme intereselor noilor stăpâni: Nord, Sud, Vest, Centru, Sud-Est, Nord-Vest etc. Atlasele geografice mai vechi abundau în asemenea denumiri administrative.

Ulterior, în Africa situaţia s-a mai schimbat. Se petrece în schimb un fenomen asemănător celui de acum două secole tocmai în Europa, unde state ca România, Bulgaria şi probabil şi altele au început să fie împărţite administrativ în regiuni denumite Nord, Sud, Centru… O ciudată repetare a istoriei, am putea spune. Această teribilă coincidenţă trebuie însă să ne dea de gândit. Că asemenea denumiri arbitrare sunt impuse de “puterea colonială”, complet necunoscătoare a realităţilor locale, este evident. Ce pretenţie putem avea faţă de unii care încurcă şi acum Bucureştiul cu Budapesta? Însă cel puţin noi ar trebui să ştim că în trecut regiunile României nu se numeau Est, Vest, Nord, ci Moldova, Banat, Maramureş. Cât ar fi de greu să denumim viitoarele regiuni administrative conform tradiţiilor şi specificului lor de aproximativ o mie de ani? Europenii ar putea fi tentaţi să ne împartă în Centru, Nord-Est sau Sud-Vest, dar noi le-am putea arăta politicos, în cazul unei minime verticalităţi, că aceste regiuni trebuie să se numească, după istoria pe care o au, Transilvania, Bucovina sau Oltenia. Chiar dacă avem un statut de colonie, nu trebuie să fim confundaţi chiar cu africanii secolelor XVIII-XIX.

În aceasta ar consta aşadar rolul autorităţilor româneşti. Să susţină cu hotărâre tradiţiile noastre istorice. Pe harta noii Europe trebuie să existe şi denumiri româneşti, nu convenţionalele puncte cardinale. În cel mai rău caz, regiunile ar trebui lăsate să îşi aleagă fiecare denumirea pe care o consideră mai potrivită.

Iar dacă, de exemplu, proiectata Regiune 5 Vest şi-ar lua numele de Banatul Românesc, prin analogie cu cel sârbesc şi cu cel unguresc, nu am avea nimic împotrivă.

Declaraţie bănăţeană privind regionalizarea

Profund preocupate de modalitatea în care clasa politică românească intenţionează să recurgă la regionalizare, fenomen firesc de altfel în contextul existenţei unei Europe Unite, organizaţiile noastre, reprezentând importante segmente ale opiniei publice bănăţene, declară următoarele:

1. Regiunea care se va institui în vestul României trebuie să se numească şi în mod oficial, aşa cum este cunoscută în istorie de multe secole, Regiunea Banat. Denumiri artificiale precum Regiunea 5 Vest, menite să şteargă identitatea locuitorilor, nu vor putea să schimbe în niciun fel istoria, tradiţiile şi specificul bănăţenilor, cum de altfel nu au reuşit nici judeţele, raioanele sau alte structuri artificiale din ultima sută de ani. Solicităm ca, la fel ca şi celelalte state europene, România să efectueze noua împărţire administrativ-teritorială pe criteriul regiunilor istorice, care vor da o coeziune sporită locuitorilor şi vor reprezenta o premisă importantă a dezvoltării economice. 

2. Limitele istorice ale Regiunii Banat, care solicităm să fie respectate şi în viitor, sunt:

 a) judeţul Timiş, în întregime;

 b) judeţul Caraş-Severin, cu excepţia localităţilor Bucova, Băuţar, Cornişoru şi Preveciori;

 c) judeţul Arad, la sud de Mureş, exceptând cartierul Aradul Nou;

 d) partea din judeţul Mehedinţi situată la vest de Vârciorova;

 e) satele Pojoga şi Sălciva din judeţul Hunedoara. 

3. Insistăm în mod deosebit asupra reintegrării în Regiunea Banat a zonei incluse în mod abuziv în 1968 în judeţul Mehedinţi, zonă cuprinzând municipiul Orşova, satele Eşelniţa, Dubova, Baia Nouă, Eibenthal şi Sviniţa, precum şi o mare parte a sectorului bănăţean al Dunării. Orşova a aparţinut Banatului cel puţin începând cu secolul al IX-lea, în vremea voievodului Glad, fiind menţionată ca atare în cronica Gesta Hungarorum a Notarului anonim al regelui Bela. Solicitarea se bazează şi pe dorinţa opiniei publice din regiune, care, în pofida celor 45 de ani scurşi de la includerea forţată într-un judeţ oltenesc, continuă să se considere bănăţeană. 

4. Nu acceptăm trocul oferit bănăţenilor de clasa politică prin plănuita includere în Regiunea 5 Vest, în schimbul părţii cedate judeţului Mehedinţi, a judeţelor Arad şi Hunedoara în întregul lor. Cea mai mare parte a acestora, cu excepţiile precizate la articolul 2, nu aparţine Banatului istoric. Noi nu dorim obţinerea a ceea ce nu a fost al nostru, ci doar a teritoriului strămoşesc al Banatului. 

5. După toate semnalele referitoare la viitoarele regiuni, politicienii români doresc să le croiască potrivit intereselor personale şi de grup, cu judeţe grupate şi cu capitale alese în funcţie de poziţiile baronilor locali şi nu de criteriile istorice, logice şi de bun simţ. Prin aceasta, regiunile româneşti seamănă mai degrabă cu paşalâcurile otomane sau cu guberniile ţariste, conduse de satrapi care concentrau în mâna lor puterea totală, decât cu regiunile europene ale secolului XXI. Nu putem fi în niciun fel de acord cu o asemenea mentalitate, atât de departe de lumea civilizată în care tot declarăm că vrem să intrăm.

6. În special susţinem dispariţia instituţiei neoficiale, dar atotputernice, a baronilor locali, care acum tind să devină baroni regionali. Aceasta este posibilă prin adoptarea principiilor regionalizării din Occident, unde regiunile au guverne, parlamente şi instituţii proprii. Nicio persoană nu va mai trebui să concentreze întreaga putere regională în mâna sa. Numărul de mandate ale aleşilor trebuie redus la maximum două, cu excluderea celor care până acum au condus judeţele, cu rezultatele dezastruoase cunoscute. 

7. În mod expres conducerea viitoarei Regiuni Banat trebuie să se preocupe de conservarea şi restaurarea mărturiilor trecutului nostru istoric. Nicio clădire sau monument istoric, tehnic, industrial, nu mai pot fi lăsate să se distrugă. Va fi promovat turismul istoric, cu vizitarea monumentelor obligatorie de către elevi şi studenţi şi cu încurajarea şi promovarea acestuia pe plan intern şi extern. Toţi bănăţenii trebuie să îşi cunoască trecutul la adevărata sa valoare. 

8. În şcolile bănăţene trebuie arătat un interes mult mai mare studierii geografiei şi istoriei regionale. Geografia Banatului şi Istoria Banatului trebuie să devină materii obligatorii, iar Geografia României şi Istoria României puse în legătură cu acestea. De asemenea, trebuie studiate Literatura Banatului, Folclorul şi Muzica acestuia. Toate acestea fac parte din patrimoniul nostru şi nu le vom lăsa să se piardă. 

9. Reorganizarea administrativ-teritorială trebuie însoţită şi de descentralizarea financiară. Cum finanţarea responsabilităţilor este foarte importantă, descentralizarea financiară a fost şi este un element vital al procesului de reformare. Sistemul de descentralizare administrativă permite ca măsurile şi deciziile să fie luate mai operativ de către autorităţile locale, neexistând necesitatea de a aştepta aprobări de la centru, iar resursele materiale şi financiare pot fi folosite cu mai mare eficienţă, în funcţie de nevoile prioritare ale comunităţii, cu care autorităţile locale sunt mai familiarizate decât cele centrale. Este, aşadar, imperativ să fie transferate dinspre centru, în acelaşi timp, şi competenţele şi resursele necesare, în special cele financiare. 

10. Toate aceste revendicări, făcute în contextul regionalizării, au loc cu respectarea suveranităţii României, a autorităţilor statale, a Constituţiei şi legilor ţării. Regionalizarea nu înseamnă separarea de stat, ci promovarea mai fermă a valorilor specifice, în cadrul statului naţional. O mai mare libertate de mişcare internă a regiunilor, cu posibilitatea de a-şi rezolva problemele în spiritul specificului local, va contribui la o mai bună aşezare a lucrurilor în folosul tuturor. Comunităţile locale sunt cele care îşi cunosc cel mai bine nevoile şi cele care le pot soluţiona în consecinţă în cel mai potrivit mod. 

21 martie 2013 

Liga Bănăţeană, Timişoara 
Cercul de Studii VESTUL, Timişoara  
Comunitatea virtuală Banatul de Altădată, Timişoara 
Comunitatea virtuală Istoria Banatului, Reşiţa 

 

Mircea Rusnac – Monografiile Cenadului

Am primit la sfârşitul anului 2012 o consistentă lucrare a lui Duşan Baiski dedicată localităţii sale natale, Cenadul.* Bazată în principal pe documente de arhivă, aceasta acoperă numeroase aspecte ale istoriei, cu precădere contemporane, a localităţii multietnice bănăţene. După cum pe bună dreptate consideră şi autorul, lucrarea se constituie într-o serie de studii monografice ale Cenadului, prezentând cele mai variate şi adesea neaşteptate aspecte ale istoriei acestuia. Pe plan local, putem vedea foarte bine istoria Banatului din secolul al XX-lea, cu toate bunele şi relele sale.

Atrage atenţia în special primul şi cel mai consistent capitol al cărţii, intitulat Problema germană. După cum spune autorul, fosta localitate Cenadul Vechi era preponderent germană, cu colonişti sosiţi din secolul al XVIII-lea. Anii 1940, când nazismul era la putere în Germania, au însemnat şi pentru şvabii cenăzeni o alininere la această politică, cu credinţa că în acest mod ei îşi serveau cel mai bine naţiunea de provenienţă. De aici şi numeroasele manifestări naţionaliste din epocă, unele cu desconsiderarea autorităţilor româneşti şi a concetăţenilor de alte etnii. Fireşte că după 23 august 1944 şi germanii cenăzeni au plătit scump această atitudine. Casele celor plecaţi cu Wehrmacht-ul au fost confiscate, firmele desfiinţate, averile au dispărut. Nu mai puţin de 1.531 de germani au părăsit atunci Cenadul, însă 516 s-au întors după scurt timp. (p. 61, 64) Câteva sute de şvabi au fost deportaţi în U.R.S.S.

Altă problemă a localnicilor a fost existenţa în vecinătate a frontierei româno-ungare, stabilite din 1920 pe Mureş. În întreaga perioadă interbelică, ungurii din Cenad erau suspectaţi că spionează pentru statul vecin, mulţi deţinând proprietăţi dincolo de graniţă. În special cătunele Tarnoc şi Seceani erau preponderent maghiare. (p. 83-84) Din 1947, punctele de trecere a frontierei de la “Sămânţa” şi “Podul Mureş” au fost închise. (p. 97)

Fosta localitate Cenadul Mare avea şi numeroşi sârbi, sosiţi aici începând cu secolul al XVI-lea. (p. 103) Din 1860 existau trupe de teatru sârbeşti, prima fiind organizată de preotul Andrei Putici. (p. 105) Au urmat societăţi sârbeşti de lectură, înfiinţate în 1894 şi 1905. Din Cenad a provenit poetul Jivco Dişici (1894-1965). În perioada celui de-al doilea război mondial, numeroşi sârbi din Cenad şi din Banat au plecat voluntari în armata lui Tito. Cel mai important “titoist” cenăzean era Ioţa Sapungin, ulterior deţinut politic timp de cinci ani din acest motiv. (p. 114) Nu a fost însă nici pe departe singurul. Alţi 28 de concetăţeni de-ai săi i-au împărtăşit soarta. (p. 118-123)

Acestor probleme le-au fost suprapuse cele generate de ocupaţia sovietică de după 1944, soldate cu numeroase jafuri şi manifestări de brutalitate. Problema cotelor în agricultură a încins de asemenea spiritele. În special sârbii s-au revoltat, întrucât ei fuseseră pe toată perioada războiului de partea sovieticilor, iar acum erau trataţi la fel ca şi românii, maghiarii şi germanii, naţiuni învinse. În decembrie 1946, Cenadul Mare s-a aflat în pragul revoltei. (p. 175-176) Comparativ, germanii din Cenadul Vechi, conştienţi de situaţia lor, şi-au îndeplinit integral şi chiar au depăşit cotele, fără a lua parte la manifestaţii. (p. 177) Cu această ocazie, Duşan Baiski făcea referire la un interesant citat al lui Răzvan Theodorescu cu privire la Banat: “Banatul – ca şi, la altă scară, Renania în apusul continentului, Macedonia în inima Peninsulei Balcanice sau Galiţia în pragul nesfârşirilor ruseşti – este, el singur, o mică lume dătătoare de măsură pentru ceea ce au însemnat în istorie, în istoria culturii mai cu seamă, întâlnirile, dar şi înfruntările de civilizaţii deosebite, de tipuri umane felurite, pe care din adâncurile preistoriei şi din cele ale folclorului le-au ilustrat la tot pasul ţinuturile dintre Mureş şi Dunăre.” (p. 174)

Despărţit în două localităţi distincte de fraţii Nákó în 1781, Cenadul a fost reunificat de către comunişti. În 1948 Cenadul Mare avea 5.182 de locuitori români, sârbi şi unguri, iar Cenadul Vechi 1.485 de locuitori, în special germani. (p. 179) La 17 septembrie, Partidul Muncitoresc Român a luat decizia alipirii Cenadului Vechi la Cenadul Mare, “dar numai cu consultarea prealabilă a locuitorilor din Cenadul Vechi.” (p. 180) Cât de democratic s-a procedat ne relatează pretorul Nicolae Tcaciuc: la 11 ianuarie 1949 s-au adunat la primăria Cenadului Vechi “un mare număr de locuitori, care fiind lămuriţi despre ce este vorba, după ce au deliberat mai îndelungat şi bazaţi pe hotărârea comisiei interimare din 17 septembrie”, au aprobat. (p. 181)

Peste Mureş a existat un pod rutier din 1895, lung de 141 m, proiectat şi realizat de arhitectul Zielinszki Szilárd, pionierul introducerii construcţiilor din beton armat în Ungaria. (p. 211-212) În 1903 a fost dat în folosinţă şi podul feroviar, a cărui structură metalică a fost realizată la uzinele mecanice ale Căilor Ferate Maghiare (MÁV). Linia Timişoara-Cenad-Makó-Hódmezővásárhely lega patru comitate: Csongrád, Cenad, Torontal şi Timiş. (p. 212) Pe linia Arad-Cenad au circulat primele automotoare de pe actualul teritoriu al României, fiind construite la Arad de firma “Johann Weitzer”. (p. 212) După primul război mondial însă, Cenadul a devenit capăt de linie. Din 1940 circulaţia feroviară între Cenad şi Apátfalva s-a oprit, ulterior podul de peste Mureş fiind demontat şi mutat la Szolnok. (p. 213) În 1956-1957 a fost demontată şi structura metalică a podului rutier, după ce tot în 1940 acesta sărise în aer, lovit pare-se de un fulger care a atins cutia cu dinamită. (p. 215-217)

Cenadul a fost printre primele comune colectivizate, G.A.C. “Ştefan Plavăţ” existând din 1949. (p. 219) “Chiaburii” şi “titoiştii” au fost deportaţi în Bărăgan. Au fost deportaţi 199 de germani, 125 de români, 34 de basarabeni şi 104 sârbi cenăzeni. Mulţi au murit acolo, născându-se în Bărăgan 7 germani şi 3 sârbi. (p. 226-233) Despre agricultura practicată în Banat şi în particular la Cenad, viitorul academician Gheorghe Ionescu-Şişeşti scrisese în 1921: “În Banat am văzut tipul exploatărilor intensive moderne aşa cum le găsim şi în occidentul Europei. Ceea ce caracterizează moşiile vizitate de noi este organizarea aproape industrială. Investiţiile de capital au ridicat exploatările la un înalt nivel de intensivitate. Acelaşi caracter intensiv îl înfăţişează şi agricultura ţărănească. Ţăranul din Câmpia Banatului este înstărit şi bine utilat. Am văzut în comuna Cenad zeci de gospodării de ţărani proprietari a 20-30 iugăre, case mari, cu numeroase camere, grajduri sistematice, magazii, pătule, remize, vite de rasă, secerătoare-legătoare, prăşitoare, semănătoare. Utilaţi ca fermierii din America de Nord.” (p. 267)

Acestea au fost doar unele dintre secţiunile cărţii lui Duşan Baiski. Ea prezintă şi multe alte aspecte ale istoriei Cenadului, demne de tot interesul. Aceste studii monografice fac cinste localităţii natale a autorului, care a demonstrat cu prisosinţă, spre deosebire de mulţi alţii, că nu şi-a uitat originile şi că se mândreşte, pe bună dreptate, cu Cenadul bănăţean.

* Duşan Baiski, Cenad. Studii monografice, Ed. ARTPRESS, Timişoara, 2012, 316 p.

Mircea Rusnac – Regiunea Banat şi puzzle-ul judeţelor

În aceste zile isteria regionalizării, care a debutat de o bună bucată de vreme în Banat şi parţial în Ardeal, s-a extins la nivelul întregii ţări. Toată lumea strigă în acelaşi timp, unii pro, alţii contra, fiecare revendică altceva, împărţirile şi reîmpărţirile nu se mai sfârşesc. În tot acest vacarm, bănăţenii ar trebui, în urma experienţei pe care au acumulat-o deja în această dezbatere, să ştie ce au de solicitat şi să îşi poată argumenta poziţia.

Cum am mai susţinut, cea mai firească împărţire administrativă ar fi cea pe regiuni istorice, care ar fi evitat toată această nebunie a revendicărilor. Fiecare îşi cunoaşte regiunea de provenienţă, unele mai mari, altele mai mici, dar toate având tradiţii istorice de multe secole. Şi alte ţări europene au făcut regionalizarea pe acelaşi criteriu logic. Din păcate, în România puterea baronilor locali este mai importantă decât adevărul istoric, astfel încât judeţele ceauşiste din 1968, create în mod intenţionat cu sfidarea limitelor istorice ale regiunilor, au fost declarate sacrosancte şi orice discuţie nu poate pleca decât de la menţinerea, cel puţin temporară, a acestora. În consecinţă, harta României a devenit un imens puzzle cu 42 de piese, care sunt combinate în fel şi chip, dar care nu pot fi în niciun fel modificate.

În cadrul acestui joc, Banatul, sau Regiunea 5 Vest, care va încerca în mod penibil şi zadarnic să îi uzurpe identitatea afirmată de multe secole, cuprinde deocamdată patru piese, respectiv judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin şi Hunedoara. În urma aberantei împărţiri din 1968, toate aceste judeţe cuprind bucăţi mai mari sau mai mici din partea românească a Banatului. Însă tot conform acelei împărţiri, o altă parte se află în judeţul Mehedinţi, care pare destinat Regiunii 4 Sud-Vest. Situaţia nemulţumeşte profund opinia publică bănăţeană, deoarece în Mehedinţi se află oraşul Orşova şi o mare parte a ţărmului bănăţean al Dunării. În consecinţă, nu putem accepta o nouă înstrăinare a acelei zone, după ce pentru prima oară în istorie ea ne-a fost luată în 1968.

O revenire la regiunile istorice ar fi rezolvat în mod natural şi această problemă. Dacă este să discutăm, precum politicienii români, în termenii de puzzle ai judeţelor, atunci Regiunea 5 Vest ar trebui să cuprindă nu patru, ci cinci judeţe: Arad, Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara şi Mehedinţi, acestea fiind toate judeţele care în 1968 au primit teritorii bănăţene. În cazul amintit, întregul Banat românesc ar fi reunit în aceeaşi regiune. Nu înţelegem logica după care Regiunea 5 Vest ar trebui, ea singură, să cuprindă numai patru judeţe, în timp ce alte regiuni ajung la câte şase-şapte judeţe. Deci, în cazul regiunii noastre, un număr de cinci judeţe nu ar fi în niciun fel exagerat.

Dacă se persistă, la fel de sacrosanct, în menţinerea a doar patru judeţe în Regiunea 5 Vest, atunci trebuie să renunţăm la Hunedoara şi nu la Mehedinţi. Aceasta nu înseamnă că îi trădăm sau îi uităm pe bănăţenii din satele Sălciva şi Pojoga, atribuite în 1968 judeţului Hunedoara. Mai târziu, când isteria împărţirilor şi a reîmpărţirilor s-ar mai domoli, ar putea fi iniţiate negocieri între regiunea noastră şi cea de care va aparţine Hunedoara pentru modificări locale ale limitei dintre ele. În Caraş-Severin se află în prezent patru localităţi hunedorene. Acestea ar putea fi schimbate cu cele două sate bănăţene de pe Mureş şi limita istorică ar fi restabilită.

Pe de altă parte, o includere a judeţului Mehedinţi în Regiunea 5 Vest ar putea crea nemulţumiri în special Timişoarei, deja invadată de mehedinţeni. Acestor nemulţumiri le putem răspunde în următorul mod: poate chiar înaintea Timişoarei, Orşova sau Reşiţa au fost şi ele invadate de aceiaşi mehedinţeni, însă aceasta nu ne poate face să renunţăm la un drept istoric. Noi revendicăm regiunea bănăţeană Sviniţa-Orşova-Vârciorova, dar dacă un asemenea lucru nu este posibil decât în cadrul puzzle-ului judeţean, atunci trebuie ca întregul judeţ Mehedinţi să fie inclus în Regiunea 5 Vest.

Unitatea Banatului românesc trebuie restabilită, pentru ca apoi să înceapă reconstrucţia.

Mircea Rusnac – Orşova este parte integrantă a Banatului

Împărţirea administrativă a României efectuată în 1968 producea o mare nedreptate Banatului, înglobând oraşul Orşova, zona Cazanelor Dunării şi insula Ada Kaleh judeţului oltenesc Mehedinţi. Dezastrul nu a întârziat să se abată asupra acestei zone. În 1970, odată cu construirea hidrocentralei de la Porţile de Fier, apele Dunării s-au ridicat cu peste 30 de metri şi totul a dispărut. Turcii din Ada Kaleh s-au împrăştiat în toate direcţiile, iar populaţia celorlalte localităţi de pe mal a fost strămutată, construindu-se practic noi aşezări. Inestimabile mărturii istorice au dispărut.

Proiectele actuale de regionalizare par să menţină limitele judeţelor din 1968, grupând doar câte patru-cinci judeţe într-o regiune. Aceasta ar însemna ca Orşova să nu revină Banatului nici după toţi aceşti ani de înstrăinare, ci să fie aruncată într-o regiune cuprinzând toate cele cinci judeţe olteneşti. Ce să caute sârbii din Sviniţa şi cehii din Eibenthal în acea regiune?

Orşova şi zona adiacentă au aparţinut dintotdeauna Banatului, fiind, alături de Baziaş şi de Moldova Veche, unul dintre importantele porturi dunărene ale acestuia. Nu vom stărui asupra trecutului său milenar, de care s-au ocupat alţi istorici în timp. Vechea aşezare dacică, apoi castru roman, Dierna, şi-a luat numele de la râul la a cărui gură de vărsare se află. Mai târziu, sub influenţă slavă, râul a devenit Cerna, însă similitudinea denumirilor este evidentă şi acum. În secolul al IX-lea, voievodul bănăţean Glad îşi avea una dintre cele mai puternice cetăţi la Urscia, care a fost ultima cucerită de unguri. În întreaga perioadă medievală, cetatea Orşova şi-a păstrat importanţa, fiind disputată de toate puterile vremii. Când a fost construită şi fortăreaţa de la Ada Kaleh, aflată la 3 km distanţă, ea a primit denumirea de Orşova Nouă, cealaltă devenind Orşova Veche.

În zona aceea, graniţa Banatului a început să fie ciuntită de timpuriu. Tratatul de pace încheiat la 18 septembrie 1739 la Belgrad între turci şi austrieci menţiona: “Banatul Timişoarei va rămâne sub stăpânirea preaînălţatului împărat al Austriei în întregime, până la hotarele Austriei, cu excepţia totuşi a acestui mic şes care e aşezat pe partea opusă Orşovei şi e despărţit de o parte prin râul Cerna şi de alta de Dunăre.”

În perioada austriacă, Orşova a făcut parte din Domeniul Coroanei Banat, apoi din Graniţa Militară. Când aceasta a fost desfiinţată, a fost inclusă în comitatul Caraş-Severin, iar după 1920 în judeţul cu acelaşi nume. Până în 1968, indiferent de organizările administrative existente în diferite perioade în România monarhică şi apoi comunistă, Orşova a făcut întotdeauna parte, în mod firesc, din judeţele sau regiunile bănăţene.

Regiunea a fost mereu una tipic bănăţeană, cu caracter multietnic şi multilingvistic. Pe lângă localităţile amintite mai sus, cuprinzând sârbi şi cehi, insula Ada Kaleh era populată de turci, iar oraşul Orşova cuprindea, alături de români, germani, sârbi, cehi şi maghiari. În zona Cazanelor s-au efectuat la sfârşitul secolului al XIX-lea grandioase lucrări de regularizare a cursului Dunării, care şi astăzi uimesc prin amploarea lor. De asemenea, construirea hidrocentralei Porţile de Fier I în anii 1964-1970 a avut, pe lângă impactul negativ amintit mai sus asupra locuitorilor zonei, şi avantaje considerabile: creşterea puternică a capacităţii electroenergetice româneşti şi, pe plan local, dispariţia muştei columbace, cu care avuseseră de luptat toate generaţiile de bănăţeni.

În concluzie, revenim asupra necesităţii de a fi reconstituite regiunile istorice româneşti în limitele pe care le-au avut timp de secole. Aceasta ar însemna revenirea Orşovei la matca sa, după un lung şi dureros exil. Zona aceasta a fost mereu neglijată de conducerea judeţului Mehedinţi. După revoluţie, însuşi primarul municipiului a anunţat că doreşte să organizeze un referendum pentru reîntoarcerea la Banat. De fapt, chiar în 1968, primele proiecte ale judeţelor plasau Orşova în Caraş-Severin. Peste noapte a apărut o funestă modificare, şi n-a lipsit mult ca judeţul Mehedinţi să înghită şi Băile Herculane.

Aşadar, în cazul zonei Orşova-Cazane, Banatul nu poate avea decât o singură solicitare: restitutio in integrum!

Mircea Rusnac – Cum ar trebui făcută regionalizarea. Opinia unui istoric

După aproximativ doi ani de bâjbâială, politicienii români, la presiunile Uniunii Europene, au hotărât să facă totuşi regionalizarea ţării. Acum problema începe să nu mai fie “dacă” regionalizarea se va realiza, ci “când” şi mai ales “cum” va fi ea făcută. În linii mari, ni s-a spus şi când va fi: până în 2014. Rămâne o ultimă problemă: cum se va face ea şi cât de viabile economic vor fi noile diviziuni administrative. Problema nu este deloc uşoară.

Opţiunile politicienilor par să se îndrepte către transformarea în regiuni a celor 8 regiuni de dezvoltare economică, existente din 1998. Acestea fuseseră create tot la presiune externă şi au luat în general forma regionalelor feroviare existente în acel moment. Ele au o mărime aproximativ egală, cuprinzând cam patru-şase judeţe. Tradiţia regiunilor istorice nu este respectată aproape deloc. Ele înglobează judeţele în forma din 1968, care încălcau de multe ori limitele regiunilor tradiţionale. Acum ni se spune că, pentru a evita deschiderea cutiei Pandorei şi a unui şir nesfârşit de neînţelegeri, mai bine vor rămâne aşa cum sunt. Adică nedreptăţile din 1968 să fie perpetuate sau chiar eternizate. Pentru a nu repeta însă aceste greşeli şi pentru a nu se deschide nici cutia Pandorei, soluţia ar fi una simplă. Din punct de vedere istoric, ea este cea mai logică şi de bun simţ: refacerea regiunilor istorice ale României.

Acestea au limite clar conturate timp de secole, pe care locuitorii le cunosc în mod tradiţional. Ar fi vorba de Muntenia, Moldova, Dobrogea, Bucovina, Oltenia, Transilvania, Crişana, Maramureş şi Banat, adică nouă regiuni. (A zecea ar fi fost Basarabia.) Comunitatea de istorie, obiceiuri, tradiţii, legături economice ale locuitorilor ar fi cel mai bine respectată în acest fel. Totodată, ar fi premisa unei bune plecări către dezvoltarea economiei fiecăreia dintre regiuni şi implicit a ţării.

S-ar putea obiecta că regiunile istorice au suprafeţe şi număr de locuitori diferite. Nici nu ne pretinde nimeni să uniformizăm totul. Cazul landurilor germane este edificator: pe când Bavaria are 70.547 kmp, landul Bremen are numai 404 kmp. La noi diferenţele ar fi departe de asemenea extreme. Iar sentimentul coeziunii regionale din fiecare parte a ţării ar încuraja o activitate economică în folosul tuturor.

O croire strâmbă a viitoarelor regiuni nu ar rezolva problemele actuale în niciun fel. Bănăţenii îşi vor spune tot bănăţeni şi nu “locuitori ai Regiunii 5 Vest”. Ei vor şti în continuare că Orşova a aparţinut Banatului până în 1968 şi că ea va trebui să revină până la urmă acestuia. Conştiinţa apartenenţei regionale nu va dispărea, ci dimpotrivă, se va întări. Deci soluţiile neviabile nu vor putea rezolva lucrurile în sens bun, ci le vor agrava.

O opinie pertinentă a formulat în această privinţă pe Facebook cititorul nostru Sorin Seviciu: “Nu e suficient să creezi o regiune şi să-i asiguri o autonomie şi un statut juridic. Locuitorii regiunii trebuie să aibă sentimentul apartenenţei la entitatea teritorială şi juridică. Un sentiment care izvorăşte nu dintr-o ideologie, ci dintr-o istorie trăită timp de veacuri în COMUN, cu ceea ce a avut bun sau rău. O regiune nu poate fi rodul unui proiect gândit într-un cabinet de politruc, ci valorificarea unei moşteniri. Regiunile există, nu trebuiesc inventate sau regândite.”

La fel de corect scria şi ziaristul reşiţean Matei Mircioane: “Din aceste coordonate, cred că regionalizarea este deja pregătită din punct de vedere al mentalului colectiv. Oamenii sunt pregătiţi să se reunească în arii geografice şi spirituale specifice. Şi, la întrebarea dacă există un specific bănăţean, răspund cu tărie, da.”

Mai este puţin timp până în 2014 ca politicienii să înţeleagă care ar fi soluţia potrivită. Când regiunile istorice îşi vor reintra în drepturi, o mare povară va fi luată de pe umerii guvernului. Ele vor şti cel mai bine să se administreze singure. Iar problemele interne şi le vor rezolva conform specificului zonal. Concluzionând, din punct de vedere al istoriei, al logicii şi chiar al bunului simţ, soluţia ideală este una singură: revenirea la regiunile istorice ale ţării, în limitele lor seculare.

Mircea Rusnac – Principiul “Nu ne vindem ţara!” şi consecinţele sale pentru Banat

După 1989 o idee de bază în politica românească a fost cea enunţată deschis în primele luni ale regimului democratic: “Nu ne vindem ţara!” Această lozincă, formulată iniţial la adresa prezumtivilor investitori străini în economie, s-a extins apoi la tot ce nu convenea celor aflaţi la conducere într-un moment sau altul. Acum se recunoaşte faptul că a fost o prostie, însă apelul la păstrarea “suveranităţii, independenţei, integrităţii naţionale” revine oricând este necesar pentru îndepărtarea unor iniţiative periculoase. Populaţia, sensibilă la motivaţia patriotică, a muşcat în destule rânduri momeala întinsă.

Dacă, de regulă, “pericolul unguresc” era agitat la nivel naţional oricând era nevoie să se mascheze mediatic diferite manevre ale politicienilor, aşa-zisului “separatism bănăţean” nu i s-a dat atenţie în mod public, dar s-au luat măsuri prompte pe plan local împotriva oricărei încercări de ieşire din formaţia de marş. Evident că acest separatism era o ficţiune într-o regiune în care românii formează acum aproape 90% din populaţie, majoritatea lor având origini nebănăţene. Deci iniţiativele locale ar fi fost menite numai să înlesnească o descentralizare economică şi financiară, Banatul fiind realmente sufocat şi suferind pierderi imense în aceste domenii. Însă principiul apărării integrităţii şi independenţei era imediat scos de la naftalină.

Proclamaţia de la Timişoara din 11 martie 1990 preciza la punctul 11: “Timişoara este hotărâtă să ia în serios şi să se folosească de principiul descentralizării economice şi administrative. S-a şi propus experimentarea în judeţul Timiş a unui model de economie de piaţă, pornind de la capacităţile sale puternice şi de la competenţa specialiştilor de care dispune. Pentru atragerea mai uşoară şi mai rapidă a capitalului străin, îndeosebi sub formă de tehnologie şi materii prime speciale, şi pentru crearea de societăţi mixte, cerem şi pe această cale înfiinţarea la Timişoara a unei filiale a Băncii de Comerţ Exterior. O parte din câştigurile în valută ale părţii române din cadrul acestor societăţi mixte va intra în salariile muncitorilor. În plus, paşapoartele nu vor mai fi carnete bune doar de ţinut în sertar. O altă consecinţă pozitivă ar fi scăderea cursului valutar la bursa liberă, ceea ce ar atrage după sine creşterea imediată a nivelului de trai.”

Formularea era în sine corectă, însă doar la câteva luni de la prăbuşirea comunismului încă nu se cristalizase ideea Banatului indivizibil. Dacă formula din articol “judeţul Timiş” ar fi fost înlocuită cu “Banat”, ar fi fost perfect. Caraş-Severinul dispunea atunci încă de mari capacităţi miniere şi industriale, care ar fi putut fi puse în valoare de o gândire economică adecvată şi cunoscătoare a realităţilor locale. Deşi, după cum se poate vedea, nu era deloc aşa, mult timp Proclamaţia de la Timişoara a fost incriminată că urmăreşte “autonomia Banatului”.

Inclusiv investitorii străini erau atraşi în acei primi ani de potenţialul economic bănăţean. Un exemplu edificator l-a constituit interesul arătat mult timp de conducerea celui mai puternic land german, Renania de Nord-Westfalia. Delegaţii sosite din acel land, de multe ori conduse de însuşi primul ministru Johannes Rau, ulterior preşedinte al Germaniei, au stabilit contacte de bun augur cu Consiliile Judeţene Timiş, Arad şi Caraş-Severin. Acestea au fost invitate să îşi creeze Agenţii de Dezvoltare Economică, prin care contactele cu acest land ar fi fost intensificate. Conform informaţiilor prezentate în epocă, germanii erau pregătiţi să investească 1.200.000.000 de mărci în economiile judeţelor bănăţene. În final, acordul de cooperare a fost semnat de Johannes Rau şi de cei trei preşedinţi de Consilii, Coifan, Bălan şi Ivan. Aceştia, pentru o mai bună coordonare, au înfiinţat chiar Uniunea de Promovare Economică Banat, ai cărei preşedinţi urmau a fi ei, prin rotaţie, pe o perioadă de câte un an. Dar prefecţii din Timiş şi Caraş-Severin ai guvernului Văcăroiu au atacat în justiţie acest acord, pe motiv că încălca “independenţa, suveranitatea şi integritatea” României. Tribunalul din Timişoara a dat câştig de cauză reprezentanţilor guvernului, acordul a fost anulat, banii pierduţi, iar principiul “Nu ne vindem ţara!” a cunoscut noi momente de glorie.

La fel s-a procedat şi în cazul judeţelor Satu Mare şi Maramureş, ai căror preşedinţi de Consilii încercaseră aderarea la un proiect zonal al bazinului carpatic cu regiuni din Ungaria şi Ucraina. Toate aceste judeţe, din motive care acum par ridicole, au fost trecute, la fel ca judeţele Harghita şi Covasna, în categoria “regiunilor separatiste”.

De atunci au trecut destui ani, economia s-a ruinat în bună măsură, investiţiile n-au mai venit, iar principiul “Nu ne vindem ţara!”, după ce şi-a făcut cu brio menirea, a fost declarat depăşit. Împinşi de Uniunea Europeană, politicienii români din ambele tabere combatante declară acum, care mai de care, că se va trece la regionalizare în cel mai scurt timp, incluzând modificarea Constituţiei care să o facă posibilă. După ce timp de circa doi ani s-a făcut caz de “pericolul dezmembrării României şi al distrugerii poporului român”, acum suntem asiguraţi că în 2013 va fi modificată Constituţia, iar în 2014 vor fi organizate primele alegeri regionale. Principiul de la care se pleacă este cel al celor opt regiuni de dezvoltare, care nu respectă întrutotul limitele regiunilor istorice.

Acum nu mai agită niciun politician lozinca “Nu ne vindem ţara!” Timp de 23 de ani, ea şi-a făcut din plin datoria. 85% din industria românească a dispărut, economia este la pământ, însă “suveranitatea, independenţa, integritatea”, nu-i aşa, au fost salvate cu brio!

Mircea Rusnac – Banatul în percepţia compatrioţilor

După aproape un secol de coexistenţă între aceleaşi graniţe, se poate constata, cu destulă uimire din partea noastră, faptul că Banatul continuă să rămână o mare necunoscută pentru românii din alte regiuni ale ţării. Această situaţie nefirească este puţin observată de bănăţeni, care n-au prea avut motive să se stabilească, fie şi temporar, în restul României, şi de aceea mulţi cred că, dacă noi în general avem idee unde se află Iaşiul, Clujul sau Suceava, cei de acolo ştiu tot la fel despre noi. Situaţia însă este departe de a arăta aşa.

Cu mulţi ani în urmă afirmam într-un studiu că majoritatea românilor nu pot localiza Banatul pe hartă. Această concluzie tristă am tras-o personal, în perioada cât am locuit în câteva centre importante ale Vechiului Regat (în ordinea duratei de locuire: Iaşi, Constanţa, Bucureşti). Am avut ocazia să constat că marea parte a celor cu care am avut contact, în general oameni cu pregătire, aveau o idee foarte vagă despre bănăţeni, despre trecutul şi prezentul lor. Predomina o opinie generală favorabilă, un fel de respect nedesluşit, dar oamenii se fereau să emită păreri proprii, aşteptând o mână de ajutor. Când aflau câteva noţiuni, le reţineau şi le utilizau apoi cu consecvenţă. Nu am auzit vorbindu-se urât despre bănăţeni, ca despre moldoveni sau olteni de exemplu, dar impresia generală era că suntem undeva departe, într-o zonă necunoscută, despre care este mai sănătos să nu îţi dai cu părerea.

Totuşi, în atâţia ani, am auzit şi numeroase enormităţi. Confuzia regăţenilor între ardeleni şi bănăţeni este cea mai mică dintre ele. Timişoara avea “obiceiul” de a fi plasată mereu în Ardeal, pe când Reşiţa putea fi ori în Ardeal, ori în Oltenia. Nu am auzit niciodată de judeţul Timiş, ci numai de judeţul Timişoara. Reşiţa, la rândul ei, putea fi ori într-un judeţ cu nume identic, ori în judeţele Mehedinţi, Hunedoara sau… Deva! Mai exista şi judeţul Caransebeş, cu reşedinţa la Caraş-Severin. Alte dăţi, judeţul Caraş-Severin avea capitala la Turnu Severin. Despre localităţile bănăţene mai mici nici nu avea rost să se discute. Situaţia nu este specifică numai Vechiului Regat, ea întâlnindu-se şi în Ardeal. Mulţi ardeleni consideră Banatul ca parte a Transilvaniei. Într-un tren, în vara lui 1989, când Reşiţa era în apogeu ca număr de populaţie, o ardeleancă mi-a declarat deschis că nu a auzit niciodată de acest oraş. Totuşi, există destule pretenţii asupra Banatului, emise în special de la Cluj, unde dimensiunea Timişoarei nu este percepută deloc ca o concurentă la conducerea zonei. Aceasta tocmai în oraşul cu nume oribil, Cluj-Napoca, fieful primarilor Funar, Boc şi Apostu, un pol al prostiei româneşti de după Revoluţie.

Fiind bombardaţi cu atâtea inepţii, pe care trebuie să le conştientizăm, cum putem aştepta de la conaţionalii noştri o înţelegere a trecutului, a valorilor şi a aspiraţiilor bănăţenilor? Că Banatul a fost, timp de aproape un secol, o vacă bună de muls pentru conducătorii României, indiferent de provenienţa lor regională, o vedem acum mai bine ca oricând. Dar la ce tratament ne-am fi putut aştepta din partea lor, dacă au asemenea “cunoştinţe” despre noi?

România nu este un stat foarte întins şi nici foarte populat. Asemenea ignoranţă, asemenea confuzii ar fi de înţeles în cazul Rusiei, Chinei sau Canadei, unde poate unii locuitori n-au prea auzit de alţii, aflaţi la depărtare de mii de kilometri. Dar în cazul nostru cum se explică o asemenea ignoranţă? Într-un secol de convieţuire nu am reuşit încă să ne cunoaştem între noi? Cum arată Geografia României învăţată de elevii din Bucureşti, Iaşi şi Cluj? Banatul este mai mult decât o nebuloasă, o pată albă pe harta ţării.

Nu mai vorbim de alte confuzii, care ne-ar duce prea departe, precum cele dintre secui şi saşi, dintre saşi şi şvabi, dintre Harghita şi Covasna, dintre Miercurea Ciuc şi Sfântu Gheorghe. Am auzit de altfel şi confuzii între Reşiţa şi Bistriţa sau Reşiţa şi Târgu Mureş. Cine crede că aceste lucruri sunt exagerări este invitat să viziteze România, la est de Banat. Să cunoască mentalitatea oriental-balcanică, cu magazine care se deschid la ora 10.30, cu oameni care adorm la ora 3 noaptea şi se trezesc la prânz. Numai astfel putem realiza cu adevărat în ce ţară trăim.

Şi doar atunci putem şti la ce să ne aşteptăm şi în continuare pentru regiunea noastră.