Mircea Rusnac – Filmul meu Facebook

18 aprilie 2014

Frohe Ostern!

Mircea Rusnac – Rolul tradiţiei populare în desluşirea trecutului nostru

15 aprilie 2014

Am recitit, după mulţi ani, o cărţulie de 40 de pagini a Stelei Brie, intitulată Legendele Reşiţei (Timişoara, Ed. Facla, 1982). Un grupaj de şase scurte povestioare, desigur imaginate de autoare, simple, naive, cu zmei şi balauri, pentru copii până la o anumită vârstă, însă având marele merit că aduceau în atenţia publicului locuri din zona noastră în care s-au produs importante descoperiri din trecut. Titlurile povestirilor sunt edificatoare: Ogăşel şi Berzoviţa, Frumoasa Răşiţa, Comoara lui Colţan, Coiful de fier (cu trimitere la cel descoperit la Berzovia), Archita, Baia vulturilor. Dacă aici vorbim în primul rând de contribuţiile autoarei, nu putem însă neglija faptul că şi anterior cel puţin unele dintre aceste locuri au mai făcut obiectul unor tradiţii populare transmise timp de secole. Ne putem gândi în acest sens la ruinele de la Ogăşele (Moroasa), ale căror mărturii au fost adunate încă din 1938 de către Coriolan Cocora, sau la vestita Baie a vulturilor de pe Semenic, care a încercat să fie lămurită între alţii de medicul Gheorghe Runcan în 1947.

În general, istoria acordă o mare importanţă, pe lângă documente şi mărturii arheologice incontestabile, şi tradiţiei populare, care de multe ori ţine locul altor informaţii, în special pentru perioadele mai vechi. Destul de contestată la vremea apariţiei sale, în 1945, cartea lui Gheorghe I. Brătianu, Tradiţia istorică despre întemeierea statelor româneşti, a ajuns apoi să devină lucrare de bază în elucidarea unor importante momente, precum descălecarea lui Negru Vodă în Muntenia, legenda lui Dragoş şi a căţelei sale răpuse de zimbru în Moldova, tradiţiile lui Gelu, Glad şi Menumorut în regiunea intracarpatică.

În privinţa Banatului de munte, o contribuţie inegalabilă în acest sens a avut-o Alexander Tietz, cu cele două volume ale sale, Wo in den Tälern die Schlote rauchen (1967) şi Märchen und Sagen aus dem Banater Bergland (1979). Din fericire, unele au fost traduse pe blogul legendelebanatului.blogspot.com, fiind de o importanţă excepţională în înţelegerea de către noi cei de astăzi a modului în care trăiau şi se descurcau cei de acum câteva secole.

Nici Banatul de pustă nu duce lipsă de asemenea tradiţii, dacă este să ne amintim numai de cea a pălăriei aruncate care a determinat locul bisericii din Şandra, cea a misterioaselor legături subterane dintre culele de la Ciacova, Vârşeţ şi cetatea Timişoarei sau cea a şirului de soldaţi care au dat din mână în mână cărămizile de la Jimbolia până la cetatea Aradului. Legende sau adevăr, acestea au rămas consemnate pentru totdeauna în memoria locuitorilor.

De aceea, trebuie ţinut seamă şi de aceste tradiţii populare. Fiindcă niciodată fum fără foc nu iese.

Mircea Rusnac – Din nou despre calea ferată Oraviţa-Anina

29 martie 2014

11

În completarea articolului nostru despre calea ferată Oraviţa-Anina, cititorul Traian Constantin Novac din Timişoara ne-a trimis numeroase date şi informaţii referitoare la această linie bănăţeană de mare importanţă. În continuare vom aminti aceste informaţii, cu precizarea că oricât s-ar scrie despre linia în cauză, parcă ar fi tot insuficient, mai ales ţinând cont de statutul ei actual de nesiguranţă şi de faptul că autorităţile nu mai alocă fonduri nici măcar pentru a putea fi întreţinută.

După cum preciza Traian Constantin Novac, ea este a doua cale ferată montană din Europa, după Semmeringbahn din Austria. Pietrarii italieni care au lucrat la construirea sa au folosit un mortar asemănător ca şi compoziţie cu cel roman, care rezistă după atâta timp. Linia făcea parte din “Drumul cărbunelui” (Kohlbahn), Anina-Oraviţa-Baziaş. La Baziaş, cărbunele provenit din zăcământul de huilă superioară de la Anina era încărcat în şlepuri pentru a aproviziona marile furnale din Europa centrală, aflată în plină revoluţie industrială. Linia aceasta a fost construită la numai trei decenii după prima cale ferată din lume, Liverpool-Manchester, în absenţa dinamitei, a tehnicii de ridicare (macarale) şi chiar a cimenturilor.

Traian Constantin Novac menţiona în continuare: “Semmeringbahn din Austria, sora geamănă a căii noastre ferate, a făcut toate demersurile necesare declarării drept Patrimoniu Mondial UNESCO, fără a fi ameninţată în vreun fel, iar noi nici măcar nu ştim să învăţăm din experienţa altora.”

Partea sa cea mai spectaculoasă şi mai valoroasă este porţiunea mediană, dintre Lişava şi Gârlişte. Aceasta pentru că, spre deosebire de celelalte două părţi, ea nu merge de-a lungul unui râu sau pârâu, folosindu-se de valea săpată de acesta, ci atacă pur şi simplu masivul calcaros care îi stă în cale (aici fiind cele mai multe tuneluri şi defilee), atingând numai aici toate performanţele sale tehnice: în cei 11 km ai acestei porţiuni nu se găsesc decât 200 m de terasament plat. Aici constructorul a fost nevoit să folosească cele mai mici raze de curbură, chiar mai mici decât la Semmeringbahn, şi să înfrunte masivul urcând pe cele mai mari pante (declivităţi). Constructorii liniei Oraviţa-Anina pe acest tronson şi-au dovedit geniul, ţinând cont şi de condiţiile în care se lucra. La rândul său, gara din Oraviţa a fost construită înaintea celor din Roma, Stockholm, Tokyo sau Los Angeles.

În continuare, cititorul nostru ne preciza faptul că linia Oraviţa-Anina (1863) este cea de-a cincea ca vechime de pe actualul teritoriu al României, după Oraviţa-Baziaş (1854), Timişoara-Seghedin (1857), Timişoara-Baziaş (1858) şi Constanţa-Cernavoda (1861). Dintre aceste prime cinci linii, patru se află în Banat!

Pe trei pătrimi din lungimea liniei Oraviţa-Anina, viteza maximă admisă este de 20 km/h. Frânarea este mixtă, automată şi manuală, pentru a menţine trenul întins la coborâre. Tonajul este şi el limitat: 850 t la coborâre, din motive de capacitate de frânare, şi 580 t la urcare, din motive de capacitate de remorcare. Este interzisă împingerea trenurilor, cu excepţia intrării în gara Gârlişte. Mecanicii de locomotivă trebuie să posede autorizaţie specială, care îşi pierde valabilitatea după trei luni de inactivitate.

Pe tronsonul median Lişava-Gârlişte se întâlnesc cele mai mici raze de curbură (114 m) şi cele mai mari pante (21 la mie), care afectează jumătate din întregul tronson. Intrarea pe cel mai mare viaduct (Jitin) se face ieşind dintr-un tunel în pantă maximă şi cu o curbă minimă şi se iese intrând în alt tunel cu aceleaşi pante şi curbe. Este punctul de maximă performanţă tehnică a întregii căi ferate şi unic la noi, dar nu numai. Este totodată tronsonul cel mai spectaculos al acestei căi ferate. Intrarea normală în gara Gârlişte se face cu spatele şi în pantă, după o manevră în tunelul din imediata apropiere. Cazul este un unicat, considera Traian Constantin Novac.

Diferenţa de nivel a căii ferate Oraviţa-Anina este de 340 m (de la 218 m la 558 m). Viaductul Racoviţa, în lungime de 126 m, are 11 deschideri şi este sprijinit pe zece piloni. Defileele totalizează 2.117 m, iar zidurile de sprijin superioare (ramblee), 5 km, cu o înălţime maximă de 36 m. Zidurile de sprijin inferioare (deblee) au 13 km, adâncimea maximă fiind de 15 m. 129 dintre cele 160 de curbe (81%) au raza de curbură mai mică decât raza uzuală de 200 m şi reprezintă 20 km. Panta maximă, de 21 la mie, afectează 50% din lungimea tronsonului Lişava-Gârlişte.

Referitor la materialul rulant utilizat, empatamentul (distanţa dintre osii sau pivoţii boghiurilor) este unul special: 7 m la vagoane sau 9,3 m pentru boghiuri. El este necesar pentru înscrierea în curbele cu rază mică. Rebrusarea (împingerea cu spatele) este interzisă, cu excepţia gării Gârlişte, unde trenul intră mai întâi în tunel şi apoi cu spatele ajunge în gară, situată pe o culme. La cifrele comparative cu Semmeringbahn se pot adăuga panta maximă (de 21 la mie în cazul nostru faţă de 25 la mie) şi raza minimă curbă (de 114 m faţă de 190 m).

Concluzia îndreptăţită a lui Traian Constantin Novac în urma acestor informaţii, la care ne asociem întru totul, este: “Să facem tot posibilul ca să intrăm în Patrimoniul Mondial UNESCO.”

 

Mircea Rusnac – Podul Vidin-Calafat, dincolo de regionalizare

17 iunie 2013

Regionalizarea, astfel cum este gândită de “specialiştii” angajaţi de autorităţile române, este din start sortită eşecului. Nerespectând niciuna dintre coordonatele elementare ale unor regiuni cât de cât viabile (trecut comun, unitate geografică, specific ocupaţional, educaţie, tradiţii, obiceiuri), ele nu vor avea, în cazul că vor fi legiferate în acest fel, nicio şansă de dezvoltare. Argumentele “ştiinţifice” ale Consiliului Consultativ, de genul: “regiunile trebuie să aibă formă rotundă”, “criteriul istoric nu va fi luat în considerare”, “Uniunea Europeană lucrează de mulţi ani cu regiunile de dezvoltare”, “să nu deschidem cutia Pandorei” etc., sunt menite doar să consfinţească organizarea ad-hoc din 1998, care până astăzi nu a adus practic nimic bun. Cel puţin regiunile “Vest”, “Nord-Vest”, “Centru” şi “Sud-Vest” sunt aproape identice cu ţinuturile lui Carol II din 1938-1940, care au eşuat lamentabil pentru că au respectat la fel de puţin criteriile menţionate mai sus. Până şi regiunile comuniste din 1956-1968 au fost superioare ca şi concepţie celor vehiculate acum. De ce însă niciuna dintre regionalizări, nici cea din 1938-1940, nici cea din 1950-1968 şi nici cea din 2013 nu vor să ia în calcul varianta provinciilor istorice, este un mare semn de întrebare. Un posibil răspuns ar fi că niciodată, indiferent de regimul politic existent, nu s-a acordat atenţie şi respect trecutului nostru, ceea ce este foarte grav.

Forma din 2013 nu este însă, din fericire, definitivă. Dincolo de faptul că va avea de trecut printr-un referendum, proiectul pare să se clatine destul de serios. Destule forţe politice nu îl susţin şi solicită neadăugarea unui nou nivel al birocraţiei de partid. “Cutia Pandorei” începe să se deschidă prin apariţia Dobrogei, care va atrage numeroase alte solicitări. Chiar forţele aflate la guvernare se află în impas, la presiunile şi pretenţiile baronilor locali. Ca orice lucru artificial, a pornit cu stângul şi va continua tot aşa. Mai grav, în caz că se va perpetua, nu va suscita nici cel mai mic interes din partea populaţiei şi noile regiuni vor rămâne la fel de anonime ca şi regiunile de dezvoltare din 1998.

Ca o binevenită ironie a soartei, geografia vine chiar în acest moment să dea o lecţie elementară acestor novici, reamintindu-le faptul că nu este de competenţa lor să se joace cu teritoriul lăsat de Dumnezeu. După o tergiversare de 13 ani, chiar acum a fost inaugurat podul Calafat-Vidin de peste Dunăre. Acest pod ne-a reamintit tuturor că teritoriul României va fi străbătut de Coridorul IV Paneuropean, care va lega Dresda de Istanbul. Invocând în toţi aceşti ani lipsa banilor, autorităţile române au încercat devierea circulaţiei pe văile Oltului şi Prahovei, până către Giurgiu şi către Constanţa. Cu totul “întâmplător”, Banatul, aflat pe ruta cea mai scurtă, era evitat cu grijă. Podul a fost totuşi finalizat de bulgari şi în viitor normalitatea se va instala şi aici, adică maşinile vor intra în ţară pe la Nădlac şi vor ieşi pe la Calafat. Aproape întregul traseu va străbate Banatul. Aproape deloc nu va trece prin restul României. Banatul va avea de câştigat, iar România de pierdut. Acţiunile deliberate ale autorităţilor pun mereu în divergenţă interesele ţării cu cele ale regiunii pe care, în mod constant, nu au suportat-o nici Ceauşescu, nici Iliescu şi nici Băsescu.

Este adevărat, şicanele vor continua. Timp de încă 13 ani, dacă nu şi mai mult, se va tergiversa construirea autostrăzii care să lege Nădlacul de Calafat, punându-se în continuare accentul pe Nădlac-Constanţa. Trenul de mare viteză menit să însoţească Coridorul IV este dorit să meargă tot către Constanţa. Nu este nicio problemă, poate fi susţinut şi acest traseu. Însă, la fel ca în cazul podului Calafat-Vidin, va trebui amenajată, şi încă bine, ruta cea mai scurtă, care va trece prin Arad, Timişoara, Lugoj, Caransebeş, Orşova, Turnu Severin. Mai devreme sau mai târziu, Banatul va reintra în circuitul european, unde s-a mai aflat, din punct de vedere feroviar, în secolul al XIX-lea.

Pe plan intern bănăţean, podul are o însemnătate la fel de mare. Chiar dacă Orşova va fi plasată, în ciuda tuturor evidenţelor, în regiunea de Sud-Vest, ea va fi legată în mod direct de restul Banatului. Artificialitatea regiunilor trasate în birou va fi astfel şi mai evidentă. “Specialiştii” ar fi trebuit să cunoască faptul că din vechime drumurile au creat chiar state. În antichitate, toate drumurile duceau la Roma. Statul feudal Moldova a apărut de-a lungul drumului comercial care lega Lembergul de Cetatea Albă. Ţara Românească era parcursă de drumurile comerciale ale braşovenilor şi sibienilor către Balcani. În acest sens, o lectură a lucrărilor marelui istoric P.P. Panaitescu ar fi fost binevenită.

Prin urmare, geografia va repara până la urmă voitele greşeli omeneşti. Acest pod va avea o însemnătate mare în păstrarea specificului bănăţean şi în apropierea de Europa civilizată. Poate nu întâmplător, podurile apar pe toate bancnotele comunitare. Ele trebuie să unească şi să creeze căi de apropiere şi de comunicare. În cazul nostru, ele trebuie să ajute la păstrarea şi pe viitor a unui specific regional dobândit de-a lungul multor veacuri de istorie.

Mircea Rusnac – Corespondenţa cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice

18 mai 2013

11 februarie 2013

Bună ziua.

Am aflat cu interes declaraţia D-lui Vicepremier Liviu Dragnea, conform căreia proiectul regionalizării României este în plină elaborare la Ministerul Dezvoltării şi începând de săptămâna viitoare se va constitui în cadrul acestui Minister un Consiliu Consultativ format din specialişti din mai multe domenii pentru a pune la punct un proiect în acest sens.

Având în vedere faptul că m-a preocupat şi pe mine destul de serios, de o bună bucată de vreme, această problemă, care, după cum foarte bine spunea Dl. Vicepremier, este un proces complex, care se va face pentru multe zeci de ani, îmi permit să supun atenţiei Consiliului Consultativ propriile mele concluzii, care cred că sunt de bun simţ şi elaborate, după cum am spus, după o atentă analiză a acestei chestiuni deosebit de sensibile pentru toţi românii.

Propunerile mele privind regionalizarea sunt cuprinse în următoarele articole pe care le-am publicat recent în revista VESTUL din Timişoara:

http://www.vestul.ro/stiri/5829/regiunea-banat-si-puzzle-ul-judetelor.htm

http://www.vestul.ro/stiri/5807/orsova-este-parte-integranta-a-banatului.htm

http://www.vestul.ro/stiri/5790/cum-ar-trebui-facuta-regionalizarea-opinia-unui-istoric.htm

În speranţa că aceste idei vor fi de folos Consiliului Consultativ şi Ministerului Dezvoltării, sunt convins că ele ar putea contribui în cel mai serios mod la dezvoltarea viitoare a societăţii româneşti.

Cu stimă, Prof. Dr. Ist. Mircea Rusnac.

12 februarie 2013

Bună ziua.

În completarea mesajului meu de ieri, aş dori să vă aduc la cunoştinţă această Petiţie, semnată de peste 1.100 de bănăţeni, inclusiv mulţi orşoveni, în favoarea revenirii municipiului Orşova şi a zonei adiacente acestuia la Regiunea Banat, de care au aparţinut din secolul al IX-lea, din vremea voievodului Glad, până în 1968, când au fost incluse în mod abuziv în judeţul Mehedinţi. Aceasta este o zonă importantă pentru Banat, întinzându-se de-a lungul Dunării până la Vârciorova, puţin mai jos de municipiul Orşova.

http://www.petitieonline.ro/petitie/dorim_ca_municipiul_orsova_sa_fie_parte_din_banat_-p69160148.html

În speranţa luării în considerare de către Minister şi de către Consiliul Consultativ a acestui demers al opiniei publice bănăţene, vă mulţumesc.

Cu aceeaşi stimă, Prof. Dr. Ist. Mircea Rusnac.

19 februarie 2013

Bună ziua.

Aş dori să vă fac cunoscut pe această cale un reportaj realizat recent la Orşova de către Radioteleviziunea Severin din Drobeta-Turnu Severin. UNANIMITATEA celor chestionaţi în cadrul acestui reportaj şi-au exprimat dorinţa ca municipiul Orşova să aparţină pe viitor Regiunii Banat, de la care au fost desprinşi în 1968, odată cu înfiinţarea judeţelor.

Reportajul poate fi vizionat aici:

http://www.televiziuneaseverin.ro/rts4/index.php/arhiva-stiri/10335.html

Noi, bănăţenii, sperăm că opinia exprimată atât de limpede de către locuitorii acestei părţi de ţară va fi luată în considerare la trasarea viitoarelor regiuni.

Cu aceeaşi stimă,

Prof. Dr. Ist. Mircea Rusnac.

28 februarie 2013

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice

Direcţia de Comunicare, Relaţii Externe si Protocol

Nr. 13606/28.02.2013

Stimate domnule prof.dr.ist. Mircea RUSNAC,

Urmare a mesajului dumneavoastră transmis la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi înregistrat cu numărul 13606/19.02.2013, prin care faceţi o serie de propuneri referitoare la derularea procesului de regionalizare, vă informăm că propunerile dumneavoastră privind reorganizarea administrativ-teritorială a României vor fi analizate şi avute în vedere în situaţia iniţierii unor proiecte de acte normative care să modifice şi/sau să completeze legislaţia in domeniu.

Vă mulţumim.

Punctul de Informare

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice

Direcţia de Comunicare, Relaţii Externe si Protocol

15 martie 2013

Bună ziua.

Mulţumindu-vă pentru răspunsul primit, îndrăznesc să supun atenţiei Consiliului Consultativ alte câteva documente şi analize, în special economice, aparţinând unor reputaţi oameni politici sau economişti, menite să justifice componenţa a două regiuni din vestul României:

1. o regiune formată din judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi, care ar cuprinde aproape întregul sector românesc al viitoarei autostrăzi Dresda-Istanbul, sector cuprins între Nădlac şi Calafat;

2. o regiune formată din judeţele Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Alba şi Sibiu, care ar cuprinde toate judeţele străbătute de “Transalpina”, patru dintre ele fiind situate şi pe traseul viitoarei autostrăzi Nădlac-Constanţa.

Această variantă ar rezolva şi diferendul existent acum între Sibiu si Braşov, cele două centre urmând să facă parte din regiuni diferite.

În speranţa că aceste argumente, prezente şi pe blogul meu http://istoriabanatului.wordpress.com/, vor fi de folos Consiliului Consultativ, urez mult succes activităţii Dvs.!

Cu aceeaşi stimă,

Prof. Dr. Ist. Mircea Rusnac.

In attachment:

Mihai Stănişoară este susţinătorul integrării Mehedinţiului în Regiunea Banat

7 martie 2013

Opiniile şi argumentele viitorului vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal, expuse la Televiziunea din Drobeta-Turnu Severin, pot fi vizionate aici:

http://www.televiziuneaseverin.ro/rts4/index.php/arhiva-stiri/10025-referendum-pentru-regionalizare.html

O idee foarte bună

12 martie 2013

După Mihai Stănişoară, un alt lider liberal oltean vine cu o idee foarte interesantă referitoare la viitoarele regiuni. Preşedintele P.N.L. Vâlcea, Cristian Buican, propune o regiune constituită din judeţele Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Alba şi Sibiu. Această regiune ar urma să se învecineze cu Banatul, care, conform şi propunerii noastre, va cuprinde judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi. În plus, prin aceasta s-ar soluţiona şi diferendul Sibiu-Braşov, care ar urma să fie plasate în regiuni separate.

Argumentele economice şi logice ale deputatului vâlcean sunt prezentate pe larg aici:

http://www.ramnic.ro/articole/vlcea-sa-formeze-o-regiune-impreuna-cu-hunedoara-alba-sibiu-si-gorj-51603/2013-03-12

Argumentele economice ale Regiunii Arad-Timiş-Caraş-Severin-Mehedinţi

14 martie 2013

Preconizata regiune cuprinzând judeţele Vâlcea-Gorj-Hunedoara-Alba-Sibiu prezintă nişte argumente economice imbatabile, dezvoltate perfect de deputatul Cristian Buican. Însă argumente economice la fel de solide oferă şi regiunea Arad-Timiş-Caraş-Severin-Mehedinţi, foarte bine reliefate de o autoritate în domeniu, profesorul universitar Nicolae Ţăran din Timişoara.

Cu ocazia ediţiei “Serii bănăţene” din noiembrie 2012, acesta a amintit lucruri deosebit de importante pentru viitorul nostru economic. O şansă excepţională ne este oferită de relansarea Culoarului 4, ca parte a autostrăzii Dresda-Istanbul. Ea va străbate regiunea noastră pe ruta Szeged-Arad-Timişoara-Turnu Severin, continuându-se prin Vidin şi Sofia. Traseul va fi dublat de un tren de mare viteză. Atât autostrada, cât şi linia ferată, se vor construi cu susţinerea Germaniei şi a Statelor Unite, ambele având importante interese în zonă. Americanii sunt interesaţi de legătura cu uzinele Ford de la Craiova, iar germanii de cea cu investiţiile proprii din regiune. În consecinţă, spunea profesorul Ţăran, lucrurile se vor schimba în bine.

Aşadar, dacă regiunea Vâlcea-Gorj-Hunedoara-Alba-Sibiu se va afla pe traseul viitoarei autostrăzi Nădlac-Constanţa şi al “Transalpinei”, şi regiunea Arad-Timiş-Caraş-Severin-Mehedinţi va acoperi sectorul românesc al autostrăzii Dresda-Istanbul. Argumentele economice şi ale căilor de transport ale ambelor regiuni sunt incontestabile.

Urmăriţi intervenţia profesorului Nicolae Ţăran începând cu minutul 25.22 al înregistrării de mai jos:

Mircea Rusnac – Regiunea Banat în realitatea cifrelor

20 aprilie 2013

 

BanatChiar dacă menţinerea de către guvernanţi a actualelor regiuni de dezvoltare pare bătută în cuie, nu putem evita efectuarea unor scurte calcule comparative, pentru a evidenţia varianta care ar fi fost cea mai convenabilă pentru reunirea Banatului românesc. Aceste calcule iau în seamă menţinerea judeţelor create în 1968, care prezintă mari abateri faţă de limitele tradiţionale ale regiunilor istorice. Luând în discuţie suprafaţa judeţelor, vom vedea care ar fi fost varianta cea mai avantajoasă.

Datele provin din Micul atlas geografic al lui A. Bârsan, ediţia din 1978. Unele lucrări mai noi prezintă cifre uşor diferite, însă nu acest lucru este cel mai important, ci concluziile care pot fi trase. Aşadar, conform lucrării menţionate, cele patru judeţe care alcătuiesc Regiunea 5 Vest au următoarele suprafeţe: Timiş – 8.678 kmp, Caraş-Severin – 8.514 kmp, Arad – 7.654 kmp şi Hunedoara – 7.016 kmp. Totalul regiunii ar fi de 31.862 kmp. Din aceştia, suprafaţa efectivă a Banatului istoric este mult mai mică. Ştiind că partea românească a Banatului are 18.966 kmp şi scăzând din aceştia porţiunea aflată în judeţul Mehedinţi, de aproximativ 750 kmp, rămân circa 18.216 kmp. Raportat la suprafaţa totală a Regiunii Vest, de 31.862 kmp, teritoriul bănăţean ar reprezenta numai 57,17% din aceasta.

În cazul în care ar fi reunite într-o regiune toate cele cinci judeţe cuprinzând teritorii bănăţene, adică şi Mehedinţiul cu suprafaţa de 4.900 kmp, totalul ei ar fi de 36.762 kmp. Cei 18.966 kmp ai Banatului ar însemna doar 51,59% dintr-o asemenea regiune. Cea mai mare pondere ar avea-o Banatul în cazul excluderii din Regiunea Vest a judeţului Hunedoara. Suprafaţa judeţelor Arad, Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi este de 29.746 kmp. Ea ar cuprinde tot Banatul istoric, cu excepţia satelor Pojoga şi Sălciva din judeţul Hunedoara. Banatul ar reprezenta în cadrul unei asemenea regiuni aproximativ 63% din suprafaţa totală.

Aşadar, recapitulând: 57% în cadrul regiunii actuale, 51% în cazul adăugării la aceasta a judeţului Mehedinţi şi 63% în cazul adăugării Mehedinţiului şi a eliminării Hunedoarei. Date fiind modalitatea în care s-au format judeţele în 1968 şi faptul că acum ele sunt menţinute, acesta ar fi procentajul cel mai mare pe care teritoriul bănăţean l-ar putea atinge în cadrul unei regiuni nou-create. Poate toate aceste calcule au fost inutile, dar ele ne pot crea o imagine a situaţiei în care ne aflăm în momentul de faţă.

Mircea Rusnac – Împotriva africanizării României

2 aprilie 2013

 

regionalizare2

În timpul facultăţii am urmat un curs opţional de Istoria Africii. Ce mai reţinem de acolo este următorul fapt: când puterile coloniale europene au început, în secolele XVIII-XIX, să ocupe teritorii de pe continentul negru, le-au delimitat, administrat şi denumit conform propriilor interese, fără a ţine cont de realităţile etnice şi de specificul zonal. Prin urmare, coloniile africane, devenite ulterior, în perioada postbelică, state independente, aveau nişte graniţe complet arbitrare, unele înglobând mai multe populaţii sau formaţiuni tribale diferite, iar alte populaţii sau triburi fiind divizate în mai multe state. În plus, vechile colonii erau împărţite administrativ conform intereselor europenilor, fără a se ţine cont în niciun fel de tradiţiile şi diferenţele locale. Astfel, aceste subdiviziuni au primit denumiri edificatoare, conforme intereselor noilor stăpâni: Nord, Sud, Vest, Centru, Sud-Est, Nord-Vest etc. Atlasele geografice mai vechi abundau în asemenea denumiri administrative.

Ulterior, în Africa situaţia s-a mai schimbat. Se petrece în schimb un fenomen asemănător celui de acum două secole tocmai în Europa, unde state ca România, Bulgaria şi probabil şi altele au început să fie împărţite administrativ în regiuni denumite Nord, Sud, Centru… O ciudată repetare a istoriei, am putea spune. Această teribilă coincidenţă trebuie însă să ne dea de gândit. Că asemenea denumiri arbitrare sunt impuse de “puterea colonială”, complet necunoscătoare a realităţilor locale, este evident. Ce pretenţie putem avea faţă de unii care încurcă şi acum Bucureştiul cu Budapesta? Însă cel puţin noi ar trebui să ştim că în trecut regiunile României nu se numeau Est, Vest, Nord, ci Moldova, Banat, Maramureş. Cât ar fi de greu să denumim viitoarele regiuni administrative conform tradiţiilor şi specificului lor de aproximativ o mie de ani? Europenii ar putea fi tentaţi să ne împartă în Centru, Nord-Est sau Sud-Vest, dar noi le-am putea arăta politicos, în cazul unei minime verticalităţi, că aceste regiuni trebuie să se numească, după istoria pe care o au, Transilvania, Bucovina sau Oltenia. Chiar dacă avem un statut de colonie, nu trebuie să fim confundaţi chiar cu africanii secolelor XVIII-XIX.

În aceasta ar consta aşadar rolul autorităţilor româneşti. Să susţină cu hotărâre tradiţiile noastre istorice. Pe harta noii Europe trebuie să existe şi denumiri româneşti, nu convenţionalele puncte cardinale. În cel mai rău caz, regiunile ar trebui lăsate să îşi aleagă fiecare denumirea pe care o consideră mai potrivită.

Iar dacă, de exemplu, proiectata Regiune 5 Vest şi-ar lua numele de Banatul Românesc, prin analogie cu cel sârbesc şi cu cel unguresc, nu am avea nimic împotrivă.

Declaraţie bănăţeană privind regionalizarea

21 martie 2013

Profund preocupate de modalitatea în care clasa politică românească intenţionează să recurgă la regionalizare, fenomen firesc de altfel în contextul existenţei unei Europe Unite, organizaţiile noastre, reprezentând importante segmente ale opiniei publice bănăţene, declară următoarele:

1. Regiunea care se va institui în vestul României trebuie să se numească şi în mod oficial, aşa cum este cunoscută în istorie de multe secole, Regiunea Banat. Denumiri artificiale precum Regiunea 5 Vest, menite să şteargă identitatea locuitorilor, nu vor putea să schimbe în niciun fel istoria, tradiţiile şi specificul bănăţenilor, cum de altfel nu au reuşit nici judeţele, raioanele sau alte structuri artificiale din ultima sută de ani. Solicităm ca, la fel ca şi celelalte state europene, România să efectueze noua împărţire administrativ-teritorială pe criteriul regiunilor istorice, care vor da o coeziune sporită locuitorilor şi vor reprezenta o premisă importantă a dezvoltării economice. 

2. Limitele istorice ale Regiunii Banat, care solicităm să fie respectate şi în viitor, sunt:

 a) judeţul Timiş, în întregime;

 b) judeţul Caraş-Severin, cu excepţia localităţilor Bucova, Băuţar, Cornişoru şi Preveciori;

 c) judeţul Arad, la sud de Mureş, exceptând cartierul Aradul Nou;

 d) partea din judeţul Mehedinţi situată la vest de Vârciorova;

 e) satele Pojoga şi Sălciva din judeţul Hunedoara. 

3. Insistăm în mod deosebit asupra reintegrării în Regiunea Banat a zonei incluse în mod abuziv în 1968 în judeţul Mehedinţi, zonă cuprinzând municipiul Orşova, satele Eşelniţa, Dubova, Baia Nouă, Eibenthal şi Sviniţa, precum şi o mare parte a sectorului bănăţean al Dunării. Orşova a aparţinut Banatului cel puţin începând cu secolul al IX-lea, în vremea voievodului Glad, fiind menţionată ca atare în cronica Gesta Hungarorum a Notarului anonim al regelui Bela. Solicitarea se bazează şi pe dorinţa opiniei publice din regiune, care, în pofida celor 45 de ani scurşi de la includerea forţată într-un judeţ oltenesc, continuă să se considere bănăţeană. 

4. Nu acceptăm trocul oferit bănăţenilor de clasa politică prin plănuita includere în Regiunea 5 Vest, în schimbul părţii cedate judeţului Mehedinţi, a judeţelor Arad şi Hunedoara în întregul lor. Cea mai mare parte a acestora, cu excepţiile precizate la articolul 2, nu aparţine Banatului istoric. Noi nu dorim obţinerea a ceea ce nu a fost al nostru, ci doar a teritoriului strămoşesc al Banatului. 

5. După toate semnalele referitoare la viitoarele regiuni, politicienii români doresc să le croiască potrivit intereselor personale şi de grup, cu judeţe grupate şi cu capitale alese în funcţie de poziţiile baronilor locali şi nu de criteriile istorice, logice şi de bun simţ. Prin aceasta, regiunile româneşti seamănă mai degrabă cu paşalâcurile otomane sau cu guberniile ţariste, conduse de satrapi care concentrau în mâna lor puterea totală, decât cu regiunile europene ale secolului XXI. Nu putem fi în niciun fel de acord cu o asemenea mentalitate, atât de departe de lumea civilizată în care tot declarăm că vrem să intrăm.

6. În special susţinem dispariţia instituţiei neoficiale, dar atotputernice, a baronilor locali, care acum tind să devină baroni regionali. Aceasta este posibilă prin adoptarea principiilor regionalizării din Occident, unde regiunile au guverne, parlamente şi instituţii proprii. Nicio persoană nu va mai trebui să concentreze întreaga putere regională în mâna sa. Numărul de mandate ale aleşilor trebuie redus la maximum două, cu excluderea celor care până acum au condus judeţele, cu rezultatele dezastruoase cunoscute. 

7. În mod expres conducerea viitoarei Regiuni Banat trebuie să se preocupe de conservarea şi restaurarea mărturiilor trecutului nostru istoric. Nicio clădire sau monument istoric, tehnic, industrial, nu mai pot fi lăsate să se distrugă. Va fi promovat turismul istoric, cu vizitarea monumentelor obligatorie de către elevi şi studenţi şi cu încurajarea şi promovarea acestuia pe plan intern şi extern. Toţi bănăţenii trebuie să îşi cunoască trecutul la adevărata sa valoare. 

8. În şcolile bănăţene trebuie arătat un interes mult mai mare studierii geografiei şi istoriei regionale. Geografia Banatului şi Istoria Banatului trebuie să devină materii obligatorii, iar Geografia României şi Istoria României puse în legătură cu acestea. De asemenea, trebuie studiate Literatura Banatului, Folclorul şi Muzica acestuia. Toate acestea fac parte din patrimoniul nostru şi nu le vom lăsa să se piardă. 

9. Reorganizarea administrativ-teritorială trebuie însoţită şi de descentralizarea financiară. Cum finanţarea responsabilităţilor este foarte importantă, descentralizarea financiară a fost şi este un element vital al procesului de reformare. Sistemul de descentralizare administrativă permite ca măsurile şi deciziile să fie luate mai operativ de către autorităţile locale, neexistând necesitatea de a aştepta aprobări de la centru, iar resursele materiale şi financiare pot fi folosite cu mai mare eficienţă, în funcţie de nevoile prioritare ale comunităţii, cu care autorităţile locale sunt mai familiarizate decât cele centrale. Este, aşadar, imperativ să fie transferate dinspre centru, în acelaşi timp, şi competenţele şi resursele necesare, în special cele financiare. 

10. Toate aceste revendicări, făcute în contextul regionalizării, au loc cu respectarea suveranităţii României, a autorităţilor statale, a Constituţiei şi legilor ţării. Regionalizarea nu înseamnă separarea de stat, ci promovarea mai fermă a valorilor specifice, în cadrul statului naţional. O mai mare libertate de mişcare internă a regiunilor, cu posibilitatea de a-şi rezolva problemele în spiritul specificului local, va contribui la o mai bună aşezare a lucrurilor în folosul tuturor. Comunităţile locale sunt cele care îşi cunosc cel mai bine nevoile şi cele care le pot soluţiona în consecinţă în cel mai potrivit mod. 

21 martie 2013 

Liga Bănăţeană, Timişoara 
Cercul de Studii VESTUL, Timişoara  
Comunitatea virtuală Banatul de Altădată, Timişoara 
Comunitatea virtuală Istoria Banatului, Reşiţa 
 

Mircea Rusnac – Monografiile Cenadului

10 martie 2013

Am primit la sfârşitul anului 2012 o consistentă lucrare a lui Duşan Baiski dedicată localităţii sale natale, Cenadul.* Bazată în principal pe documente de arhivă, aceasta acoperă numeroase aspecte ale istoriei, cu precădere contemporane, a localităţii multietnice bănăţene. După cum pe bună dreptate consideră şi autorul, lucrarea se constituie într-o serie de studii monografice ale Cenadului, prezentând cele mai variate şi adesea neaşteptate aspecte ale istoriei acestuia. Pe plan local, putem vedea foarte bine istoria Banatului din secolul al XX-lea, cu toate bunele şi relele sale.

Atrage atenţia în special primul şi cel mai consistent capitol al cărţii, intitulat Problema germană. După cum spune autorul, fosta localitate Cenadul Vechi era preponderent germană, cu colonişti sosiţi din secolul al XVIII-lea. Anii 1940, când nazismul era la putere în Germania, au însemnat şi pentru şvabii cenăzeni o alininere la această politică, cu credinţa că în acest mod ei îşi serveau cel mai bine naţiunea de provenienţă. De aici şi numeroasele manifestări naţionaliste din epocă, unele cu desconsiderarea autorităţilor româneşti şi a concetăţenilor de alte etnii. Fireşte că după 23 august 1944 şi germanii cenăzeni au plătit scump această atitudine. Casele celor plecaţi cu Wehrmacht-ul au fost confiscate, firmele desfiinţate, averile au dispărut. Nu mai puţin de 1.531 de germani au părăsit atunci Cenadul, însă 516 s-au întors după scurt timp. (p. 61, 64) Câteva sute de şvabi au fost deportaţi în U.R.S.S.

Altă problemă a localnicilor a fost existenţa în vecinătate a frontierei româno-ungare, stabilite din 1920 pe Mureş. În întreaga perioadă interbelică, ungurii din Cenad erau suspectaţi că spionează pentru statul vecin, mulţi deţinând proprietăţi dincolo de graniţă. În special cătunele Tarnoc şi Seceani erau preponderent maghiare. (p. 83-84) Din 1947, punctele de trecere a frontierei de la “Sămânţa” şi “Podul Mureş” au fost închise. (p. 97)

Fosta localitate Cenadul Mare avea şi numeroşi sârbi, sosiţi aici începând cu secolul al XVI-lea. (p. 103) Din 1860 existau trupe de teatru sârbeşti, prima fiind organizată de preotul Andrei Putici. (p. 105) Au urmat societăţi sârbeşti de lectură, înfiinţate în 1894 şi 1905. Din Cenad a provenit poetul Jivco Dişici (1894-1965). În perioada celui de-al doilea război mondial, numeroşi sârbi din Cenad şi din Banat au plecat voluntari în armata lui Tito. Cel mai important “titoist” cenăzean era Ioţa Sapungin, ulterior deţinut politic timp de cinci ani din acest motiv. (p. 114) Nu a fost însă nici pe departe singurul. Alţi 28 de concetăţeni de-ai săi i-au împărtăşit soarta. (p. 118-123)

Acestor probleme le-au fost suprapuse cele generate de ocupaţia sovietică de după 1944, soldate cu numeroase jafuri şi manifestări de brutalitate. Problema cotelor în agricultură a încins de asemenea spiritele. În special sârbii s-au revoltat, întrucât ei fuseseră pe toată perioada războiului de partea sovieticilor, iar acum erau trataţi la fel ca şi românii, maghiarii şi germanii, naţiuni învinse. În decembrie 1946, Cenadul Mare s-a aflat în pragul revoltei. (p. 175-176) Comparativ, germanii din Cenadul Vechi, conştienţi de situaţia lor, şi-au îndeplinit integral şi chiar au depăşit cotele, fără a lua parte la manifestaţii. (p. 177) Cu această ocazie, Duşan Baiski făcea referire la un interesant citat al lui Răzvan Theodorescu cu privire la Banat: “Banatul – ca şi, la altă scară, Renania în apusul continentului, Macedonia în inima Peninsulei Balcanice sau Galiţia în pragul nesfârşirilor ruseşti – este, el singur, o mică lume dătătoare de măsură pentru ceea ce au însemnat în istorie, în istoria culturii mai cu seamă, întâlnirile, dar şi înfruntările de civilizaţii deosebite, de tipuri umane felurite, pe care din adâncurile preistoriei şi din cele ale folclorului le-au ilustrat la tot pasul ţinuturile dintre Mureş şi Dunăre.” (p. 174)

Despărţit în două localităţi distincte de fraţii Nákó în 1781, Cenadul a fost reunificat de către comunişti. În 1948 Cenadul Mare avea 5.182 de locuitori români, sârbi şi unguri, iar Cenadul Vechi 1.485 de locuitori, în special germani. (p. 179) La 17 septembrie, Partidul Muncitoresc Român a luat decizia alipirii Cenadului Vechi la Cenadul Mare, “dar numai cu consultarea prealabilă a locuitorilor din Cenadul Vechi.” (p. 180) Cât de democratic s-a procedat ne relatează pretorul Nicolae Tcaciuc: la 11 ianuarie 1949 s-au adunat la primăria Cenadului Vechi “un mare număr de locuitori, care fiind lămuriţi despre ce este vorba, după ce au deliberat mai îndelungat şi bazaţi pe hotărârea comisiei interimare din 17 septembrie”, au aprobat. (p. 181)

Peste Mureş a existat un pod rutier din 1895, lung de 141 m, proiectat şi realizat de arhitectul Zielinszki Szilárd, pionierul introducerii construcţiilor din beton armat în Ungaria. (p. 211-212) În 1903 a fost dat în folosinţă şi podul feroviar, a cărui structură metalică a fost realizată la uzinele mecanice ale Căilor Ferate Maghiare (MÁV). Linia Timişoara-Cenad-Makó-Hódmezővásárhely lega patru comitate: Csongrád, Cenad, Torontal şi Timiş. (p. 212) Pe linia Arad-Cenad au circulat primele automotoare de pe actualul teritoriu al României, fiind construite la Arad de firma “Johann Weitzer”. (p. 212) După primul război mondial însă, Cenadul a devenit capăt de linie. Din 1940 circulaţia feroviară între Cenad şi Apátfalva s-a oprit, ulterior podul de peste Mureş fiind demontat şi mutat la Szolnok. (p. 213) În 1956-1957 a fost demontată şi structura metalică a podului rutier, după ce tot în 1940 acesta sărise în aer, lovit pare-se de un fulger care a atins cutia cu dinamită. (p. 215-217)

Cenadul a fost printre primele comune colectivizate, G.A.C. “Ştefan Plavăţ” existând din 1949. (p. 219) “Chiaburii” şi “titoiştii” au fost deportaţi în Bărăgan. Au fost deportaţi 199 de germani, 125 de români, 34 de basarabeni şi 104 sârbi cenăzeni. Mulţi au murit acolo, născându-se în Bărăgan 7 germani şi 3 sârbi. (p. 226-233) Despre agricultura practicată în Banat şi în particular la Cenad, viitorul academician Gheorghe Ionescu-Şişeşti scrisese în 1921: “În Banat am văzut tipul exploatărilor intensive moderne aşa cum le găsim şi în occidentul Europei. Ceea ce caracterizează moşiile vizitate de noi este organizarea aproape industrială. Investiţiile de capital au ridicat exploatările la un înalt nivel de intensivitate. Acelaşi caracter intensiv îl înfăţişează şi agricultura ţărănească. Ţăranul din Câmpia Banatului este înstărit şi bine utilat. Am văzut în comuna Cenad zeci de gospodării de ţărani proprietari a 20-30 iugăre, case mari, cu numeroase camere, grajduri sistematice, magazii, pătule, remize, vite de rasă, secerătoare-legătoare, prăşitoare, semănătoare. Utilaţi ca fermierii din America de Nord.” (p. 267)

Acestea au fost doar unele dintre secţiunile cărţii lui Duşan Baiski. Ea prezintă şi multe alte aspecte ale istoriei Cenadului, demne de tot interesul. Aceste studii monografice fac cinste localităţii natale a autorului, care a demonstrat cu prisosinţă, spre deosebire de mulţi alţii, că nu şi-a uitat originile şi că se mândreşte, pe bună dreptate, cu Cenadul bănăţean.

* Duşan Baiski, Cenad. Studii monografice, Ed. ARTPRESS, Timişoara, 2012, 316 p.

Mircea Rusnac – Regiunea Banat şi puzzle-ul judeţelor

6 februarie 2013

banat

În aceste zile isteria regionalizării, care a debutat de o bună bucată de vreme în Banat şi parţial în Ardeal, s-a extins la nivelul întregii ţări. Toată lumea strigă în acelaşi timp, unii pro, alţii contra, fiecare revendică altceva, împărţirile şi reîmpărţirile nu se mai sfârşesc. În tot acest vacarm, bănăţenii ar trebui, în urma experienţei pe care au acumulat-o deja în această dezbatere, să ştie ce au de solicitat şi să îşi poată argumenta poziţia.

Cum am mai susţinut, cea mai firească împărţire administrativă ar fi cea pe regiuni istorice, care ar fi evitat toată această nebunie a revendicărilor. Fiecare îşi cunoaşte regiunea de provenienţă, unele mai mari, altele mai mici, dar toate având tradiţii istorice de multe secole. Şi alte ţări europene au făcut regionalizarea pe acelaşi criteriu logic. Din păcate, în România puterea baronilor locali este mai importantă decât adevărul istoric, astfel încât judeţele ceauşiste din 1968, create în mod intenţionat cu sfidarea limitelor istorice ale regiunilor, au fost declarate sacrosancte şi orice discuţie nu poate pleca decât de la menţinerea, cel puţin temporară, a acestora. În consecinţă, harta României a devenit un imens puzzle cu 42 de piese, care sunt combinate în fel şi chip, dar care nu pot fi în niciun fel modificate.

În cadrul acestui joc, Banatul, sau Regiunea 5 Vest, care va încerca în mod penibil şi zadarnic să îi uzurpe identitatea afirmată de multe secole, cuprinde deocamdată patru piese, respectiv judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin şi Hunedoara. În urma aberantei împărţiri din 1968, toate aceste judeţe cuprind bucăţi mai mari sau mai mici din partea românească a Banatului. Însă tot conform acelei împărţiri, o altă parte se află în judeţul Mehedinţi, care pare destinat Regiunii 4 Sud-Vest. Situaţia nemulţumeşte profund opinia publică bănăţeană, deoarece în Mehedinţi se află oraşul Orşova şi o mare parte a ţărmului bănăţean al Dunării. În consecinţă, nu putem accepta o nouă înstrăinare a acelei zone, după ce pentru prima oară în istorie ea ne-a fost luată în 1968.

O revenire la regiunile istorice ar fi rezolvat în mod natural şi această problemă. Dacă este să discutăm, precum politicienii români, în termenii de puzzle ai judeţelor, atunci Regiunea 5 Vest ar trebui să cuprindă nu patru, ci cinci judeţe: Arad, Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara şi Mehedinţi, acestea fiind toate judeţele care în 1968 au primit teritorii bănăţene. În cazul amintit, întregul Banat românesc ar fi reunit în aceeaşi regiune. Nu înţelegem logica după care Regiunea 5 Vest ar trebui, ea singură, să cuprindă numai patru judeţe, în timp ce alte regiuni ajung la câte şase-şapte judeţe. Deci, în cazul regiunii noastre, un număr de cinci judeţe nu ar fi în niciun fel exagerat.

Dacă se persistă, la fel de sacrosanct, în menţinerea a doar patru judeţe în Regiunea 5 Vest, atunci trebuie să renunţăm la Hunedoara şi nu la Mehedinţi. Aceasta nu înseamnă că îi trădăm sau îi uităm pe bănăţenii din satele Sălciva şi Pojoga, atribuite în 1968 judeţului Hunedoara. Mai târziu, când isteria împărţirilor şi a reîmpărţirilor s-ar mai domoli, ar putea fi iniţiate negocieri între regiunea noastră şi cea de care va aparţine Hunedoara pentru modificări locale ale limitei dintre ele. În Caraş-Severin se află în prezent patru localităţi hunedorene. Acestea ar putea fi schimbate cu cele două sate bănăţene de pe Mureş şi limita istorică ar fi restabilită.

Pe de altă parte, o includere a judeţului Mehedinţi în Regiunea 5 Vest ar putea crea nemulţumiri în special Timişoarei, deja invadată de mehedinţeni. Acestor nemulţumiri le putem răspunde în următorul mod: poate chiar înaintea Timişoarei, Orşova sau Reşiţa au fost şi ele invadate de aceiaşi mehedinţeni, însă aceasta nu ne poate face să renunţăm la un drept istoric. Noi revendicăm regiunea bănăţeană Sviniţa-Orşova-Vârciorova, dar dacă un asemenea lucru nu este posibil decât în cadrul puzzle-ului judeţean, atunci trebuie ca întregul judeţ Mehedinţi să fie inclus în Regiunea 5 Vest.

Unitatea Banatului românesc trebuie restabilită, pentru ca apoi să înceapă reconstrucţia.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 58 other followers